Lucrarea intitulată Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi È™i a Sfintei TradiÈ›ii. O sinteză pentru omul grăbit se doreÈ™te a fi smerit semn de aleasă recunoÈ™tinÈ›ă adus Maicii Domnului de către autor pentru darul sfânt al preoÈ›iei È™i pentru cel al arhieriei, pe care le-a primit la praznicele împărăteÈ™ti închinate cinstirii Născătoarei de Dumnezeu: Adormirea şi, respectiv, Buna Vestire. Suntem con-vinşi că, prin bogăÈ›ia È™i profunzimea informaţiilor teologice, prin stilul scriitoricesc elocvent È™i prin structura sa clară È™i concisă, prezenta lucrare îşi va atinge principalul obiectiv, acela de a răspunde succint, dar pertinent, întrebărilor omului contemporan privind viaÈ›a Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.  Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile NECHITA

Tributar eforturilor practice și concrete de a-i ajuta pe oameni în urcușul lor duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împărtășește publicului larg o nouă lucrare sintetică, cu nădejdea că lecturarea ei este extrem de benefică în contextul contemporan.De data aceasta, tema demersului științific și teologic pe care l-a întreprins Înaltpreasfinția Sa este mai anevoioasă, dat fiind faptul că dezbate parcursul sufletului după moarte, aspect care în decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credință și, implicit, apariția învățăturilor greșite.În excursul său, autorul arată că omul este sortit morții trupești, ca urmare a păcatului și a lipsei de pocăință a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învață că viața nu încetează după moartea fizică, ci trece într-o existență superioară, în care sufletul, după caz, fie își găsește fericirea și liniștea eternă în nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor veșnice.Ca atare, timpul vieții pământești are sens unic: este timpul mântuirii, după cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2).Fiecare clipă a vieții se face prilej pentru mântuire, început de sfințenie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu și întoarcere din abisul împietririi conștiinței, ce avertizează asupra unei stări mai grave decât moartea trupului: moartea spirituală.Sfârșitul vieții trebuie înțeles ca o vreme a culegerii roadelor, o împlinire a lucrării în acest plan orizontal, la care suntem chemați, urmând să culegem răsplata faptelor noastre în planul vertical în ziua hotărâtă de Dumnezeu, considerată ca fiind ultima a acestei lumi: „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).Constatăm o universalitate a credinței în nemurirea sufletului, la care se adaugă credința într-o judecată a sufletelor după moarte, ceea ce explică marea asemănare a riturilor și ceremoniilor funerare din toate religiile mari ale lumii. Omul, indiferent de apartenența sa la o anumită epocă istorică sau zonă geografică, păstrează în sufletul și în conștiința sa cele două dimensiuni esențiale ale adevărului: viața veșnică și petrecerea acesteia în Rai – „anticamera Împărăției lui Dumnezeu” (Matei 25, 34) – sau în Iad – „a cărui lumină este ca o beznă oarbă” (Iov 10, 21).Destinația sufletelor este hotărâtă la Judecata particulară care, conform Sfinților Părinți, are loc la patruzeci de zile după moartea trupului. Cu toate acestea, sentința definitivă nu este dată până la Judecata de Apoi, iar rugăciunile celor vii și rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sunt în măsură să schimbe hotărârile lui Dumnezeu – pomenirea morților fiind o datorie și, totodată, o probă a iubirii fiecăruia dintre noi față de semeni.Cât privește criteriul Judecații, acesta este, în mare măsură, reprezentat de iubirea creștină, exprimată prin posibilitatea de a-L vedea pe Hristos în cealaltă persoană – indiferent cine ar fi aceasta –, deoarece doar această iubire este capabilă să pună început unei veșnice comuniuni cu Însuși Dumnezeu.Totodată, trebuie amintit faptul că și trupul devine nemuritor la învierea generală, după Judecata de Apoi, astfel încât cei adormiți în Hristos vor avea din nou trupuri vii, transfigurate, „asemenea trupului slavei lui Hristos” (Filipeni 3, 21), și vor trăi împreună cu Mântuitorul Hristos într-o lume nouă.Având încrustate în inimi aceste precepte teologice, care se regăsesc in extenso în paginile lucrării intitulate Omul dincolo de moarte, recomandăm cititorilor să-și rezerve câteva clipe pentru a lectura acest mic catehism, cu garanția că timpul respectiv nu va fi un timp pierdut, ci un timp al mântuirii.

Prolog

Motivul care m-a determinat, fraÈ›ii mei, să scriu cartea de faÈ›ă, în care am consemnat toate aceste evenimente şi întâmplări adevărate, este unul singur: să se slăvească numele lui Dumnezeu È™i să fie de folos sufletelor care o vor citi, nimic altceva. 

Am păstrat mulÈ›i ani, în taină, aceste evenimente, atât faÈ›ă de soÈ›ia mea, cât È™i faÈ›ă de copiii mei, pentru că aÈ™a a hotărât duhovnicul meu. MulÈ›umesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit să trăiesc asemenea întâmplări cutremurătoare, pentru că, prin acestea, am putut să mă văd pe mine însumi È™i să înÈ›eleg È™i eu ce înseamnă adevărata pocăinÈ›ă, smerenia şi dragostea în Hristos.

Starea de priveghere în teologia ortodoxă este considerată fundamentală pentru mântuire, deoarece fără liniștirea minții și a sufletului nu poți ajunge la pace, curățare și iluminare. În ceasul de priveghere regăsim parte din răbdarea noastră pe care o risipim în timpul zilei, ca la final să ne aflăm cu un pas mai aproape de Dumnezeu prin urcușul nostru duhovnicesc.     „Slujirea liturgică în Biserica noastră n-a fost nicicând despărțită de slujirea cuvântului; de aceea, și nevoia de carte de predică este permanentă”, spune în prefața cărții părintele doctor Matei Corugă. Volumul Cuvântări la ceas de priveghere, semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, este mult mai mult decât o carte de predică. Este o lucrare care te invită la un moment de priveghere ca, având mintea așezată în inimă, să te adâncești în spiritualitatea ortodoxă.     Cuprinsul volumului ne ghidează spre a descoperi informații care să ne fie sprijin în credința ortodoxă, în timp ce ne putem îmbogăți cu importante referiri din cultura română și istoria poporului nostru și a vieții bisericești. Subiectele de reflexie pe care le regăsim în carte: Sfânta Treime, Despre Maica Domnului, Despre Evanghelie și evangheliști, Despre îngeri, Despre sfinți, Despre proroci, Despre apostoli și ucenici, Despre mucenici și mărturisitori, Despre ierarhi, Despre cuvioși monahi și mănăstiri, Despre sfinții doctori fără de arginți, Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul României, Despre sfinții împărați bizantini, Despre sfinții voievozi români, Despre sfinții închisorilor, Icoanele – imagini văzute ale Nevăzutului, Calea de dincolo de moarte, Despre Fericiri și Rugăciunea „Tatăl nostru”, ne arată, prin așezarea lor, și o anumită rânduială pe care ar trebui să o adoptăm în privegherea noastră, toate începând cu gândul la Dumnezeu Cel în Treime și încheindu-se cu gândul la fericirea noastră, la cele nouă căi de a o atinge și la Rugăciunea de la care pleacă toate rugăciunile noastre.     „Doar o rugăciune sinceră, în care cererile noastre «să fie arătate lui Dumnezeu» (Filipeni 4, 6), când totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia în fața Căruia noi vom da socoteală (Evrei 4, 13), ne va uni cu Dumnezeu”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în cuvântul său privind rugăciunea „Tatăl nostru”. Asemenea putem spune că doar prin lectură cu inimă sinceră, când în ceas de priveghere stăm cu sufletul deschis pentru a putea primi cuvânt de învățătură, ne putem întâlni cu Dumnezeu, odihnindu-ne mintea și trupul.

Prolog

Motivul care m-a determinat, fraÈ›ii mei, să scriu cartea de faÈ›ă, în care am consemnat toate aceste evenimente şi întâmplări adevărate, este unul singur: să se slăvească numele lui Dumnezeu È™i să fie de folos sufletelor care o vor citi, nimic altceva. 

Am păstrat mulÈ›i ani, în taină, aceste evenimente, atât faÈ›ă de soÈ›ia mea, cât È™i faÈ›ă de copiii mei, pentru că aÈ™a a hotărât duhovnicul meu. MulÈ›umesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit să trăiesc asemenea întâmplări cutremurătoare, pentru că, prin acestea, am putut să mă văd pe mine însumi È™i să înÈ›eleg È™i eu ce înseamnă adevărata pocăinÈ›ă, smerenia şi dragostea în Hristos.

Minunile săvârÈ™ite în timp în jurul raclei cu moaÈ™tele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au avut È™i au loc în chip tainic. Acesta însă nu este un motiv pentru a fi tăinuite, drept pentru care, la iniÈ›iativa È™i cu binecuvântarea ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei È™i RădăuÈ›ilor, vede lumina tiparului prezenta lucrare, al cărei obiectiv e3ste popularizarea actelor minunate pe care Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, străjerul Bucovinei, le-a săvârÈ™it în decursul timpului cu cei care i s-au rugat cu credinÈ›ă. 

Arhid. Vasile M. Demciuc  

Acum, la 300 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Dimitrie Cantemir, observăm că unicitatea lui nu rezultă atât din faptul că s-a afirmat, în primul rând, în alte spații culturale decât cel românesc, cât din faptul că supus fenomenul românesc unui foc concentric, venind spre el cu o încărcătură spirituală de care poate au dispus unii conaționali, dar niciunul nu a vizat drept obiect de cercetare tocmai acest fenomen. Dimitrie Cantemir a pus temelia conștiinței de sine a culturii române în calitate de cultură europeană.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic ne oferă o interpretare a parabolelor evanghelice dintr-o perspectivă eminamente pastorală și misionară, bazată în special pe interpretările patristice și tradițional-ortodoxe și adresată prioritar preoților și credincioșilor Bisericii noastre. Pe de altă parte, cartea reflectă preocuparea de bază a autorului, adică lucrarea sa ca arhipăstor, cu toate aspectele pe care aceasta le implică (păstorirea și călăuzirea responsabilă a preoților și a credincioșilor și instruirea lor stăruitoare prin predică, cateheză, sfătuire duhovnicească etc.), vizând o îndrumare stăruitoare a persoanelor și a comunităților de credincioși pe calea sigură a învățăturii lui Hristos și a Bisericii Sale.