Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

În această carte, destinată citirii în familie, sunt lămurite din punct de vedere ortodox cele mai importante probleme ale educaţiei morale a copilului şi a adolescentului. Cartea îl pune în gardă pe băiat faţă de aşa numitele „obiceiuri rele”, care au o influenţă distrugătoare asupra trupului şi a sufletului său, şi îl ajută să dobândească obiceiuri bune. În ea sunt cercetate unele atracţii moderne ale adolescenţilor din zilele noastre şi într-o formă accesibilă se descoperă influenţa dăunătoare a programei, introduse în şcolile noastre, care prevede „educaţia sexuală”. 

Alcătuită sub forma convorbirilor duhovniceşti dintre tată şi fiu (la începutul cărţii acesta este un prichindel de cinci-şase ani, iar la sfârşit e un adolescent de paisprezece ani), cartea este uşor de citit şi, nădăjduim, va fi de folos atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.

„Dă-ne şi alţii, şi alţi sfinţi, Doamne; nu doar pe pereţi şi nu doar pe turlele bisericilor, nu doar pe catapetesme şi la locurile de închinăciune, nu doar în icoane şi sinaxare…

În viaţa noastră astăzi…dă-ne sfinţi!

Se pare că sfinţii nu lipsesc nici în vremurile noastre, chiar dacă sunt nevăzuţi. Se retrag discret, spre a arăta drumul lui Dumnezeu.

Există şi alţi şi alţi sfinţi, şi cei mai mulţi sunt necunoscuţi.

Unii dintre ei umblă şi prin pieţele oraşelor mari. Aceştia să ne păzească sufletele şi ţinuturile noastre!

Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, s-a editat al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei.  Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer.  Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans.  Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai.  Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice.  Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica.  Ea este mai puternica decat cerul.  Cati n-au atacat-o?  Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac.  Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

Care este scopul Bisericii?  Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie.  Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi.  Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare.  Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.

 "Sfantul Munte nu este un loc turistic unde fiecare vizitator poate sa se bucure de frumusetea firii sau sa admire vestigiile istorice unice. Este in principal un loc de pocainta, rugaciune si sfintire. Este loc de nevointa al acelora ce indraznesc sa atinga inaltimea celor dorite; al acelora ce vor sa-l faca pe Dumnezeu sa fie al lor, Dumnezeul personal, si in acelasi timp si acestia sa se faca pe sine ai lui Dumnezeu", remarca Parintele Benedict de la Nea Skiti, un loc deosebit prin istoria si asezarea sa in complexul ascetic monahal cunoscut sub denumirea de Pustiul athonit. Intr-adevar Sfantul Munte Athos este un loc dedicat nevointei si rugaciunii neincetate, un loc in care monahismul ortodox, continuand traditia Sfantului Sava din pustiul Palestinei, a Sfantului Teodosie incepatorul vietii de obste, a Sfantului Vasile cel Mare din pustiul Capadociei, si-a continuat, de fapt, misiunea sa in viata Bisericii, dand marturia unei vietuiri apostolice, profetice si martirice dincolo de contextul istorico-politic trecator. 

Ceea ce este valoros la Ortodoxie este că ea îÈ™i mărturiseÈ™te credinÈ›a, acel adevăr revelat de Dumnezeu, pe care nu oamenii l-au inventat în speculaÈ›iile lor despre Dumnezeu È™i credinÈ›ă, ci care a fost adus din cer pe pământ de Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, mintea lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, înÈ›elepciunea lui Dumnezeu. Din acest motiv, veÈ™nicia, fermitatea È™i constanÈ›a religiei noastre ortodoxe credincioase, a credinÈ›ei noastre ortodoxe, a acestui creÈ™tinism autentic È™i adevărat, este determinată de acest principiu.Noi, creÈ™tinii, È™tim că Crezul nostru, în care sunt adunate toate adevărurile fundamentale ale creÈ™tinismului, se încheie prin cuvintele: „AÈ™tept învierea morÈ›ilor È™i viaÈ›a veacului ce va să fie. Amin”. Cuvântul „aÈ™tept” înseamnă nădejde. Și nu numai aÈ™teptare, ci È™i dorinÈ›a din toată inima ca acest lucru să se întâmple mai repede. AÈ™adar, împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine va veni atunci când viaÈ›a va triumfa în cele din urmă asupra morÈ›ii È™i când Adevărul lui Dumnezeu va triumfa asupra nedreptăÈ›ii lumeÈ™ti.Atunci „totul va fi măturat, doar adevărul va rămâne”, spune un proverb. Atunci toată durerea celor necăjiÈ›i va fi acoperită, căci va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut (Apocalipsa 21, 4); veselia cea veşnică va încununa capul lor (Isaia 35, 10). Aici este culmea, cununa È™i împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine È™i biruinÈ›a celor care, în viaÈ›a pământească, au fost persecutaÈ›i, asupriÈ›i È™i alungaÈ›i pentru adevărul lui Hristos.

Au sapat si au gasit sfintele moaste.  Cand arhiepiscopul Lazar a coborat in mormant si a luat in maini moastele, vantul a incetat dintr-o data.  S-a lasat o liniste adanca.  Toti aveau lumanarile aprinse, ingenuncheasera si priveau emotionati.  Cantau Sfinte Dumnezeule, stramutand moastele in biserica cimitirului, afierosita pomenirii Tuturor Sfintilor.  Langa biserica, o femeie demonizata a inceput sa strige: "- Prea Sfintite, nu ma chinui, lasa-ma".  In toate locurile lui de exil episcopul Luca si-a oferit gratuit serviciile, fara de arginti, si a vindecat multi bolnavi.  Pe acolo pe unde a trecut oamenii isi amintesc de ei cu o recunostinta deosebita.  Niciodata nu a refuzat sa-i ajute pe saraci, pe orfani, si desigur fara bani, precum Sfintii Doctori fara de arginti.  A dedicat zile intregi ingrijindu-i pe copiii bolnavi si murdari de la sate, care traiau in conditii mizerabile.  Starea sanatatii lui era foarte rea.  Suferintele prin care a trecut, foarte multe.  Sa adaugam la toate acestea si durerea de parinte; se afla departe de copiii lui dragi, care ramasesera orfani de mama.  Insa era mereu neobosit si dornic sa ajute.