Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Și, într-adevăr, este !

Însă, puterea rugăciunii nu stă nici în orele îndelungi petrecute la biserică È™i nici în alegerea cuvintelor potrivite, ci în starea inimii noastre  în timp ce ne rugăm, în curăÈ›ie, simplitate È™i mai ales în încrederea desăvărÈ™ită în bunătatea Tatălui Ceresc, în mâinile Căruia, ar trebui să aÈ™ezăm, fără îndoieli, întreagă viaÈ™a noastră. Cel mai bun exemplu sunt copiii, care cred sincer, fără vreo umbră de îndoială, È™i nădajduiesc spre bine.

Nu în zadar Domnul a spus să fin asemenea pruncilor căci a unora ca aceÈ™tia este ÎmpărăÈ›ia Cerurilor. - Matei 19, 14 

Vlădica Danilo nu a fost făcător de minuni, făcătoare de minuni a fost însă puterea Dragostei lui. El era un simplu rugător, dar un rugător ale cărui rugăciuni ştiau să ajungă la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-şi dezamăgea slujitorul credincios. Lucrarea rugăciunilor Vlădicăi izvora din profunzimea credinţei sale şi forţa dragostei sale faţă de Făcătorul şi Părintele său, faţă de Făcătorul şi Părintele celor pentru care se ruga. 
Deseori îl surprindeam pe Vlădica stând îngenunchiat într’una din bisericile Patriarhiei din Peci, punând omoforul său pe capul vreunui credincios care avea trebuinţă de rugăciunea lui şi care credea în puterea acesteia. Vlădica se ruga cu toată fiinţa. La început rostea cuvintele rugăciunii rar şi în şoaptă, iar apoi continua să se roage în gând. Erau momentele când lacrimile, asemenea mărgăritarelor sufletului său, se vărsau din ochii lui. 
Monahia Makaria Obradovici 

Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfăÈ™oară în chip viu înaintea ochilor noÈ™tri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul È™i însufleÈ›irea ei È™i s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameÈ™ului, a Sfântului Apostol Pavel È™i a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este acelaÈ™i; Hristos este acelaÈ™i; pocăinÈ›a este aceeaÈ™i!

Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. ÎÈ™i va reÈ›ine cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă È™i el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăinÈ›ă. Maranatha; Doamne, vino!

Egumenul Ilarion - Nea Skiti,
Sfântul Munte Athos

Viaţa lui Stefan este o istorie plină de poveţe despre credinÈ›ă, nădejde È™i dragoste, o Evanghelie vie pe care autoarea o înfăţişează astfel încât vă veţi simţi părtaş la bucuriile şi suferinţele eroului.

Citind, veţi trăi alături de oamenii din vremea lui Hristos ce auziseră de El şi se porniră a-L căuta şi veţi descoperi, ca şi Ștefan, că „Dumnezeu e Dragoste şi Dătător a toate. Toată dragostea de la Dumnezeu vine, şi, fără de aceasta, lumea ar cădea din locul său, din Rai, în întunericul cel din afara dragostei – dacă poate fi, cu adevărat, vreun loc în care să nu răzbată lumina lui Dumnezeu.”

Odată ce a aflat de Hristos, Ștefan a trăit întreaga dramă a răstignirii Fiului lui Dumnezeu, ca È™i a celor mai apropiaÈ›i ai săi È™i asumându-şi propria cruce È™i nedezlipindu-se de învăÈ›ătura cea nouă adusă lumii a ajuns să-È™i dea propria viaÈ›ă pentru cel pe Care L-a iubit cel mai mult.

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creÈ™tinătăÈ›ii È™i dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor È™i avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmiÈ›are în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturiseÈ™te credinÈ›a È™i nu este cine să apere valorile credinÈ›ei, acea credinÈ›ă este moartă, după cum moartă va fi È™i soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temnitei

Aceste convorbiri au apărut ca un strigăt de disperare la vederea a tot ceea ce se întâmplă în familia din zilele noastre. De unde capătă tinerii cunoÈ™tinÈ›e despre familie È™i căsnicie? Privindu-i pe proprii părinÈ›i, gata întotdeauna de scandal, de pe micile ecrane È™i din filme. Ei pot numai să viseze la faptul că o căsnicie poate fi eternă, că iubirea adevărată È™i fidelitatea se pot întâlni È™i astăzi, întrucât nu văd întâmplându-se aceste lucruri în realitatea în care trăiesc.
Sarcina pe care mi-am propus-o, mergând la conferinÈ›ele organizate pentru elevii clasei a XI-a, era una foarte simplă: să le mărturisesc că toate acestea sunt cu putinÈ›ă È™i în realitate, că vor putea iubi cu adevărat È™i că, la rândul lor, pot fi iubiÈ›i în aceeaÈ™i măsură. Dar iubirea presupune, bineînÈ›eles, strădanie.
Mi-aÈ™ dori să cred că, într-o bună zi, va fi reintrodusă în È™coli o materie care s-ar putea numi Etica È™i psihologia vieÈ›ii de familie (dar care, spre deosebire de vechea disciplină comunistă, ar fi o variantă a viziunii ortodoxe asupra familiei). Până la urmă, fizicieni È™i chimiÈ™ti vor deveni unul dintr-o mie, deÈ™i aceste discipline sunt studiate ani la rând. O familie însă vor întemeia aproape toÈ›i, iar în È™coli nu li se vorbeÈ™te nimic despre lucrul acesta, în cel mai bun caz (de fapt, în cel mai rău caz) le este introdusă EducaÈ›ia sexuală.
Convorbirile de faÈ›ă au fost adresate elevilor din clasa a XI-a dintr-un liceu din oraÈ™ul Taldom. Însă unele subiecte legate de latura intimă a căsniciei au putut fi abordate abia cu elevii claselor absolvente.
Textele convorbirilor din această carte sunt mai ample decât orice conferinÈ›ă reală È›inută la È™coală. În funcÈ›ie de auditoriu È™i de întrebările adresate, discuÈ›iile se axau doar pe o anumită parte a subiectului. Cartea conÈ›ine È™i ceea ce s-ar fi putut spune È™i nu s-a spus acolo.