A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

(lipsa text)

Sfanta Taina a Spovedaniei poate fi numita pe drept cuvant leac uitat.  Lumea intreaga zace cufundata in rau.  Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigatoarea boala numita pacat.  Poate fi oare vindecata aceasta boala?  Leacul exista si este unul minunat!  Daca il primesti te insanatosesti!  Insa noi nu intindem mainile spre el ca sa ne vindecam si sa ne impacam constiinta.  De ce oare?  Pentru ca l-am uitat si l-am nesocotit.

Pentru bolile pamantesti exista medicamente pamantesti.  Pentru cea mai grava dintre boli, pacatul, exista Atotputernicul Doctor Ceresc si leacuri ceresti.  Acest Doctor este Iisus Hristos.

Nu doar viaţa întreagă, ci şi clipele de dinaintea morţii creştinului sunt hotărâtoare pentru destinul său veÈ™nic. Datorită mai ales valorii covâr­È™i­toare a acestor clipe ce preced marea trecere, cartea de faţă prezintă un interes cu totul aparte. Întrucât moartea nu reprezintă un sfârÈ™it absolut al vieÈ›ii, ci doar poarta prin care omul îÈ™i continuă existenÈ›a veÈ™nică, pregătirea pentru ea este esenÈ›ială. De aceea pomenirea morÈ›ii a fost pentru monahii din vechime un exerciţiu ascetic, menit a fi practicat zi de zi. Autorul ne oferă o excelentă sinteză asupra acestei teme: gândul la moarte ne învaţă smerenia, ne aminteÈ™te că nu trăim veÈ™nic pe acest pământ, ne fereÈ™te de păcate È™i ne ajută să ne pregătim pentru clipa morÈ›ii. AjunÈ™i la capătul călătoriei noastre pământeÈ™ti, vom fi supuÈ™i unor încercări deloc uşor de depăşit: necredinÈ›a, deznădejdea, slava deÈ™artă, vedeniile diavoleÈ™ti... Tocmai în momentele de dinaintea morÈ›ii, diavolul găseÈ™te o ultimă ocazie pentru a ne face să pierdem fericita veşnicie. 
Cartea părintelui Serafim Alexiev ne îndeamnă la responsabilitate, arătându-ne cum gândul morţii se poate preface într‑un reazem sigur al mântuirii noastre, printr‑o continuă meditare asupra importanÈ›ei temei tratate.

Moartea reprezintă un moment crucial din viaÈ›a omului: pentru unii înseamnă sfârÈ™itul, pentru alÈ›ii – o trecere. Părintele Serafim Alexiev deschide înaintea ochilor cititorului această poartă de trecere care este moartea È™i îi înfăÈ›iÈ™ează ceea ce urmează din acel moment È™i până în cea de-a patruzecea zi, când are loc judecata particulară. Ca întotdeauna, demersul său este profund, fără a fi plictisitor de lung, È™i se bazează pe Sfânta Scriptură, TradiÈ›ie, VieÈ›ile sfinÈ›ilor, scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i din vechime, dar È™i pe exemplul unor sfinÈ›i mai noi, ba chiar pe întâmplări din viaÈ›a unor oameni obiÈ™nuiÈ›i. 
Multe întrebări legate de judecata particulară îÈ™i găsesc răspunsul în rândurile cărÈ›ii. Legătura între vii È™i adormiÈ›i devine o comuniune a dragostei realizată prin rugăciune: sfinÈ›ii mijlocesc pentru cei vii, iar cei vii se roagă pentru iertarea păcatelor celor dragi ai lor care au adormit. Departe de a fi ineficiente sau chiar inutile, rugăciunile È™i faptele de milostenie săvârÈ™ite pentru cei răposaÈ›i au o importanÈ›ă deosebită în cele patruzeci de zile de după moartea lor. 

Un neam trece si altul vine(Ecles. 1, 14).  Soarele rasare si apune.  Vremea zboara fara incetare.  Veacurile vin, trec si se afunda cu pasi grei in departarile trecutului.  Generatii se nasc si mor, ca sa nu se mai intoarca nicicand pe pamant.  Oamenii isi inalta case pentru sine, dar le parasesc indata, pentru totdeauna, si alti oameni se salasluiesc in ele.  Se zidesc cetati care mai apoi se naruie.  Se nasc state care dispar.  Hartile istoriei se schimba necontenit.  Ceea ce a fost, iata, de acum nu mai este.  Iar ceea ce va veni, numai Dumnezeu poate sa stie cum va arata!

Lumea se aseamana unei arene, in care actorii se schimba unul dupa altul in decursul timpului.  Oameni noi se arata pe scena, dar in putina vreme se afunda si ei in intunericul de dincolo de culise.

Tainei atat de inalte a mortii si a invierii – pentru cei mai multi, una de nedezlegat – i se cuvenea, cu siguranta, o carte de capatai.  Si nu s-ar fi aflat un intocmitor mai destoinic al ei decat parintele Serafim Alexiev, cel mai de seama teolog ortodox bulgar al veacului al XX-lea...

Dumnezeu spune: Mila voiesc, iar nu jertfa! (Osea 6, 6; Matei 9, 13).  Inima milostiva, dragoste catre aproapele, si nu jertfe mari, care adesea slujesc la hranirea mandriei noastre, slavei desarte si orgoliului!  Mila, iar nu jertfa!

Sa ne smerim si sa ne impacam unii cu altii, iar nu sa ne mandrim si sa ne dezbinam!  Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greÈ™ealele voastre.

(Matei 6, 14-15)