Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Un neam trece si altul vine(Ecles. 1, 14).  Soarele rasare si apune.  Vremea zboara fara incetare.  Veacurile vin, trec si se afunda cu pasi grei in departarile trecutului.  Generatii se nasc si mor, ca sa nu se mai intoarca nicicand pe pamant.  Oamenii isi inalta case pentru sine, dar le parasesc indata, pentru totdeauna, si alti oameni se salasluiesc in ele.  Se zidesc cetati care mai apoi se naruie.  Se nasc state care dispar.  Hartile istoriei se schimba necontenit.  Ceea ce a fost, iata, de acum nu mai este.  Iar ceea ce va veni, numai Dumnezeu poate sa stie cum va arata!

Lumea se aseamana unei arene, in care actorii se schimba unul dupa altul in decursul timpului.  Oameni noi se arata pe scena, dar in putina vreme se afunda si ei in intunericul de dincolo de culise.

Tainei atat de inalte a mortii si a invierii – pentru cei mai multi, una de nedezlegat – i se cuvenea, cu siguranta, o carte de capatai.  Si nu s-ar fi aflat un intocmitor mai destoinic al ei decat parintele Serafim Alexiev, cel mai de seama teolog ortodox bulgar al veacului al XX-lea...

PărinÈ›ii Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minÈ›ii care gândeÈ™te È™i se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, È™i ea, fireÈ™te, le va măcina…

Dă‑i minÈ›ii tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire È™i gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minÈ›ii („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luieÈ™te‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene È™i nepăsare È™i să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.

Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenÈ›ii bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se aspreÈ™te lăuntric È™i mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…

Pe ceilalÈ›i diavolul îi are legaÈ›i, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când îÈ™i va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câÈ™tiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos

Iubite cititorule!

Cartea pe care o ai in fata sta gata sa iti puna inainte saptezeci si cinci de picuri de intelepciune. Culesi din experienta multor ge­ne­ratii (si in primul rand din cea a sfintilor Bisericii lui Hristos), acesti picuri bineinmiresmati te vor putea insenina cand esti po­­somorat, imbarbata cand esti des­­curajat, indruma cand te simti pier­dut, iti vor scurta cu folos apasatoarele rastimpuri de plic­tiseala si la vreme de rascruce poate ca tocmai ei iti vor aduce gandul bun care te va face sa iei hotararea bine­cuvantata de Dumnezeu, ca viata ta sa mearga pe fagasul dorit de El.

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)

Traducere din limba sarba de Gheorghita Ciocioi

Întreaga lume gândită (spirituală) în chip tainic se prezintă prin tabloul simbolurilor în lumea supusă simţurilor, pentru cei care au ochi să vadă. Întreaga lume supusă simţurilor este ascunsă în lumea spirituală. Venirea Domnului a lărgit în chip simbolic lumea spirituală a universului omenesc. Până la venirea lui Hristos, universul pe de-a-ntregul a slujit închipuirii şi umbrei celor cereşti. Hristos Însuşi a folosit simboluri din natură, pentru explicarea realităţii duhovniceşti pe care a arătat-o lumii. Natura este simbol al adevărului. Lumea materială este chipul văzut al lumii duhovniceşti. Lumea fizică este un simbol al lumii duhovniceşti.
Omule, tu eşti dator să stăpâneşti asupra simbolurilor, nu acestea asupra ta! Toate făpturile să fie sub picioarele tale ca o carte de citit şi de învăţătură, iar tu, cu duhul tău, să fii la cele cereşti, la realitatea împărăţiei celei duhovniceşti.

Colecția Materikon

Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească duhul nelumesc în lumea aceasta vremelnică. DeÈ™i adeseori ascunse de privirea obiÈ™nuită, prin virtutea smereniei lor, sfintele È™i dreptele femei au luminat duhovniceÈ™te calea către tărâmul ceresc în toate timpurile. Între ele străluceÈ™te chipul acestei eroine din zilele noastre, Fericita Eufemia de la RavaniÈ›a (Serbia), aÈ™a cum este înfăÈ›iÈ™ată în biografia de faÈ›ă, scrisă cu dragoste de credincioasele ei fiice duhovniceÈ™ti.
Maica Eufemia a avut un minunat farmec È™i tărie a duhului. ÎnfăÈ›iÈ™area sa din afară era oglin­direa înclinaÈ›iei sale spre rugăciune. Lucra­rea sa din afară nu avea limite. Ca tânără ne­voi­toare mireană ea a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu din sat în sat; a călăuzit marea ei obÈ™te È™i sute de mireni printre primejdiile trupeÈ™ti È™i duhovniceÈ™ti ale celor Două Războaie Mon­dia­le È™i sub jugul comunist; a întemeiat orfe­li­na­te, a educat tineri È™i a tradus scrieri patristice pen­tru învăÈ›ătura duhovnicească a poporului său.
Lăuntric, stareÈ›a Eufemia a trăit în duhul vechilor PărinÈ›i ai pustiei: în post, în priveghere de toată noaptea È™i dormind doar aÈ™ezată. Pentru aceasta Dumnezeu i‑a dăruit darul înainte‑vederii È™i al tămăduirii.
Înnoitoare a È™ase mănăstiri, ea a reîntemeiat viaÈ›a mo­nahală chi­no­vială în È›ara sa în aÈ™a măsură, încât rânduiala monahală aÈ™ezată de ea s‑a folosit în mănăstirile de maici din întrea­ga Serbie.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reprezintă reeditarea volumului "Fericita Eufemia a Serbiei. Viata unei starete apostolice" apărut la Editura Sophia în 2010.