Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Viaţa creştină are trei trepte care s-ar putea numi: 
1) Întoarcerea lui Dumnezeu; 
2) Curăţirea sau îndreptarea; 
3) Sfinţirea. 
În prima treaptă omul se întoarce de la întuneric la lumină, de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu; în cea de a doua el curăţă cămara inimii lui de orice necurăţire, pentru a primi pe Hristos Domnul care vine la el; în cea de a treia Domnul vine, îşi face sălaş în inima lui şi Se uneşte cu el. Aceasta este fericita unire cu Dumnezeu – rostul tuturor ostenelilor şi nevoinţelor ascetice. 
A înfăţişa toate acestea, descoperindu-le şi vădindu-le legile după care este se orânduiesc – înseamnă a arăta calea mântuirii. 

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, È™i de ai avea minte È™i înÈ›elepciune mai multă decât Samson È™i Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas È™i Priam È™i mai frumos decât Narcis, - È™i pe scurt, de ai covârÈ™i pe toÈ›i oamenii în trupeÈ™tile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăÈ™i într-însul te vei întoarce. Dacă pofteÈ™ti, o omule, aur, argint È™i orice altă bogăÈ›ie, care este foarte dorită de cei mai mulÈ›i, caută aici È™i vei afla, nu bogăÈ›ie neasigurată È™i pieritoare, ci veÈ™nică È™i stătătoare. Dacă doreÈ™ti È™i pofteÈ™ti cinste, slavă È™i laudă, aceasta È›i-arată chipul ca să dobândeÈ™ti nu cinstea cea întâmplătoare È™i vremelnică, ci o asemenea cinste È™i slavă, încât să È›i se supuie toate zidirile, demonii să se teamă È™i să fugă, iar Îngerii să È›i se cucernicescă. De voieÈ™ti înÈ›elepciune È™i pricepere, aceasta te face mai înÈ›elept decât Solomon. De pofteÈ™ti sănătate È™i frumuseÈ›e de mulÈ›i ani, aici te învredniceÈ™ti să te faci nemuritor È™i să străluceÈ™ti mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârÈ™it, oricâte bunătăÈ›i pofteÈ™ti, în această carte vei afla meÈ™teÈ™ugul È™i chipul cum să le dobândeÈ™ti.

(lipsa text)

„Viaţa creştină, încă de la primii paşi, întâmpină obstacole de diferite feluri şi, cu cât se înaintează mai mult, cu atât mai numeroase sunt acestea. Oricine intră pe această cale trebuie să se înarmeze cu un curaj neclintit pentru a avansa, astfel încât lupta şi obstacolele care îl aşteaptă să nu-l împingă înapoi. Mai presus de orice este să nu te laşi niciodată copleşit de descurajare; nimic nu este mai periculos”. „Lupta duhovnicească nu trebuie întreruptă niciodată, ci reluată fără încetare. Ai căzut? Nu deznădăjdui. Ridică-te din nou cu hotărârea fermă de a nu mai cădea niciodată şi reia lupta cu curaj. Totul depinde de decizia liberă a omului. Dumnezeu Însuşi aşteaptă această determinare, pentru că harul divin nu constrânge câtuşi de puţin voinţa omului, ci îşi dobândeşte eficacitatea din consimţământul liber al voinţei”. Scoală-te! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău, cu tânguire şi lacrimi, ca să aibă milă de tine, ca să nu cazi în răul acesta nesfârşit. Ridică-te! Iată, că celor drepţi, sfinţilor şi tuturor păcătoşilor, care se pocăiesc din inimă, Dumnezeu le promite viaţa, bucuria şi fericirea veşnică. Ei vor fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, Îl vor vedea faţă către faţă şi se vor bucura de El pururea, ca de o băutură dulce. Vor fi mângâiaţi, se vor bucura şi se vor veseli neîncetat; vor domni ca nişte regi şi domni pentru totdeauna. 

Alexie îl vede cum se îndepărtează în apele învolburate È™i se înspăimântă. Nu vrea să creadă că o excursie frumoasă poate să se încheie cu o tragedie. Se caÈ›ără pe stânci È™i înaintează paralel cu râul, străduindu-se să nu îl piardă din ochi. Dintr-odată locul devine neprimitor È™i ostil. Mai jos pietre imense închid trecătoarea, creând o cascadă puternică. Pericolul ca prietenul lui să fie zdrobit acolo era deja vizibil. Aris se învârte în vârtejul apei È™i simte că i-a sosit sfârÈ™itul. Până aici mi-a fost, se gândi el... Cel care urmează urmele sfinte care pornesc din KoniÈ›a Va descoperi È™i tainele acestora. Sunt taine care nu se spun în cuvinte. Eroii naraÈ›iunii noastre, care sunt niÈ™te copii, Fiecare cu frământările È™i cu problemele lui, Au reuÈ™it să trăiască aceste taine Și să îÈ™i schimbe viaÈ›a pentru totdeauna. Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul... În loc de prefaţă Începutul unei prietenii O călătorie neaşteptată Atunci când s-au cunoscut Capadocia (1840-1850) Hagi-efendi Păcat... de nume Este bine să îţi meargă mintea chiar şi când dai de greu Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneş Burţi pline... inimi goale Proşti şi deştepţi Jertfa de sine pentru toţi În „bârlogul” bătrânului Un rămas-bun – o promisiune Ah, această curte! Dacă ar fi avut gură să vorbească Mormântul care izvorăşte viaţă Dumnezeul surprizelor şi al situaţiilor neaşteptate