Octoih Mare

Cartea de cult numită Octoih È™i-a dobândit numele de la cele opt glasuri, pe care se cântă imnurile liturgice pe care le conÈ›ine. Istoria alcătuirii acestui corpus imnografic este în mod firesc legată de dezvoltarea teologiei timpului liturgic, dar È™i a muzicii bisericeÈ™ti.

MenÈ›ionăm că Octoihul nu este o carte dedicată exclusiv stranei, ci ea poate fi parcursă, în stare de rugăciune, de orice cleric, monah ori mirean ortodox. Titlul alternativ al ediÈ›iilor greceÈ™ti, acela de Paraklitiki, indică în fapt o colecÈ›ie de Paraclise ori canoane de mângâiere, care este menită să aducă sufletului pocăinÈ›ă, voinÈ›ă de lucrare a poruncilor Domnului È™i consolare în întristări, prin rugăciunea smerită È™i stăruitoare către Dumnezeu, către Maica Domnului È™i către sfinÈ›i.

Editorii

Paraclise – Vol. 1

Din iniÈ›iativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au fost tipărite mai multe paraclise, unele dintre ele fiind traduse din limba greacă de d-ra Maria-Iuliana Rizeanu, filolog clasic È™i traducător asociat în cadrul Comisiei Patristice a Patriarhiei Române, după volumul grecesc intitulat Comoară de SfinÈ›i.

Paraclisul, ca formă de rugăciune, este foarte îndrăgit de credincioÈ™i, fiind folosit atât în pravila personală, cât È™i în cult. Denumirea de paraclis provine din cuvântul grecesc παράκλησις, care înseamnă atât invocare cât È™i consolare sau mângâiere.

Pe lângă cele 49 de Paraclise traduse din limba greacă, prezenta ediÈ›ie conÈ›ine È™i altele, publicate anterior în ediÈ›ii separate, alcătuindu-se astfel un prim volum care include un număr total de 62 de Paraclise.

Biblia Sau Sfanta Scriptura - Coperti din piele cu fermoar, Format A5
Editura: Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane

Format A5
Coperti din piele
Cu fermoar

Tiparita cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu aprobarea Sfantului Sinod.

Ceaslovul conţine părţile fixe din ciclul zilnic de slujbe oficiate în bisericile ortodoxe. Găsim aici Vecernia, Pavecerniţa (mare şi mică), Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile, Obedniţa, rugăciunile de dinaintea meselor, rugăciunile de dinainte şi după Sf. Împărtăşanie etc.). 
Părţile pe care le rostesc mirenii sunt date complet, iar cele ale preotului si diaconului sunt prescurtate. 
Ceaslovul Mare conţine şi o listă cu sfinţi prăznuiţi în timpul anului (cu troparul şi condacul lor). 
CUPRINS: 
Capitole: 
1. Ceaslov 
2. Rugaciunile diminetii 
3. Randuiala Miezonopticii din toate zilele 
4. Randuiala Miezonopticii din duminici 
5. Utrenia 
6. Ceasul intai 
7. Mijloceasul intai 
8. Ceasul al treilea 
9. Mijloceasul al treilea 
10. Ceasul al saselea 
11. Mijloceasul al saselea 
12. Obednita 
13. Condacele de peste saptamana 
14. Randuiala mesei 
15. Randuiala Panaghiei 
16. Ceasul al noualea 
17. Mijloceasul al noualea 
18. Vecernia 
19. Rugaciunea la masa de seara 
20. Pavecernita Mare 
21. Pavecernita Mica 
22. Troparele de peste toata saptamana 
23. Rugaciunile de seara 

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Biserică a lui Hristos, fidelă misiunii sale de a conduce oamenii spre ÎmpărăÈ›ia Cerurilor È™i dând mărturie despre credinÈ›a în nemurirea sufletului creat de Dumnezeu, însoÈ›eÈ™te cu multe rugăciuni sufletele credincioÈ™ilor mutaÈ›i din viaÈ›a aceasta, iubirea ei fiind mai tare decât moartea (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6). Alături de pomenirea la Dumnezeiasca Liturghie a sufletelor celor decedaÈ›i, principala slujbă pentru iertarea È™i odihna acestora este Parastasul, care se săvârÈ™eÈ™te de către arhierei sau preoÈ›i, întrucât ei au primit, prin harul Duhului Sfânt, puterea de a dezlega păcatele celor credincioÈ™i, vii sau adormiÈ›i în Domnul (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23).

Numele slujbei provine din cuvântul grecesc παράστασις care înseamnă înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire pentru cineva, semnificând, deci, rugăciunea stăruitoare pentru sufletul celui răposat, care se va înfăÈ›iÈ™a înaintea lui Hristos, Dreptul Judecător.

Textul slujbei Parastasului este alcătuit din cântări de la slujba înmormântării mirenilor, urmând structura unei Utrenii. Însă, pentru că această slujbă avea o lungime apreciabilă È™i era adesea solicitată, ea a primit, în practică, unele prescurtări (care se aplică, în parohii, È™i Utreniei obiÈ™nuite), încât lungimea ei a fost redusă, prin renunÈ›area la citirea Catismei È™i a altor Psalmi, la Canon È™i la elementele repetitive. Forma dezvoltată a Parastasului a rămas să fie săvârÈ™ită la mănăstiri (vezi Panihida, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2016). Din acest motiv, a apărut o discrepanÈ›ă între rânduiala indicată de Molitfelnic È™i modul practic al săvârÈ™irii acesteia, în bisericile de mir. Totodată, Molitfelnicul nu prezenta slujba integrală, ci arăta doar structura Parastasului È™i făcea trimiteri la slujba înmormântării. De aici a apărut necesitatea publicării cărÈ›ii de faÈ›ă, în care slujba Parastasului să fie tipărită într-un text unitar, integral, fără trimiteri la alte slujbe, în forma în care Parastasul este săvârşit în practica actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru a veni în ajutorul preoÈ›ilor slujitori, alături de Parastasul de obÈ™te, în cartea de faÈ›ă au fost aÈ™ezate, cu text integral, pentru prima dată la un loc, rânduielile speciale de Parastas pentru pruncii botezaţi şi apoi decedaţi, pentru eroi, precum şi rânduielile Parastasului mic, numit şi Trisaghion ori Litia mică. Totodată, au fost adăugate: rugăciunea de binecuvântare a hainelor şi a altor lucruri ce se împart pentru cei răposaţi, sfinţirea crucii care se aşază la mormânt, precum şi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind înmormântarea sinucigaşilor, a pruncilor morţi nebotezaţi şi a celor care au fost incineraţi. Lucrarea beneficiază de o grafică adecvată È™i de un font generos, foarte lizibil.

Binecuvântăm această nouă apariÈ›ie editorială, nădăjduind ca formatul ei practic È™i conÈ›inutul ei clar să uÈ™ureze lucrarea pastorală a preoÈ›ilor È™i să promoveze unitatea liturgică în parohii. Sfintele slujbe săvârÈ™ite corect, cu atenÈ›ie È™i cu evlavie, ajută mult sufletele celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, dar aduc şi mult folos duhovnicesc È™i mângâiere celor ce se roagă pentru cei adormiÈ›i în Domnul.

† DANIEL

Sfantul Alexandru Nevski este unul dintre cei mai iubiti sfinti ai Rusiei.  El a primit de la Dumnezeu crucea de conducator al poporului rus si de ocrotitor al credintei ortodoxe.

Lumea contemporana ne impune ca modele de conducatori politicieni corupti, mincinosi, lipsiti de credinta.  Viata Sfantului Alexandru ne prezinta un model de conducator care astazi pare utopic: acela al unui conducator care este dispus la orice jertfa pentru binele supusilor sai, al unui conducator care este gata sa isi piarda viata pamanteasca pentru a marturisi credinta in Hristos.

Fără să fi scris şi publicat foarte mult în timpul vieţii, lui Vladimir Lossky îi revine meritul de a fi dat o mărturie ortodoxă în Occident, arătând unui public larg tezaurul Bisericii de Răsărit. Prin câteva studii şi mai ales prin celebrul său opus Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Vladimir Lossky a evidenţiat universalitatea Ortodoxiei, într-un demers liber şi creativ, dublat de un limbaj contemporan, dar deopotrivă fidel duhului tradiţiei. Părinţii Bisericii au reprezentat pentru el repere de necontestat, din perspectiva acestei raportări căutând mereu să sublinieze legătura dintre teologie şi spiritualitate, dintre teologie şi mistică. În conştiinţa contemporanilor a rămas ca un om a cărui înteagă viaţă a fost consacrată studierii şi slujirii tradiţiei Bisericii sale. (A. M. Allchin). Reputaţia lui Vladimir Lossky a crescut spectaculos postmortem, şi astăzi este recunoscut unanim drept un proeminent teolog ortodox al secolului XX.
Volumul de faţă reuneşte câteva texte ale lui Vladimir Lossky şi despre Vladimir Lossky publicate de-a lungul timpului în revista ortodoxă de limba franceză Contacts

Stareţul (duhovnicul, n.n) este cel ce găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa lui propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-se lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care-şi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această austeră ucenicie, în speranţa ca la capătul unor îndelungate străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poată dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a reuşi să se regăsească pe sine.

F.M. Dostoievski, Fraţii Karamazov

Notatie psaltica.

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.

Frapant în orice cadru spaÈ›io-temporal este nefirescul suicidului, care este – È™i în zilele noastre – o temă importantă atât pentru raÈ›iune È™i morală, cât mai ales pentru spiritualitatea umană. Din păcate, la fiecare deceniu din ultima jumătate de secol se constată o creştere alarmantă a procentului celor care suferă de depresie.

Răspândirea acestui fenomen nu poate trece neobservată, È™i ne pune în situaÈ›ia de a căuta mijloace pentru a rezolva problema depresiei È™i a ameliora sănătatea psihică È™i duhovnicească.

ApariÈ›ia acestui scurt îndrumar este rodul unei iniÈ›iative comune a Departamentului de Statistică È™i Cercetare È™i a Departamentului de Tineret din cadrul Arhiepiscopiei IaÈ™ilor