Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

PărinÈ›ii Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minÈ›ii care gândeÈ™te È™i se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, È™i ea, fireÈ™te, le va măcina…

Dă‑i minÈ›ii tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire È™i gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minÈ›ii („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luieÈ™te‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene È™i nepăsare È™i să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.

Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenÈ›ii bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se aspreÈ™te lăuntric È™i mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…

Pe ceilalÈ›i diavolul îi are legaÈ›i, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când îÈ™i va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câÈ™tiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos

Una dintre cele mai de seamă È™i apreciate personalităÈ›i ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Refuzând promovarea È™i ridicarea în scaunul episcopal, s‑a dedicat activităÈ›ii pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.

Autor a nenumărate articole È™i a peste 20 de cărÈ›i, a rămas în conÈ™tiinÈ›a bisericească a contemporanilor cu pre­cădere mulÈ›umită dialogurilor È™i discuÈ›iilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dum­ne­zeieÈ™tii Liturghii, cu fiii săi duhovniceÈ™ti, dar È™i cu toÈ›i cei aflaÈ›i în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.

Urmând cu modestie È™i sârguinÈ›ă, cu sensibilitate duhovnicească È™i acuitate sporite calea de mijloc, între modernism È™i secularizare, între zelotism È™i fanatism, prin cunoaÈ™terea, temeinică È™i aducătoare de sfinÈ›ire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învaÈ›ă ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic È™i spiritul creÈ™tinesc integru.

Cuvintele sale, asemenea unei moÈ™teniri nepreÈ›uite, rămân pentru creÈ™tinul mereu pus la încercare o comoară de înÈ›elepciune nesecată, oferind lămuriri pline de Duh, aducătoare de pace duhovnicească È™i izgonitoare a toată frământarea potrivnică creÈ™terii noastre sufleteÈ™ti în Domnul.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce volumul "Convorbiri după Liturghie" al Arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, apărut la Editura Sophia în anul 2019.

(lipsa text)

Folosindu-se de experienÈ›a sa bogată de duhovnic È™i cărturar, părintele arhimandrit Epifanie continuă să ne ofere È™i în acest volum răspunsuri pline de înÈ›elepciune È™i profunzime duhovnicească cu luciditatea È™i iubirea insuflate de Dumnezeu care-l caracterizează. Animat de responsabilitatea pastorală a călăuzei care îÈ™i pune sufletul pentru ucenici, ne lămureÈ™te teme niciodată uÈ™or de epuizat, ca rugăciunea, postul, păcatele È™i virtuÈ›ile, oferind soluÈ›ii problemelor de viaÈ›ă cotidiene, precum relaÈ›iile de familie È™i educaÈ›ia creÈ™tină, ce rămân provocarea cea mai de seamă a societăÈ›ii contemporane.

***
De multe ori, deÈ™i avem atâÈ›ia oameni în jur, sunt situaÈ›ii în care aceÈ™tia nu ne pot ajuta. De pildă, o boală incurabilă, o întristare foarte grea, în care mângâierea oamenilor nu poa­te aduce nimic. Sau vedem cum o cauză dreaptă pentru care luptăm se pierde pentru că nu avem pe cineva care să o susÈ›ină, deÈ™i este dreaptă. Este multă nedreptate în lume, multă nedreptate pe pământ. În toate aceste situaÈ›ii să nu uităm că „avem Om”, Îl avem pe Dumnezeu‑Omul.
Dacă nu avem pe nimeni altcineva, cel puÈ›in Îl avem pe Domnul nostru, Care ne aude în fiece clipă È™i este gata să ne împlinească orice cerere, câtă vreme aceasta nu este potrivnică binelui nostru veÈ™nic, nu este potrivnică mântuirii sufletului nostru, căci mai presus de interesele omeneÈ™ti, de cele pământeÈ™ti, materiale, sunt cele veÈ™nice.
Îl avem, aÈ™adar, pe Domnul nostru, Care ne aude în orice clipă. Chiar când vorbeÈ™ti, când încă Îl ­chemi, când nici nu È›i‑ai terminat rugăciunea, El răspunde. Iar răspunsul Său este: „Iată‑Mă!” – Iată, am venit să te ajut.
 Pr. Epifanie Theodoropoulos

Domnul este revoluÈ›ionar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfăÈ›iÈ™eze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluÈ›ie a intenÈ›ionat să facă. Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înÈ™iÈ™i sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esenÈ›a lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe. (...)

ViaÈ›a noastră a ajuns prea neliniÈ™tită ca să ne bucurăm de ea. ToÈ›i oamenii de astăzi muncesc ca niÈ™te robi pentru bunurile vieÈ›ii, însă nu mai găsesc putere să se bucure de ele. Am făcut din viaÈ›a noastră o luptă sisifică sau, mai bine zis, un chin sisific pentru niÈ™te nimicuri.

Arhim. Epifanie Theodoropulos

Prima ediÈ›ie a acestei cărÈ›i a apărut cu titlul „Toată viaÈ›a noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Editura Predania, BucureÈ™ti, 2010.