Perioada 1821-1859, reprezinta epoca istorica a reorganizarii pe baze moderne a Tarii Românesti, iar revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, a dus la înlaturarea regimului fanariot si la introducerea domniilor pamântene. 
Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Tara Româneasca si în 1832 în Moldova au definit si separat atributiile puterilor Statului, au reglemantat organizarea Bisericii, au reformat administratia, au impus necesitatea refacerii armatei nationale etc.

Autorul s-a aplecat cu responsabilitate asupra temei propuse si a conceput o lucrare foarte interesanta, de o înalta tinuta stiintifica folosind metode de cercetare, pe baza de dovezi istorice, selectând cu marinimie bibliografia.

Pr. Prof. Dr. Stefan Rasceanu (Universitatea din Craiova)

"Predicile lui Antim sunt unul dintre cele mai pretioase monumente in literatura noastra bisericeasca, nu numai pentru ca ele sunt singurele in felul lor, caci de la nici un alt prelat romanesc din trecut nu avem o lucrare in acest fel, dar si pentru valoarea lor reala, pentru caldurea elocintei care, adeseori, minuneaza, si pentru frumusetea, bogatia si cateodata chiar eleganta limbii in care sunt scrise...

In acest mode credem ca predicile Mitropolitului Antim Ivireanul vor putea sa fi cetite si intelese cu usurinta in aceasta editiune nu numai de oamenii de litere, dar si de preotime."

James Fenimore Cooper (15 septembrie 1789 – 14 septembrie 1851) a fost un scriitor american, ale cărui romane istorice, având ca personaje colonisti si indigeni din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea,  i-au adus faimă si avere. 

De-a lungul carierei sale, a publicat numeroase lucrări sociale, politice si istorice de fictiune si non-fictiune, cu scopul de a contracara prejudecătile europene si de a cultiva o cultură americană originală. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără romanul „Ultimul mohican“ („The Last of the Mohicans“ – 1826), adesea considerat capodopera sa.

Actiunea este plasată în 1757, în timpul războiului francez si indian (teatrul nord-american al războiului de sapte ani), când Franta si Marea Britanie s-au luptat pentru controlul Americii de Nord. În timpul derulării acestui război, atât francezii, cât si britanicii au folosit nativi americani aliati, dar francezii erau deosebit de vulnerabili, deoarece erau depăsiţi numeric, în zonele de frontieră de nord-est, de către britanici. Mai exact, evenimentele romanului sunt plasate înainte, în timpul si după asediul Fort William Henry.

De la publicarea sa, romanul „Ultimul mohican“ a fost considerat unul dintre cele mai populare din literatura americană. A fost adaptat de mai multe ori, în multe limbi, pentru filme, ecranizări  TV si  desene animate.

carticica de povesti, de citit si de colorat

carticica de povesti, de citit si de colorat

Plasata în colectia "Clasici români", cartea de fata se alatura celorlalte, în care se valorifica potentialul creativ al poporului român prin reprezentati de seama. Prin cuvântul clasic se poate întelege clasicismul ca si curent literar, dar si o valoare perena ce strabate timpul si care, prin repetitie constanta, se pastreaza în constiinta unei comunitati. 

Desfasurarea existentei în cercul strâmt între viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor, a unei natiuni în concertul culturii universale. Colectia "Clasici români" nu face altceva decât sa reînvie câteva dintre cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale în context universal si sa refaca astfel geneza si moartea, pentru a se pastra vie viata spirituala. Volumul "Poezii alese" semnate de Vasile Alecsandri, prin structura lui, cuprinde grupajele de poezii intitulate pe rând "Pasteluri", "Doine", "Margaritarele", "Legende", "Legende noua", "Ostasii nostri", "Varia", "Suvenire", "Postume", grupând 55 de texte poetice. De asemenea, cartea cuprinde repere biobibliografice, unde sunt evidentiate câteva dintre cele mai importante momente ale vietii si creatiei lui Vasile Alecsandri. Grafica este în acord cu întreg continutul cartii, descoperindu-se cu fiecare pagina migala si talentul de artizan al poetului, care strabat timpul si reusesc sa-l învinga. 

"Dupa varsta de 40 de ani, cand începu sa simta cu tarie voluptatea trandaviei, Alecsandri începe sa dea în «Pasteluri» o poezie noua, în care tehnica picturala predomina. Luate în total pastelurile reprezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale, un horatianism. Pentru întaia oara se canta la noi intimitatea recluziunea poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea în fata sobei cu catelusul în poala (...)"
G. CALINESCU

„Indragostit de faptele marete ale trecutului si de farmecul personajelor care le-a savârsit, autorul dezveleste, rând pe rând, chipuri marete ale zamislitorilor, fauritorilor si aparatorilor acestui neam, ale datatorilor de legi si datini, începând cu Traian-Fat-Frumos si Decebal-zmeul-Codrilor si continuând cu Atila-cel-Sângeros, cu Ionita-cel-Frumos, cu descalecatorii Negru-Voda din Fagaras si Dragos-Soarele- Maramuresului. Nu uita nici pe Vlaicu Voda si Bogdan Batrânul, pe Mircea si Alexandru cel Bun, pe Iancu Voda Ungureanu si nici pe Vlad Tepes, razbunatorul tuturor strâmbatatlor...

Domnul Florian Cristescu, binecuvântatul redactor al «Fluierasului», a îmbogatit literatura populara româneasca printr-o foarte pretioasa si folositoare carte, care nu ar trebui sa lipseasca din mâna niciunui carturar român. Ea face cinste autorului deopotriva cu celelalte publicatii ale sale, pretioase si meritorii, care toate, împreuna, îi asigura un loc de cinste în literatura noastra, asezându-l în rândul celor mai de seama povestitori pentru copii si pentru popor.“  (Acad. Prof. Ion Nistor).

*    *    *

„Povestea neamului nostru scrisa pe întelesul tuturor (1920-1929), istorisire retiparita în multe editii si încununata cu lauri academici, preamareste virtutile moldovenilor si muntenilor, ca si ispravile de neasemuita vitejie ale atâtor voievozi întelepti si evlaviosi. Florian Cristescu tinde sa sadeasca în sufletul copiilor sentimentul iubirii de tara. Caldura si naturaletea spunerii, maniera familiala colocviala sunt argumente captatorii ale acestor evocari la gura sobei. “ (D.G.L.R., Academia Româna)