Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Pocainta este leacul nelegiuirilor, nimicirea faradelegilor, indrazneala catre Dumnezeu, arma impotriva diavolului, nadejdea mantuirii, departarea deznadejdii... Esti pacatos? Nu deznadajdui! Pocainta ne deschide cerul, pocainta ne duce in Rai. - Sfantul Ioan Gura de Aur

Arhimandritul Ioan Krestiankin s-a născut pe 11 aprilie 1910 în oraşul Orel, într-o familie numeroasă şi a fost al optulea copil al părinţilor săi. A primit numele în cinstea Sfântului Ioan Pustnicul, care se prăznuieşte în Biserica Rusă în această zi. Din copilărie, Ivan Krestiankin a fost sub ascultarea arhiepiscopului Serafim de Orlov, cunoscut prin asprimea vieţii monahale.
În 1935, în biserica cimitirului Vaganikovsk din Moscova, Ioan Krestiankin a fost hirotonit diacon, apoi Patriarhul Alexie I l-a hirotonit preot în biserica Naşterii Domnului din cartierul moscovit Izmailovo. Aici a slujit până în 1950, până când puterea comunistă l-a arestat, acuzându-l de agitaţie antisovietică şi l-a condamnat la şapte ani de închisoare. 

Părintele Ioan a fost eliberat înainte de termen, în anul 1955. După eliberare, a fost trimis să slujească în eparhia Pskov, apoi în eparhia Riazani.

În 1966 a primit monahismul, iar din 1967 a devenit vieţuitorul mănăstirii Pecerska din Pskov, unde s-a nevoit până la trecerea sa la Domnul, în 2006

CredinÈ›a, în tot ceea ce È›ine de ea, rupe legăturile legilor cunoaÈ™terii. CunoaÈ™terea nu are puterea de a face nimic fără cercetare È™i investigaÈ›ie. Iar credinÈ›a cere un mod de gândire curat È™i simplu, departe de orice inventivitate È™i căutare de căi. Casa credinÈ›ei este o înÈ›elegere copilăreascăÈ™i o inimă simplă. CunoaÈ™terea întinde capcane simplităÈ›ii inimii È™i a înÈ›elegerii È™i se opune acesteia. CunoaÈ™terea este rânduiala firii, în timp ce credinÈ›a îÈ™i realizează lucrarea deasupra legilor firii. CunoaÈ™terea este însoÈ›ită de frică, iar credinÈ›a – de nădejde.În măsura în care o fiinÈ›ă umană este condusă de căile cunoaÈ™terii, este legată de frică È™i nu poate scăpa de ea. Dar Cine urmează credinÈ›a devine curând liber È™i autonom È™i, ca fiu al lui Dumnezeu, se bucură de toate. Aceste moduri de trăire au condus lumea timp de cinci mii de ani, dar omul nu È™i-a putut ridica capul dinspre pământ È™i nu a putut înÈ›elege puterea Creatorului său, până când credinÈ›a noastră nu a strălucit È™i nu ne-a eliberat din întunericul robiei pământeÈ™ti È™i al supunerii deÈ™arte, cu o minte stearpă È™i aburindă. Între timp, chiar È™i acum, când am găsit o mare netulburatăÈ™i o comoară neexploatată, tânjim din nou să ne retragem la izvoarele sărace. Nu există cunoaÈ™tere care să nu fie sărăcăcioasă, oricât de mult ar fi îmbogăÈ›ită, iar comoara credinÈ›ei nu încape nici pe pământ È™i nici în cer” (Cuvântul XXV)

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.