Cartea de cult numită Octoih și-a dobândit numele de la cele opt glasuri, pe care se cântă imnurile liturgice pe care le conține. Istoria alcătuirii acestui corpus imnografic este în mod firesc legată de dezvoltarea teologiei timpului liturgic, dar și a muzicii bisericești.Menționăm că Octoihul nu este o carte dedicată exclusiv stranei, ci ea poate fi parcursă, în stare de rugăciune, de orice cleric, monah ori mirean ortodox. Titlul alternativ al edițiilor grecești, acela de Paraklitiki, indică în fapt o colecție de Paraclise ori canoane de mângâiere, care este menită să aducă sufletului pocăință, voință de lucrare a poruncilor Domnului și consolare în întristări, prin rugăciunea smerită și stăruitoare către Dumnezeu, către Maica Domnului și către sfinți.Editorii

Prezenta ediție a Paracliselor a fost tradusă, în cea mai mare parte, din limba greacă de d-ra Maria-Iuliana Rizeanu, filolog clasic și traducător asociat în cadrul Comisiei Patristice a Patriarhiei Române. Textul a fost completat și revizuit de Preacuviosul Arhimandrit dr. Chiril Lovin, redactor-coordonator al Departamentului Carte de cult din cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, și de Preacuviosul Arhimandrit Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Tehnoredactarea textului a fost efectuată de dna Aurelia Droană, iar grafica de dra. Fericirea Chichidopolo.

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş – format micAcest fericit Părinte era din pământul Dalmației, născut la anul 1568 în orașul Raguza, unde părinții săi, Ioan și Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoțul pe mare, fiind cunoscuți de toți locuitorii acelei părți ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Mării Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, unde a și învățat carte mai multă vreme la Mănăstirea Macii Domnului din acea cetate.Dorind să-și închine viața Domnului, a plecat apoi la Sfântul Munte Athos, intrând în Mănăstirea Pantocrator, unde s-a călugărit, luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între viețuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos.  Înfruntând cu puterea credinței primejdiile și ostenelile de felul, alesul între Cuvioși a crescut duhovnicește și a rodit bogat în fapte minunate.În vremea aceea surpându-se stăpânirea creștinească din părțile Banatului, odată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere și întărire pe credincioșii acestor meleaguri; ci, din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea și trimiterea sa de către Patriarhia Țarigradului, trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timișoarei.Deși la vârstă înaintată, n-a precupețit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriții săi, care-l așteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.Extras din Sinaxar 

Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – format micÎn taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast și un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare.Dorind să se retragă la mai multă liniște, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioși și ucenici, o frumoasă mănăstire de călugărițe în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viață de obște, după tradiția Sfinților Părinți. Apoi s-a retras în această mănăstire și a dus o viață înaltă de smerenie și slujire, de dăruire totală și rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii, și pentru toți care veneau și cereau binecuvântare, rugăciune și cuvânt de folos sufletesc. […]Numeroși săraci și bolnavi, lipsiți de orice ajutor, veneau la Sfântul Nectarie ca la părintele lor sufletesc; de aceea, el a dat poruncă maicilor care se nevoiau acolo să împartă celor lipsiți orice fel de hrană și chiar să nu păstreze nimic pentru ele, deoarece Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea și pe unii și pe alții. Dar și cei bolnavi se vindecau prin rugăciunile Ierarhului Nectarie, pentru că se învrednicise de darul facerii de minuni.

In aceasta carte impresioneaza, in primul rand, sinceritatea parintelui aghiorit, care isi deschide sufletul in fata noastra.  O face cu multa sfiala, dar, cu toate acestea, reuseste sa ne ajute sa intelegem putin din taina schimbarii sale.

Asa cu Hristos a ajuns la sufletul sau, asa poate ajunge la fiecare suflet rebel.  Si, asa cum Sfantul Apostol Pavel s-a facut tuturor toate, pentru a-i castiga pe toti pentru Hristos, parintele care ne vorbeste aici o face nadajduind ca cel putin un suflet rebel va intelege ca adevarata libertate se poate gasi doar in Hristos, pentru ca El este Calea, Adevarul, Viata, dar di Libertatea.  Libertatea dupa care multi tanjim, dar, de multe ori, o cautam unde nu trebuie si unde nu putem gasi decat lanturile robiei pacatului.

 "Sfantul Munte nu este un loc turistic unde fiecare vizitator poate sa se bucure de frumusetea firii sau sa admire vestigiile istorice unice. Este in principal un loc de pocainta, rugaciune si sfintire. Este loc de nevointa al acelora ce indraznesc sa atinga inaltimea celor dorite; al acelora ce vor sa-l faca pe Dumnezeu sa fie al lor, Dumnezeul personal, si in acelasi timp si acestia sa se faca pe sine ai lui Dumnezeu", remarca Parintele Benedict de la Nea Skiti, un loc deosebit prin istoria si asezarea sa in complexul ascetic monahal cunoscut sub denumirea de Pustiul athonit. Intr-adevar Sfantul Munte Athos este un loc dedicat nevointei si rugaciunii neincetate, un loc in care monahismul ortodox, continuand traditia Sfantului Sava din pustiul Palestinei, a Sfantului Teodosie incepatorul vietii de obste, a Sfantului Vasile cel Mare din pustiul Capadociei, si-a continuat, de fapt, misiunea sa in viata Bisericii, dand marturia unei vietuiri apostolice, profetice si martirice dincolo de contextul istorico-politic trecator. 

Cartea de fata este varianta muzicala a Buchetului de Paraclise tiparit cu cativa ani in urma la Editura Bizantina din Bucuresti, mica antologie care s-a bucurat de buna primire din partea credinciosilor.  Altfel spus, acela nu este altceva decat libretul prezentului Buchet Muzical de Paraclise. Exceptie face doar Paraclisul Sfintilor Voievozi si Mucenici Brancoveni, alcatuit mai tarziu, care apare acum pentru prima data.  Acesta a fost tiparit si fara notatie muzicala la sfarsitul cartii.  Textul fara note al acestui paraclis poate sluji celui ce nu are la indemana pomenitul libret si ca tipic pentru toate celelalte paraclise catre Sfinti, cuprinse aici, in vreme ce pentru tipicul paracliselor Maicii Domnului, usor diferit de tipicul paracliselor Sfintilor, poate lesne vedea tipicul Paraclisului mic, in Ceaslov.

Notatie psaltica.

Cartea cuprinde 58 de acatiste ale sfintilor precum Sf Serafim de Sarov, Sf mucenici Epictet si Astion, Sf Ioan Rusul, Sf Ioan Gura de Aur, Sf Apostol Andrei, Sf Nectarie Taumaturgul de la Eghina, Sf Veronica, Sf Tatiana.

Bolile si suferintele sunt legate direct ori indirect de pacat.  Chipul vietuirii noastre pacatoase se oglindeste in starea sufletului.  Cata vreme sufletul este unit cu trupul, trupul traieste, dar sufletul pacatos nu poate sa in­sufleteasca in mod firesc trupul.  Nu sanatatea trupeasca e cea care face sufletul sanatos.  In Rai, trupul lui Adam si cel al Evei au fost sanatoase, insa pacatul a tulburat grav nu doar apropierea de Dumnezeu, ci si armonia È™i unitatea dintre trup si suflet.  In acest chip, boala si moartea sunt legate de pacat chiar dintru inceput – o legatura nespus de complexa, cum este si cea dintre suflet si trup.

Sanatatea noastra sufleteasca si trupeasca este tema acestui folositor Abc al tamaduirii crestinului de astazi.  O tema tot mai actuala, care ar trebui sa ne preocupe indeaproape, intr‑o lume aflata intr‑o adanca suferinta, instrainata de Dumnezeu si tot mai departe de calea mantuirii.