Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

La Liturghie, pune È™i unul sau doi săraci sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni È™i a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuÈ›i dincolo, în veÈ™nicie.
Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre,
Amin!

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

„Cu ajutorul parastaselor si pomenirilor ni se aminteste de moarte, de zadarnicia lucrurilor din aceasta lume, de viata vremelnica si de cea vesnica, dar suntem indrumati, totodata, si catre virtute si vie­tuirea virtuoasa, suntem incurajati spre fapte de generozitate si binefaceri si, in general, spre sporirea in bine si inaintarea spre desavarsire.  Prin ele Biserica isi invata fiii adevarata iubire de intelepciune crestina, propovaduieste «cu glas inalt» (Pild. 9, 3) nemurirea su­fletului si inceputul dupa moarte al unui nou stadiu al vietii, nesfarsit si nemarginit.”

Sfantul Nectarie de Pentapole

Toata viata noastra nu este nimic altceva decat o pregatire pentru locuinta cereasca. Toata bucuria noastra nu trebuie sa insemne nimic altceva decat cum sa ne aratam bineplacuti Parintelui nostru Ceresc. El a pregatit de la facerea lumii Biserica Sa, si ne asteapta. Departe de aceasta Biserica cum vom putea sa ne odihnim? Doar inlauntrul Bisericii exista viata. Ea este copacul vietii lui Hristos. Acolo sunt toti ingerii, toti sfintii! Departe de Biserica exista doar moarte! Trebuie sa ne pregatim continuu, pentru ca toti ne vom arata in fata Judecatii drepte a lui Hristos, ca fiecare dintre noi sa se bucure de lucrurile pe care le-a savarsit prin trup. Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10).
De aceea amintirea mortii pune in randuiala toate lucrarile vietii noastre si orice miscare a sufletului nostru. In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau, si nu vei pacatui niciodata (Intelepciunea lui Isus Sirah 7, 38).

Octoih Mare

Cartea de cult numită Octoih È™i-a dobândit numele de la cele opt glasuri, pe care se cântă imnurile liturgice pe care le conÈ›ine. Istoria alcătuirii acestui corpus imnografic este în mod firesc legată de dezvoltarea teologiei timpului liturgic, dar È™i a muzicii bisericeÈ™ti.

MenÈ›ionăm că Octoihul nu este o carte dedicată exclusiv stranei, ci ea poate fi parcursă, în stare de rugăciune, de orice cleric, monah ori mirean ortodox. Titlul alternativ al ediÈ›iilor greceÈ™ti, acela de Paraklitiki, indică în fapt o colecÈ›ie de Paraclise ori canoane de mângâiere, care este menită să aducă sufletului pocăinÈ›ă, voinÈ›ă de lucrare a poruncilor Domnului È™i consolare în întristări, prin rugăciunea smerită È™i stăruitoare către Dumnezeu, către Maica Domnului È™i către sfinÈ›i.

Editorii

Cel care se smereşte, care crede în Cuvântul lui Dumnezeu din tot sufletul È™i îl împlineÈ™te, prin puterea rugăciunilor, Îl va primi pe ÎnsuÈ™i Domnul în inima sa; cu adevărat, Îl va vedea È™i Îl va auzi pretutindeni. Chiar È™i atunci când este ocărât È™i cuvinte rele sunt adresate împotriva sa, el va auzi vocea călăuzitoare a Domnului, va vedea degetul Lui arătând rănile sale păcătoase È™i cu mulÈ›umire va primi, din acea mână care îl vindecă, această arzătoare şi totuşi tămăduitoare oblojire.

El È™tie că nu există un folos mai mare decât cel primit de la vrăjmaÈ™i, iar această poruncă devine uÈ™oară, chiar de dorit pentru el: „IubiÈ›i pe vrăjmaşii voştri, bine­cuvântaÈ›i pe cei ce vă blestemă, faceÈ›i bine celor ce vă urăsc şi rugaÈ›i-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt. 5, 44). El îi vede pe aceştia ca pe nişte binefăcători, care îl ajută să se apropie de Dumnezeu È™i să intre în ÎmpărăÈ›ia Lui, È™i nu doar că nu simte ură faÈ›ă de ei sau să devină mânios, ci îi iubeÈ™te mai mult decât pe ceilalÈ›i È™i se întristează de amărăciunile È™i căderile lor.

Sfântul Gavriil de la Mănăstirea „Șapte Lacuri”

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Cartea prezintă o adunare de minuni săvârÈ™ite în special prin Sfânta ÎmpărtăÈ™anie, ca un îndemn la unirea noastră cu Dumnezeu prin Sfântul Trup È™i Sânge al Domnului Dumnezeului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar È™i a altora care din vremuri străvechi È™i până în zilele noastre au îndemnat la trăire sfântă È™i practicarea virtuÈ›ilor. Lucrarea de faÈ›ă are È™i menirea de a argumenta continuitatea minunilor până în zilele noastre, deÈ™i mult ne-am depărtat de trăirea primilor creÈ™tini.

Preot Tănase Nicolae

PrefaÈ›ă de prof. univ. dr. pr. Viorel Sava 
 
Note È™i postfaÈ›ă de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă 
 
„Traducerea acestor rugăciuni în limba română È™i adunarea lor într‑un singur volum constituie o premie­ră pentru literatura teologico‑liturgică românească. (…) Este necesar să evidenţiem echilibrul din punct de vedere literar între fidelitatea textelor faţă de spiritul limbii liturgice È™i dinamica limbii române.” 
Prof. univ. dr. pr. Viorel Sava 
 
* * * 
„Rugăciunile Amvonului È™i-au făcut deja reintrarea în istoria liturgică, care se ocupă totodată nu doar cu trecutul, ci È™i cu prezentul. Ne respectăm trecutul nu pentru că e trecut, ci pentru că este trecutul nostru, din care izvorăÈ™te tradiÈ›ia ce ne-a condus, bine sau rău, aici, unde ne aflăm acum.” 
Robert F. Taft, S.J.

Sfantul Efrem s-a nascut in orasul Trikala in anul 1384.  Din anul 1393 aceasta localitate a cazut in mana turcilor lui Baiazid I, care stapanea atunci intreaga regiune a Tessaliei.  Din 1395 in Tesalonic a inceput rapirea copiilor de catre turci.  Se furau copii si adolescenti, cu varste intre paisprezece si douazeci de ani, dar si mai mici.

La varsta de numai paisprezece ani, Sfantul Efrem, pe numele sau de botez Constantinos Morfis, a fost nevoit sa paraseasca casa parinteasca, pe mama sa vaduva si pe cei sapte frati.  Aceasta a facut-o pentru a nu fi inregimentat cu forta in armata turceasca ca ienicer.  A imbratisat cu mult zel viata monahala in Manastirea Buneivestiri din "Muntele celor neprihaniti"din Atica.  In anul 1416 turcii au pradat peninsula Atica si l-au silit pe guvernatorul Atenei, Antonie Atzaghioli, sa se declare vasal al sultanului.  In anul 1424 otomanii au intrat cu forta in Manastirea Buneivestiri si au trecut prin taisul sabiei pe parintii de acolo.  Sfantul lipsea, fiind atunci in pestera, sus in munte.  Intorcandu-se la manastire a gasit trupurile neinsufletite ale monahilor dupa care a plans indelung. In anul urmator, la 14 Septembrie, turcii s-au intors si, gasindu-l pe sfant, l-au supus caznelor cu o barbarie rar intalnita, timp de opt luni si jumatate, cum numai Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara si altii au mai fost torturati.  La sfarsit l-au spanzurat cu capul in jos intr-un copac, in curtea manastirii.  Au legat lemne aprinse de trunchiul copacului si l-au pironit pe sfant cu cuie groase.  In mijlocul flacarilor sfantul se ruga staruitor.  A primit cununa muceniciei la 5 Mai 1426, trecand la Domnul in zorii acelei zile, la ora 9 dimineata.

Libertatea nu este independenţa politică, ci a nu avea diavolul stăpânire asupra noastră. Orice se face prin violenţă, fără iubire şi fără libertate, nu intră în veşnicia lui Dumnezeu.
Domnul nostru iubitor de oameni, când s-a dus la scăldătoarea Vitezda, să îl vindece pe slăbănog, l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6)
Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi pentru a face bine unui om suferind, nu o face dacă mai întâi omul acela nu vrea aceasta.
Creatorul şi Făuritorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât de mult respectă liberul nostru arbitru, pe care ni l-a dăruit, şi darul libertăţii, pe care ni l-a făcut, încât fără consimţământul nostru liber nu vrea
să ne ofere vindecarea. Într-o altă situaţie, Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Iisus nu face nimic omului, dacă mai întâi omul nu vrea aceasta. Iisus respectă libertatea noastră.