De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Calea pocăinÈ›ei lăuntrice în viaÈ›a È™i scrierile Cuviosului Părinte Arsenie Boca este o lucrare de restituire a chipului autentic al unuia dintre marii isihaÈ™ti ai Bisericii Ortodoxe Române È™i, în general, ai spiritualităÈ›ii răsăritene. Evenimentele la care face referire volumul sunt cele ale biografiei lăuntrice. Ele decupează teme prezente în scrierile Cuviosului, care fac înÈ›eleasă întreaga sa învăÈ›ătură, notele È™i însemnările sale reprezentând un adevărat jurnal de front pe calea sfintelor nevoinÈ›e ale desăvârÈ™irii. 

EdiÈ›ia a doua, revizuită

„Sparge tăcerea” este un loc de întâlnire creat pentru cei care nu-È™i mai puteau păstra durerea în tainele întunecate ale inimii È™i doreau să-i dea glas în faÈ›a altei inimi. Durerea unei suferinÈ›e formate din frică, ruÈ™ine, vinovăÈ›ie È™i uluire, dacă nu este trăită cu Dumnezeu È™i aÈ™a cum ne învaÈ›ă El, intră într-o memorie acuzatoare pe care nimic n-o va putea reduce la tăcere. DeÈ™i negată È™i îngropată în uitare, nu va dispărea, ci va striga cu putere atât prin bolile trupului, cât È™i prin cele ale sufletului ca: frică, dispreÈ› de sine, violenÈ›ă faÈ›ă de propria persoană sau de aproapele, refuzul dreptului la bucurie prin alegerea unei vieÈ›uiri în patimi È™i păcate mascate de tot felul de „întâmplări nefericite”, „ghinioane”...

Unindu-ne cu Dumnezeu È™i mărturisind Lui felul în care „ne-am scris” È™i ne-am trăit „povestea vieÈ›ii” fără El, vom ajunge să ne descoperim adevărata poveste a vieÈ›ii noastre, aÈ™a cum este ea păstrată în „memoria Lui plină de iubire”. Și aÈ™a, oricât de tragică sau dureroasă, sau ruÈ™inoasă ar fi fost ea, va deveni povestea mântuirii noastre.

Se spune că Panaghia s-a născut demult, tare demult, pe când locurile străjuite de Moş Ceahlău şi udate de Mama Bistriţa erau aproape cu totul sălbatice… S-a născut, draga de ea, într-un cătun de la poalele Ceahlăului, în familia unor oameni sărmani. A fost însă binecuvântată, din fragedă pruncie, cu multe şi alese însuşiri. Că s-au strâns ursitoarele în jurul ei de îndată ce a venit pe lume, dăruindu-i pe rând, de la căpătâiul albiei ce-i era şi leagăn, mai toate bunătăţile vieţii… Numai că, nu ştiu cum s-a făcut, dar, întrecându-se ele în a-i lumina viitorul, au miluit-o cu frumuseţe la chip, cu frăgezime şi gingăşie în trup, cu pas mlădios, cu duioşie în suflet, cu strălucire de azur în priviri, dar… au uitat de noroc!

Aşa a crescut, ca bucurie a ochilor şi sufletelor celor doi părinţi ai săi, cu totul nevoiaşi în ale traiului cel de toate zilele. Că mult prea puţin pământ aveau pentru a cultiva cele trebuitoare la orice masă şi nici cu destulă fâneaţă pentru bietele animale nu erau dăruiţi. De aceea, doar câteva orătănii şi două capre ţineau pe lângă bordeiul lor… Au tot muncit din greu, sărmanii, dar n-au apucat să-şi vadă fata ieşită în lume şi măritată cu un flăcău vrednic, precum merita. S-au stins din viaţă într-o toamnă ploioasă şi rece, zdrobiţi de un trunchi de copac pe când încercau să-şi facă rost de lemn pentru iarna cea lungă şi grea.

Ei, şi dacă a rămas Panaghia orfană, iaca, ştiindu-i frumuseţea cea fără de seamăn, atât la trup cât şi la suflet, s-au grăbit să o ia în grija lor doi soţi mai înstăriţi, dar fără copii, care trăiau într-un sat vecin, ceva mai mare. Nu a durat însă prea mult bucuria noilor săi părinţi…

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existenÈ›a sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal stareÈ›ul Dionisie reprezintă chipul autentic de vieÈ›uire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinÈ›i asceÈ›i contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea È™i lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de È™apte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu È™i actual de trăire al credinÈ›ei drept-măritoare. ViaÈ›a sa de ascultare, rugăciune, smerenie È™i dragoste pentru Dumnezeu È™i semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovniceÈ™ti de mare autoritate È™i putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de faÈ›ă are drept menire chiar acest fapt, È™i anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, poveÈ›ele È™i sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internaÈ›ional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, IaÈ™i, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlineÈ™te o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovniceÈ™ti È™i întâlnirea cu ucenicii È™i cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduÈ™i în învăÈ›ătura Părintelui Dionisie, evidenÈ›iem È™i reÈ›inem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut È™i niciodată nu a sfătuit creÈ™tinii decât numai È™i numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupeÈ™te, cât È™i sufleteÈ™te”.

Ierom. Nathanael Neacșu

Scrisorile sunt o parte importantă din moştenirea du­hovnicească lăsată de Sfântul Sofronie. Din mărturiile celor care l-au cunoscut aflăm că Sfântul Sofronie scria ca şi cum ar fi vorbit şi făcea astfel teologie la modul practic, nu teoretic. Avea cuvânt pentru fiecare în parte, dar niciodată nu scria ceva fără să se roage mai întâi, fără să ceară cuvânt prin rugăciune. Avea o mare seriozitate şi responsabilitate pentru fiecare cuvânt pe care-l scria cuiva şi spunea că, astfel, acele cuvinte vor rămâne pentru toată viaţa în inima persoanei respective, nimic fără rost sau în plus.

Corespondenţa Sfântului Sofronie, analizată în cartea de faţă, ne descoperă o dimensiune preţioasă: el grăia, din adân­cul inimii sale, cuvânt de credinţă, de slavoslovie adusă Marelui Dumnezeu, de înţelegere adâncă a tainelor vieţii trăite în dialog şi slujire cu Dumnezeu.