Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Nu doar viaţa întreagă, ci şi clipele de dinaintea morţii creştinului sunt hotărâtoare pentru destinul său veÈ™nic. Datorită mai ales valorii covâr­È™i­toare a acestor clipe ce preced marea trecere, cartea de faţă prezintă un interes cu totul aparte. Întrucât moartea nu reprezintă un sfârÈ™it absolut al vieÈ›ii, ci doar poarta prin care omul îÈ™i continuă existenÈ›a veÈ™nică, pregătirea pentru ea este esenÈ›ială. De aceea pomenirea morÈ›ii a fost pentru monahii din vechime un exerciţiu ascetic, menit a fi practicat zi de zi. Autorul ne oferă o excelentă sinteză asupra acestei teme: gândul la moarte ne învaţă smerenia, ne aminteÈ™te că nu trăim veÈ™nic pe acest pământ, ne fereÈ™te de păcate È™i ne ajută să ne pregătim pentru clipa morÈ›ii. AjunÈ™i la capătul călătoriei noastre pământeÈ™ti, vom fi supuÈ™i unor încercări deloc uşor de depăşit: necredinÈ›a, deznădejdea, slava deÈ™artă, vedeniile diavoleÈ™ti... Tocmai în momentele de dinaintea morÈ›ii, diavolul găseÈ™te o ultimă ocazie pentru a ne face să pierdem fericita veşnicie. 
Cartea părintelui Serafim Alexiev ne îndeamnă la responsabilitate, arătându-ne cum gândul morţii se poate preface într‑un reazem sigur al mântuirii noastre, printr‑o continuă meditare asupra importanÈ›ei temei tratate.

Sfinte Părinte Nichifor, cu nespusa ta blândeÈ›e È™i bunătate pleacă‑te asupra noastră a sărmanilor, celor care te rugăm, È™i cere de la Domnul pentru noi grabnică tămăduire de cumplita nesimÈ›ire a sufletului, cea care ne îndobitoceÈ™te È™i ne alipeÈ™te cu totul de materie.
DăruieÈ™te sufletelor noastre leacul trezviei È™i al rugăciunii, care tămăduieÈ™te uitarea È™i nestatornicia minÈ›ii. Luminează‑ne È™i pe noi a pricepe darul cel mare pe care Domnul ni‑l face învrednicindu‑ne a trăi în aceste vremuri ale pătimirilor, în care e tăinuită marea binecuvântare È™i bucurie de a urma Crucii lui Hristos.
ÎnsuÈ›i ne învaÈ›ă, Sfinte Nichifor, a ne face păr­taÈ™i la bucuria suferinÈ›ei pe care tu ai trăit‑o atât de dumnezeieÈ™te. IarăÈ™i È™i iarăÈ™i cere de la Dom­nul pentru noi pocăinÈ›ă, spre a fi vindecaÈ›i de nesimÈ›irea sufletească È™i de amorÈ›irea È™i întunecarea minÈ›ii, ca astfel să ne trezim la viaÈ›a cea adevărată a lui Dumnezeu.

Singurătatea – o încercare prin care trecem, într‑un moment sau altul, toţi. Pe unii, sentimentul singurătăţii îi împinge la gesturi ireparabile; pe alţii îi chinuie cu anii, necruţându‑i nici pe copii şi adolescenţi, cărora le provoacă traume cu urmări grele, nici pe bătrâni, cărora le otrăveşte apusul vieţii. De această încercare nu sunt scutiţi nici cei care se străduie să ducă o viaţă îmbisericită. 
În cartea de faţă, părintele Nectarie Morozov (cunoscut deja cititorului român prin cărţile Taina care ţine o viaţă şi Cum să învăÈ›ăm pocăinÈ›a È™i să nu ne mai ascundem de Dumnezeu) le propune celor ce se confruntă cu problema singurătăţii un excelent „set de instrumente” pentru rezolvarea ei. 
Abordarea sa practică, departe de reflecÈ›ii sterile, întemeiată pe îndelungata experienţă pastorală, pe judecata sănătoasă şi pe un evident echilibru inte­rior, aduce înţelegerea necesară pentru a evalua corect di­­ficultăţile şi pentru a găsi calea de a ieşi din ele, dar şi sentimentul nădejdii şi puterea sufletească de a urma până la capăt această cale. 

Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt suma reperelor esenţiale ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti: citite cu luare-aminte şi înÈ›elese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vre­mel­nicie şi în veşnicie. 
Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o în­văţă­tură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tra­diţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea sfinÈ›ilor, care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul. 
Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost, pe calea cu adevărat domnească a Fericirilor evanghelice. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Fericirile evanghelice în viaÈ›a noastră", apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2012.

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi
ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălÈ›a duhul nostru, care se clatină şi cade mereu,

Sus – la îngeri – să avem inimile!
Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim,
episcopul Dmitrovului

Sarma­nul post! Cate mustrari, cate defaimari si prigoane nu indura! Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dai­nu­ieste. Cum altfel s‑ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit si toti sfintii lui Dumnezeu au ti­nut post aspru, astfel incat, daca ni s‑ar da sa cercetam toa­te lacasurile Raiului, nu am gasi acolo pe nimeni care sa nu fi postit. ­Caci asa se cuvine. Prin incalcarea postului se pierde Raiul; tinerea unui post aspru trebuie sa se numere printre mijloacele de redobandire a Raiului pierdut...

Indata ce i se trezeste cuiva cat de putin gri­ja de suflet, numaidecat incepe sa pos­teasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? Deoarece prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza sa posteasca, acela nu pune pret pe man­tuire. Caci unde pante­ce­le face legile, acolo pantecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pantecele, acela este dusmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Sf. Teofan Zavoratul