Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

La Liturghie, pune È™i unul sau doi săraci sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni È™i a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuÈ›i dincolo, în veÈ™nicie.
Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre,
Amin!

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

„Cu ajutorul parastaselor si pomenirilor ni se aminteste de moarte, de zadarnicia lucrurilor din aceasta lume, de viata vremelnica si de cea vesnica, dar suntem indrumati, totodata, si catre virtute si vie­tuirea virtuoasa, suntem incurajati spre fapte de generozitate si binefaceri si, in general, spre sporirea in bine si inaintarea spre desavarsire.  Prin ele Biserica isi invata fiii adevarata iubire de intelepciune crestina, propovaduieste «cu glas inalt» (Pild. 9, 3) nemurirea su­fletului si inceputul dupa moarte al unui nou stadiu al vietii, nesfarsit si nemarginit.”

Sfantul Nectarie de Pentapole

Toata viata noastra nu este nimic altceva decat o pregatire pentru locuinta cereasca. Toata bucuria noastra nu trebuie sa insemne nimic altceva decat cum sa ne aratam bineplacuti Parintelui nostru Ceresc. El a pregatit de la facerea lumii Biserica Sa, si ne asteapta. Departe de aceasta Biserica cum vom putea sa ne odihnim? Doar inlauntrul Bisericii exista viata. Ea este copacul vietii lui Hristos. Acolo sunt toti ingerii, toti sfintii! Departe de Biserica exista doar moarte! Trebuie sa ne pregatim continuu, pentru ca toti ne vom arata in fata Judecatii drepte a lui Hristos, ca fiecare dintre noi sa se bucure de lucrurile pe care le-a savarsit prin trup. Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10).
De aceea amintirea mortii pune in randuiala toate lucrarile vietii noastre si orice miscare a sufletului nostru. In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau, si nu vei pacatui niciodata (Intelepciunea lui Isus Sirah 7, 38).

Părintele Dionisie Ignat (1909-2004) acoperă cu existenÈ›a sa aproape întreg veacul al XX-lea. Pentru cei care l-au cunoscut personal stareÈ›ul Dionisie reprezintă chipul autentic de vieÈ›uire monahală. Este considerat unul din cei mai de seamă părinÈ›i asceÈ›i contemporani ai Sfântului Munte Athos. Petrecerea È™i lupta sa duhovnicească, pentru mai bine de È™apte decenii, în Grădina Maicii Domnului, l-a arătat a fi un chip viu È™i actual de trăire al credinÈ›ei drept-măritoare. ViaÈ›a sa de ascultare, rugăciune, smerenie È™i dragoste pentru Dumnezeu È™i semeni îl recomandă a fi una dintre vocile duhovniceÈ™ti de mare autoritate È™i putere, la care omul zilelor noastre ar trebui să ia aminte.
Volumul de faÈ›ă are drept menire chiar acest fapt, È™i anume, mijlocirea unei întâlniri de duh cu Părintele Dionisie, cu cuvintele, poveÈ›ele È™i sfaturile sale. Constituită din mărturii ale celor ce l-au cunoscut direct (mărturii evocate în cadrul simpozionului internaÈ›ional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, IaÈ™i, 2015), lucrarea propusă spre lectură împlineÈ™te o dublă misiune: prezentarea culturii sale duhovniceÈ™ti È™i întâlnirea cu ucenicii È™i cu cei care l-au cunoscut.
Pentru a fi introduÈ™i în învăÈ›ătura Părintelui Dionisie, evidenÈ›iem È™i reÈ›inem ca prolog unul din cuvintele sale testament: „Ortodoxia niciodată n-a căzut È™i niciodată nu a sfătuit creÈ™tinii decât numai È™i numai spre adevăr, adevăr folositor atât trupeÈ™te, cât È™i sufleteÈ™te”.

Ierom. Nathanael Neacșu

Citirea din Sfinţii Părinţi ne ajută să ne vedem păcatele şi neajunsurile sufleteşti. Cuviosul Macarie de la Optina ne sfătuieşte: „Citiţi cărţile Părinţilor şi studiaţi învăţătura lor; aceasta ne va fi de folos pentru cunoaşterea neputinţei noastre şi pentru dobândirea smereniei, răbdării şi dragostei, învăţându-ne cum să ne împotrivim patimilor, cum să ne curăţim inima de aceşti spini şi să sădim virtuţile”. Aceste cuvinte care îi aveau în vedere pe Sfinţii Părinţi se referă în aceeaşi măsură şi la stareţii Optinei, care prin experienţă străbăteau calea virtuţilor. „Aceştia Sfinţii Părinţi , ne învaţă Cuviosul, nu scriau după mintea lor, ci mai ales, având experienţa multor necazuri, scârbe şi boli, ne-au lăsat, ca o bogată moştenire şi plină de nădejde vistierie, cuvintele lor pline de har. Iar noi, aducând mulţumiri Domnului, Care ne-a făcut acest dar, să învăţăm de la ei şi la nevoie să le punem pe rănile noastre ca pe un balsam tămăduitor…” 

Aşadar, să cădem şi noi la cuvioşii noştri stareţi cu credinţă şi cu dragoste şi să învăţăm de la ei lucrarea poruncilor Domnului, lupta cu patimile şi să năzuim spre o viaţă sfântă, dreaptă şi bineplăcută lui Dumnezeu. 

Cuvioşilor stareţi ai Optinei, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! 

Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povăţuieşte pe credincioşi pe calea mântuirii, împărtăşindu- le prin Sfintele Taine şi ierurgii, prin felurite rugăciuni şi slujbe specifice tradiţiei ortodoxe, harul, inecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovniceşti a omului cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile omului cu semenii săi şi cu elementele creaţiei din jurul său. Sfânta Scriptură ne învaţă că „orice făptură a lui Dumnezeu este bună… căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).

Tradiţia apostolică şi patristică ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârşirii Sfintelor Taine şi ierurgii de către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creştin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul şi Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Tradiţia apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen şi Tertulian) şi al IV-lea (Constituţiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită creştinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul 313), cultul creştin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind vitalitatea vieţii liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor, improvizate până atunci şi transmise prin viu grai, sunt acum aşternute în scris. Prima colecţie importantă de rugăciuni folosite în cult şi păstrată integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deşi denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecţia a apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creştină. De atunci şi până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile Sfintelor Taine şi ierurgii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parţial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri şi manuscrise liturgice, la întărirea solidarităţii dintre românii ortodocşi despărţiţi atunci prin graniţe politice artificiale şi, în pofida tuturor dificultăţilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinţa şi cultura poporului român.

Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică şi canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăţit treptat conţinutul acestei cărţi de cult, atât prin creaţii proprii, cât şi prin traducerea, din limbile greacă şi slavonă, a unor noi slujbe şi rânduieli solicitate de preoţi şi credincioşi în contextul apariţiei unor noi realităţi cultural-sociale.

Ediţia de faţă a Molitfelnicului mic vine în întâmpinarea dorinţei preoţilor de a avea la îndemână o carte în format accesibil, utilă în săvârşirea slujbelor solicitate de credincioşi în afara lăcaşului de cult, în case şi instituţii. De aceea, selecţia de slujbe nu cuprinde Cununia, care trebuie săvârşită totdeauna în sfânta biserică, dar conţine o varietate de rânduieli şi rugăciuni pentru binecuvântarea omului şi a naturii.

De aceea, nădăjduim că această primă ediţie a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea liturgică şi pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioşilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În această culegere veți găsi 101 pilde despre credință și ne­cre­din­ță, despre rugăciune și pronia Domnului, despre ispită, păcat și pocăință, despre milostenie, zgârcenie și bogăție, despre mândrie și smerenie, despre iubire, bunătate și iertare…
Titlul acestei culegeri vine de la cuvintele cu care adesea începe o pildă: „A fost odată un om…” Și nu contează atât detaliile personale, cât faptul de a primi cu inima înțelepciunea ascunsă printre rânduri, de a cugeta asupra scopului, sensului și îndreptării vieții noastre, învățând să fim mai buni.
Purtând în sine bunătate și iubire, aceste povestiri oferă oamenilor răs­punsuri la întrebările care îi fră­­mântă, făcându‑le inima să vibreze.

Cea mai completă È™i mai detaliată ediÈ›ie a vieÈ›ii Sfântului Gavriil Georgianul, cel nebun-pentru-Hristos, care cuprinde:
 -  testamentul
 -  învăÈ›ături
 -  mărturii
 -  minuni
 - un acatist descriptiv care prezintă lămurit devenirea lui precum È™i cele mai cunoscute harisme cu care poate mijloci la Dumnezeu pentru credincioÈ™i
 -  fotografii de epocă inedite

Sfântul Cuvios Mărturisitor Gavriil Georgianul s-a născut în 1929 în Tbilisi, în toiul prigonirii credinÈ›ei din Georgia sovietică. Încă din copilărie, a fost înzestrat cu o credinÈ›ă neclintită È™i a fost hărăzit cu rare daruri dumnezeieÈ™ti. În anul 1955, a luat schima monahală cu numele Sfântului Gavriil Athonitul.

 În timpul paradei de 1 mai din anul 1965, a dat foc uriaÈ™ului portret al lui Lenin expus în piaÈ›a centrală din Tbilisi. Scos abia viu din mâinile mulÈ›imii furibunde, a fost arestat de KGB pentru activităÈ›i antisovietice, judecat, declarat bolnav psihic È™i închis sub tratament forÈ›at într-un spital de psihiatrie.

După eliberare a fost prigonit de regimul comunist È™i a continuat pentru el mucenicia fără de sânge a credinÈ›ei. Prefăcându-se nebun, propovăduia pe străzi pocăinÈ›a È™i credinÈ›a cea adevărată în mijlocul apostaziei generale, suferind adânc pentru poporul È™i patria sa.
Spre sfârÈ™itul vieÈ›ii s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro a Sfintei Nino din MÈ›heta, în care s-a săvârÈ™it în pace, după o îndelungată suferinÈ›ă, pe 2 noiembrie 1995. A fost proslăvit între sfinÈ›i în anul 2012, moaÈ™tele sale È™i mormântul său fiind izvor nesecat de nenumărate È™i mari minuni.

Aceasta carte se adresează copiilor cu vârste între 3 È™i 6 ani ajutându-i să deprindă alfabetul, să-È™i formeze primele abilităÈ›i matematice È™i să-È™i dezvolte motricitatea. ActivităÈ›ile din paginile acestei cărÈ›i îi învaÈ›ă pe cei mici să devină încrezători în propriile lor forÈ›e.