Cartea de cult numită Octoih și-a dobândit numele de la cele opt glasuri, pe care se cântă imnurile liturgice pe care le conține. Istoria alcătuirii acestui corpus imnografic este în mod firesc legată de dezvoltarea teologiei timpului liturgic, dar și a muzicii bisericești.Menționăm că Octoihul nu este o carte dedicată exclusiv stranei, ci ea poate fi parcursă, în stare de rugăciune, de orice cleric, monah ori mirean ortodox. Titlul alternativ al edițiilor grecești, acela de Paraklitiki, indică în fapt o colecție de Paraclise ori canoane de mângâiere, care este menită să aducă sufletului pocăință, voință de lucrare a poruncilor Domnului și consolare în întristări, prin rugăciunea smerită și stăruitoare către Dumnezeu, către Maica Domnului și către sfinți.Editorii

Prezenta ediție a Paracliselor a fost tradusă, în cea mai mare parte, din limba greacă de d-ra Maria-Iuliana Rizeanu, filolog clasic și traducător asociat în cadrul Comisiei Patristice a Patriarhiei Române. Textul a fost completat și revizuit de Preacuviosul Arhimandrit dr. Chiril Lovin, redactor-coordonator al Departamentului Carte de cult din cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, și de Preacuviosul Arhimandrit Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Tehnoredactarea textului a fost efectuată de dna Aurelia Droană, iar grafica de dra. Fericirea Chichidopolo.

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre Împărăția Cerurilor și dând mărturie despre credința în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoțește cu multe rugăciuni sufletele credincioșilor mutați din viața aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedați, principala slujbă pentru iertarea și odihna acestora este Parastasul, care se săvârșește de către arhierei sau preoți, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioși, vii sau adormiți în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfățișa înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă și era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, și Utreniei obișnuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunțarea la citirea Catismei și a altor Psalmi, la Canon și la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârșită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanță între rânduiala indicată de Molitfelnic și modul practic al săvârșirii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului și făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărții de față, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoților slujitori, alături de Parastasul de obște, în cartea de față au fost așezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată și de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariție editorială, nădăjduind ca formatul ei practic și conținutul ei clar să ușureze lucrarea pastorală a preoților și să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârșite corect, cu atenție și cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc și mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiți în Domnul.

† DANIEL

Cartea, împodobită cu icoane color, conține texte extrase din ultima ediție a Molitfelnicului, cuprinzând slujba completă a Sfântului Maslu, Rugăciuni la felurite neputințe și boli, Rugăciuni la boli molipsitoare și primejdii de obște, precum și Rânduiala împărtășirii grabnice a celui bolnav. Având avantajul unui format ușor de mânuit, noua ediție vine în întâmpinarea nevoilor practice ale sfințiților slujitori ai Altarului, fiind de folos atât la săvârșirea în biserică a Sfântului Maslu, cât și la rugăciunile făcute la căpătâiul bolnavilor în casele lor sau în spitale.

Ediţie îngrijită de monahul Filotheu Bălan
de la Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Petru Vodă – Neamţ

Cuprinzînd cîntări psaltice, traduse, alcătuite şi exighisite de sfinţii părinţi paisieni:
Iosif Monahul, Macarie Ieromonahul, Visarion Ieromonahul, Calinic Ieromonahul şi de alţi cuvioşi părinţi care au vieţuit în obştile paisiene

„A doua ediţie a Triodului Paisian este mai mult decît o simplă reeditare (atît de dorită şi de mult aşteptată de psalţi). Volumul, apărut în condiţii grafice excelente şi înfrumuseţat cu caligrafie paisiană, aduce la lumina tiparului compoziţii dovedind nu numai sfinţenia, profunzimea teologică şi superba măiestrie a Cuvioşilor melurgi români, dar şi vîrful compoziţional în întreg repertoriul bizantin de gen. Zeci de noi capodopere fac din această ediţie pe drept cuvînt o carte inedită şi un jubileu psaltic.De la apariţia tiparului psaltic în Ţările Române în anul 1820, partiturile psaltice dedicate Triodului de către vechii imnografi ai Bisericii Ortodoxe Române au rămas, în cea mai mare parte a lor, în manuscris. Îndemnat de Cuviosul Justin Pârvu, începînd din anul 2000 am mers pe urma unor valoroase manuscrise alcătuite în obştile paisiene în anii 1820-1830, pentru a strînge o bibliotecă muzicală a obştilor Sfîntului Paisie Velicicovschi (1722-1794), stareţul Mănăstirii Neamţ. Dezideratul era unul extrem de important: practic, tot ce a fost mai valoros şi mai insuflat de Dumnezeu în psaltica românească aparţinuse repertoriului muzical paisian. Căutarea manuscriselor muzicale alcătuite în obştile paisiene începînd cu anul 1758 a devenit o adevărată epopee, fiecare nou martor aflat în vreun fond din vreo bibliotecă reprezentînd, pe de o parte, aflarea unor răspunsuri la întrebări nedezlegate de atîţia ani, iar pe de altă parte, apariţia altor întrebări născute din cercetarea atentă a fiecărui codex. Chiar şi aşa, marea binecuvîntare este aceea că aproape fiecare nou manuscris descoperit aduce un plus compoziţional sau exegetic la tezaurul deja uriaş.Spre diferenţă de prima ediţie, care a apărut în anul 2005 într-un singur volum, această a doua ediţie a fost gîndită să includă cea mai mare parte a partiturilor paisiene descoperite pînă acum în Noua Metodă (sistemul notaţional psaltic folosit în ultimele două secole), iar aceasta a determinat necesitatea împărţirii lor într-o suită de mai multe volume:1. Triodul pînă la Duminica Floriilor
2. Liturghiile Postului Mare
3. Acatistul Bunei Vestiri
4. Săptămîna PatimilorPrimul volum – Triodul pînă la Duminica Floriilor – este în format A4 şi conţine 500 de pagini de muzică psaltică în policromie, în cele mai bune condiţii grafice. 

Cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate. Ea profeteste cele viitoare, insemneaza fapte istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.

(lipsa text)

Aceasta lucrare isi propune sa ofere un sprijin omului cuprins in vartejul confuziei din jur, sa-l ajute sa cunoasca adevarul de credinta marturisit de Biserica Ortodoxa.

„Viata si moartea Maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck - sunt profetice pentru ortodocsii de azi, pentru atatia tineri care doresc iubirea si riscul, dar nu mai stiu unde anume se gaseste Dumnezeu. Dumnezeu e in inima fiintelor si a lucrurilor, in insasi densitatea materiei, in suferinta si creatia care transfigureaza lumea. Aceasta transfigurare a lumii cere contemplatia creatoare, dar si iubirea activa, compatimirea personala cea mai sfasietoare dar si reinventarea vietii.

Indragostita de Hristos, de dreptate, de saracie si de frumusete, Maica Maria a fost o poetesa a vietii.

Destinul Maicii Maria - patimile ei, compatimirea ei, patimirea ei - subliniaza extraordinara diversificare necesara Ortodoxiei contemporane. Ea pune o problema extrem de reala pentru Biserica Ortodoxa: aceea a unor noi forme de viata monahala, in care locul central sa-l ocupe cea de-a doua porunca a Evangheliei: iubirea nebuna de aproapele, integrala, fara rezerve.

Alaturi de traditia marilor isihasti si hranita de ea, n-avem oare nevoie si de mari creatori de iubire, de mari creatori de viata care sa faca sa rodeasca «desertul inimilor» si al lumii contemporane? Nu mai e timpul sa opunem aceste doua lucruri.

Daca o iubim, daca o veneram pe Maica Maria, o facem nu in ciuda dezordinii ei, a ciudateniilor si pasiunilor ei. Intre atatia morti evlaviosi si atatia morti delicati, tocmai acestea o fac extraordinar de vie.“

Olivier Clement