Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Câţiva ani binecuvântaţi, sufletele multor credincioşi au simţit prezenţa Părintelui Paisie de la Mănăstirea Secu, respirată din minunatele comori duhovniceşti pe care cuvioşia sa le-a făcut cunoscute în mai toată ţara, printr-un misionarism ortodox autentic, altruist şi pilduitor.

Talanţii mulţi, cu care Bunul şi Preamilostivul Dumnezeu l-au înzestrat, au rodit şi prin darul scriitoricesc a izvorât această carte, ca o mărturie de sfinţenie, dăruire şi trăire duhovnicească vie a monahului pătimitor Paisie Costandel, ajunsă şi la noi după mutarea sa la cele veşnice.

Introducându-ne în duhul rugător şi duhovnicesc al legăturii lăuntrice dintre mari duhovnici, apropiaţi timpului şi neamului nostru, Părintele Paisie trezeşte şi în noi duhul rugăciunii şi al dorului neostoit pentru Împărăţia Cerească.

Din mărturiile cuvioşiei sale, aflăm rostul ziditor al pelerinajului la sfintele mănăstiri, prin întâlnirile cu marii nevoitori ai acestor locuri binecuvântate. Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Paisie, dar şi modeşti martori ai dezvăluirilor minunate, mult folositoare de suflet, au peregrinat an de an, în timpul verii, pe la sfintele mănăstiri moldave, culegând roade de mântuire împărtăşite nouă cu tainică bucurie, prin această lucrare ziditoare mângâiată de duhul vetrelor sihăstreşti...

Părintele Paisie, iubind mult trăirea jertfitoare de pelerin şi misionar ortodox, la rândul lor, fiii săi duhovniceşti s-au străduit, au dorit şi în bună parte unii au reuşit, fără nici o răsplată, în semn de recunoştinţă şi dragoste creştină pentru cuvioşia sa, să scoată la lumină mărturii smerite şi convingătoare ale învierii lăuntrice, posibilă şi în vremurile noastre doar celor cu inima înfrântă!

În contextul vieţii de astăzi, mai mult ca oricând, sfatul testamentar al cuviosului monah, „de a ne ruga neîncetat şi de a nu osândi pe nimeni”, ar trebui să ni se sădească în inimi cu putere multă, dar să şi rodească cu sinceritate deplină!

Fie ca Bunul, Milostivul şi Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile totdeauna bine primite şi grabnic ajutătoare la Tronul Ceresc ale Măicuţei Domnului, să ne lumineze cărarea spre mântuire şi prin acest îndemn paterical al Părintelui Paisie de la Secu, de a învia lăuntric.

Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiÈ›i s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele È™i trupurile celor morÈ›i nu se întorc în „nefiinÈ›ă”, cum se afirmă prea uÈ™or astăzi. DeÈ™i trupurile despărÈ›ite de suflete se descompun în pământ, aÈ™teptând recompunerea lor la sfârÈ™itul veacurilor, sufletele rămân conÈ™tiente de sine È™i după moarte, aÈ™a cum insistent s-a argumentat în Răsărit. Numeroase dezbateri teologice au avut meritul de a clarifica poziÈ›ia Bisericii faÈ›ă de acest subiect extrem de delicat. ÎnvăÈ›ătura Bisericii despre ieÈ™irea sufletului, despre moarte È™i despre efecienÈ›a rugăciunilor pentru cei adormiÈ›i, a fost exprimată È™i printr-o imnografie potrivită. Volumul de faÈ›ă aduce la lumină două serii de canoane de rugăciune, scrise de doi autori importanÈ›i ai secolului al IX-lea, Sfântul Teofan Graptul È™i Sfântul Clement Imnograful, completate cu câteva canoane de rugăciune pentru ieÈ™irea cu greu a sufletului.

„Religia apostolilor. CreÈ™tinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime È™i divinitatea lui Hristos au fost evoluÈ›ii ulterioare datorate PărinÈ›ilor È™i sinoadelor ecumenice... DeÈ™i pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta È™i a înÈ›elege Vechiul È™i Noul Testament, precum È™i închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta TradiÈ›ie a Bisericii Ortodoxe.”
† Joseph, Arhiepiscop de New York È™i Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord„Cu această carte, pr. Stephen De Young nu doar că se aşază în fruntea luptei pe care apologetica ortodoxă o duce împotriva È™tiinÈ›ei biblice seculare, dar ne face È™i nouă tuturor o favoare prin reconstituirea universului vechilor creÈ™tini, insuflând speranÈ›ă unei culturi moderne blazate care caută cu disperare o lume re-vrăjită la care să poată participa pe deplin."
 Jonathan Pageau, The Symbolic World„Religia apostolilor are mai multe scopuri. În primul rând, ea descrie contururile religiei iudaice în secolul I d.Hr. În mediul religios al ucenicilor È™i apostolilor lui Hristos, religia nu era pur È™i simplu o parte a vieÈ›ii, ci o cuprindea întru totul. În niciun moment apostolii nu s-au considerat întemeietori ai unei noi religii. În schimb, au integrat direct întâlnirea lor cu Iisus Hristos în concepţia despre religie È™i viziunea contemporană asupra lumii.Această carte este o introducere sau prolegomenă la citirea, studierea È™i înÈ›elegerea Noului Testament şi a Scripturilor ca un întreg, şi reuneÈ™te interpretări È™i concepţii religioase din literatura perioadei celui de-al doilea templu (cca 515 î.Hr. – 70 d.Hr.). Abia în ultimele decenii, oamenii de È™tiinÈ›ă au început să înÈ›eleagă că literatura celui de-al doilea templu oferă un context important pentru modul în care înÈ›elegem Noul Testament. Anterior, cercetătorii considerau de la sine înÈ›eles că religia practicată de evrei în secolul I d.Hr. era identică cu religia practicată de iudaismul rabinic de mai târziu. Pur È™i simplu nu este adevărat. Iudaismul rabinic a înflorit abia în secolul V d.Hr., odată cu codificarea Talmudului. CreÈ™tinismul apăruse deja cu câteva secole înainte de iudaismul rabinic, care era în sine o reacÈ›ie împotriva credinÈ›ei È™i praxisului creÈ™tin." Stephen De Young

Dorul de Dumnezeu nu se termină niciodată È™i este hrănitor. E hrănitor pentru că ne scoate dorirea din efemer, ne scoate dorirea de pe orizontală È™i o deschide către dorirea veÈ™niciei, a vieÈ›ii veÈ™nice È™i a lui Dumnezeu, È™i în felul acesta ne altoieÈ™te È™i orizontal, ne altoieÈ™te È™i în viaÈ›a de zi cu zi cu prezenÈ›a Lui.Schimonahia Siluana Vlad

ContribuÈ›ia uriaÈ™ă a Mitropolitului Veniamin Costachi (1768-1846) la dezvoltarea vieÈ›ii bisericeÈ™ti din Moldova È™i nu numai, este una ce se va constitui pildă peste veacuri pentru toate generaÈ›iile de clerici È™i mireni. Continuând È™i în veacul al XIX-lea tradiÈ›ia È™colii de traducători a Sfântului Paisie de la NeamÈ›, alături de Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul È™i ale altora, el s-a remarcat prin mii È™i mii de file de traducere din literatura patristică... Destule opere au rămas în manuscris, din care unele au fost editate ulterior trecerii lui din viaÈ›ă, iar altele încă aÈ™teaptă o publicare. Una dintre acestea este tălmăcirea Omiliilor Sfântului Ioan Gură de Aur la cele Paisprezece Epistole Pauline, păstrată în Biblioteca Mitropoliei Moldove È™i Bucovinei, din care publicăm aici o parte din ms. rom. 58/33, anume Omiliile la Filipeni È™i Coloseni, tălmăcite, precum ne spune însuÈ™i traducătorul, la anul 1817.

Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiÈ›i s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele È™i trupurile celor morÈ›i nu se întorc în „nefiinÈ›ă”, cum se afirmă prea uÈ™or astăzi. DeÈ™i trupurile despărÈ›ite de suflete se descompun în pământ, aÈ™teptând recompunerea lor la sfârÈ™itul veacurilor, sufletele rămân conÈ™tiente de sine È™i după moarte, aÈ™a cum insistent s-a argumentat în Răsărit. Numeroase dezbateri teologice au avut meritul de a clarifica poziÈ›ia Bisericii faÈ›ă de acest subiect extrem de delicat. ÎnvăÈ›ătura Bisericii despre ieÈ™irea sufletului, despre moarte È™i despre efecienÈ›a rugăciunilor pentru cei adormiÈ›i, a fost exprimată È™i printr-o imnografie potrivită. Volumul de faÈ›ă aduce la lumină două serii de canoane de rugăciune, scrise de doi autori importanÈ›i ai secolului al IX-lea, Sfântul Teofan Graptul È™i Sfântul Clement Imnograful, completate cu câteva canoane de rugăciune pentru ieÈ™irea cu greu a sufletului.

Dorul de Dumnezeu nu se termină niciodată È™i este hrănitor. E hrănitor pentru că ne scoate dorirea din efemer, ne scoate dorirea de pe orizontală È™i o deschide către dorirea veÈ™niciei, a vieÈ›ii veÈ™nice È™i a lui Dumnezeu, È™i în felul acesta ne altoieÈ™te È™i orizontal, ne altoieÈ™te È™i în viaÈ›a de zi cu zi cu prezenÈ›a Lui.Schimonahia Siluana Vlad

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

„Religia apostolilor. CreÈ™tinismul ortodox în primul secol după Hristos contestă afirmaţiile recente ale cercetătorilor că învăţăturile Bisericii despre Treime È™i divinitatea lui Hristos au fost evoluÈ›ii ulterioare datorate PărinÈ›ilor È™i sinoadelor ecumenice... DeÈ™i pe alocuri provocatoare, această lucrare deschide noi căi de a interpreta È™i a înÈ›elege Vechiul È™i Noul Testament, precum È™i închinarea noastră liturgică. Aceste noi căi indică întotdeauna spre Sfânta TradiÈ›ie a Bisericii Ortodoxe.”
† Joseph, Arhiepiscop de New York È™i Mitropolit al Arhiepiscopiei antiohiene din America de Nord„Cu această carte, pr. Stephen De Young nu doar că se aşază în fruntea luptei pe care apologetica ortodoxă o duce împotriva È™tiinÈ›ei biblice seculare, dar ne face È™i nouă tuturor o favoare prin reconstituirea universului vechilor creÈ™tini, insuflând speranÈ›ă unei culturi moderne blazate care caută cu disperare o lume re-vrăjită la care să poată participa pe deplin."
 Jonathan Pageau, The Symbolic World„Religia apostolilor are mai multe scopuri. În primul rând, ea descrie contururile religiei iudaice în secolul I d.Hr. În mediul religios al ucenicilor È™i apostolilor lui Hristos, religia nu era pur È™i simplu o parte a vieÈ›ii, ci o cuprindea întru totul. În niciun moment apostolii nu s-au considerat întemeietori ai unei noi religii. În schimb, au integrat direct întâlnirea lor cu Iisus Hristos în concepţia despre religie È™i viziunea contemporană asupra lumii.Această carte este o introducere sau prolegomenă la citirea, studierea È™i înÈ›elegerea Noului Testament şi a Scripturilor ca un întreg, şi reuneÈ™te interpretări È™i concepţii religioase din literatura perioadei celui de-al doilea templu (cca 515 î.Hr. – 70 d.Hr.). Abia în ultimele decenii, oamenii de È™tiinÈ›ă au început să înÈ›eleagă că literatura celui de-al doilea templu oferă un context important pentru modul în care înÈ›elegem Noul Testament. Anterior, cercetătorii considerau de la sine înÈ›eles că religia practicată de evrei în secolul I d.Hr. era identică cu religia practicată de iudaismul rabinic de mai târziu. Pur È™i simplu nu este adevărat. Iudaismul rabinic a înflorit abia în secolul V d.Hr., odată cu codificarea Talmudului. CreÈ™tinismul apăruse deja cu câteva secole înainte de iudaismul rabinic, care era în sine o reacÈ›ie împotriva credinÈ›ei È™i praxisului creÈ™tin." Stephen De Young

„Dumnezeu S-a făcut pe Sine Om ca pe om să-l facă dumnezeu!” Aceasta este esenÈ›a vieÈ›ii noastre creÈ™tine – Vestea cea Bună pe care Dumnezeu ne-a adus-o nouă, oamenilor. Este iubirea lui Dumnezeu coborâtă pe pământ. Modul în care această iubire devine realitate accesibilă nouă este ascultarea. Această imagine este admirabil ilustrată în imnul hristologic din capitolul 2 din Epistola către Filipeni. Autorul explică într-un mod limpede acest lucru, arătând că acest imn nu este altceva decât parcursul pe care Hristos ÎnsuÈ™i l-a făcut, pentru ca să-l refacem È™i noi È™i astfel să recăpătăm chipul Său.Recomand cu căldură citirea acestei cărÈ›i. Bazată pe SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i în mod deosebit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, aceasta este deopotrivă sistematică È™i profundă. A te adânci cu mintea È™i cu inima în citirea acestei cărÈ›i înseamnă a te adânci în taina iubirii  lui Hristos, ASCULTAREA de TATĂL. Acolo unde lipseÈ™te ascul-tarea, Hristos nu este la masă È™i Cina nu mai are binecuvântarea prezenÈ›ei Lui.”Arhim. Melchisedec, StareÈ›ul Mănăstirii Putna

Drumul către sfinÈ›enie trece prin hotare nebănuite. În secolul al IV-lea, creÈ™tinii, consideraÈ›i duÈ™mani ai Imperiului Roman, sunt hăituiÈ›i, arestaÈ›i, torturaÈ›i È™i executaÈ›i. Macrina È™i soÈ›ul ei, Vasile, cândva creÈ™tini înstăriÈ›i, fug împreună cu fiul lor mic în pădurile muntoase de la sud de Marea Neagră. Acolo, Macrina È™i familia ei trăiesc în pribegie timp de È™apte ani. Multele încercări o vor duce într-un peregrinaj aspru în sălbăticie, trăind apoi în condiÈ›ii grele pe străzile Neocezareei. AÈ™a încep aventurile vieÈ›ii creÈ™tine a Macrinei, una dintre cele mai importante femei din istoria Bisericii, mamă È™i bunică de sfinÈ›i.  
 Cititorii de toate vârstele vor fi fascinaÈ›i de povestea Sfintei Macrina cea Bătrână, care a avut o influenÈ›ă profundă asupra nepoÈ›ilor ei – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie al Nyssei, Sfântul Petru al Sevastiei È™i Sfânta Macrina cea Tânără. Ea este cu adevărat o mare mărturisitoare a credinÈ›ei creÈ™tine.