Prima mea carte despre credinta ortodoxa

Format: 16.5x23.5 cm
ISBN: 978-630-6563-39-5
Status: in stoc

Prima mea carte despre credinta ortodoxa

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Predania
Numar de pagini: 200

„Prima mea carte despre credinÈ›a ortodoxă" este un instrument de cateheză ce pune bazele educaÈ›iei religioase în familie, în Biserică dar mai cu seamă în societate, pentru că „Aceasta este biruinÈ›a care a biruit lumea: credinÈ›a noastră." /I Ioan 5,4/Volumul de faÈ›ă poate fi folosit cu uÈ™urinÈ›ă ca material didactic pentru orele de Religie, însă prin felul în care a fost conceput, nu „È™coleÈ™te" pe cineva aÈ™a cum ne-am aÈ™tepta să o facă un manual. Mai degrabă propune o introducere în practica ascetică milenară împletită cu tradiÈ›ia È™i învăÈ›ătura Bisericii, ca elemente definitorii ale dogmaticii creÈ™tin-ortodoxe.Este, de asemenea, o călătorie iniÈ›iatică prin faptele istorice de la Facerea Lumii È™i până la Învierea lui Hristos, marcând în acelaÈ™i timp toate evenimentele Vechiului È™i Noului Testament. NaraÈ›iunea biblică este completată de întrebări È™i activităÈ›i practice menite să creeze o legătură strânsă între cunoÈ™tinÈ›ele dobândite È™i trăirea lor autentică. „Cu cât omul cunoaÈ™te mai bine credinÈ›a noastră ortodoxă străbună, cu atât mai mult o iubeÈ™te". /Sfântul Nicolae Velimirovici/Textul acestei cărÈ›i de-nceput de viaÈ›ă duhovnicească, prin simplitatea scriiturii È™i savoarea cuvântului viu, te face să simÈ›i Cuvântul, să simÈ›i respiraÈ›ia Duhului, nu în litere moarte, ci în litera înviată întru Acesta.

Pret: 50.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

      Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

       

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cu neputinÈ›ele lor adesea iritante pentru mereu-mult-prea-ocupatul om modern, dornic să nu irosească nici o secundă din prea-plinul plăcerilor vieÈ›ii, bătrânii noÈ™tri sunt lângă noi, aici È™i acum. Imagine vie a istoriei pe care au trăit-o, întipărită adânc în palmele È™i ridurile lor, se văd nevoiÈ›i să trăiască într-o societate care a pierdut cu totul noÈ›iunea de a cere sfat bătrânilor, de a se împărtăÈ™i din înÈ›elepciunea È™i experienÈ›a lor.

      În ciuda faptului că „suntem ai celor de ieri,” ne dispreÈ›uim bătrânii ca fiind inutili. Pentru mulÈ›i dintre puternicii clipei, bătrâneÈ›ea este înfricoÈ™ătoare, nu din pricina dinÈ›ilor căzuÈ›i sau din cauza ridurilor apărute, ci este înfricoÈ™ătoare anume prin faptul că este un vestitor, un mesager venit din veÈ™nicie care ne spune: „E timpul! PregăteÈ™te-te!”.

      Și cu toate acestea, dincolo de totala noastră nepregătire pentru a muri, dincolo de mitul tinereÈ›ii veÈ™nice pe care mass-media îl promovează feroce, bătrâneÈ›ea este un timp al devenirii, ce va să vină peste fiecare dintre noi, aÈ™ezând  pe coordonate cu totul noi, adesea nebănuite, întreaga raportare la noi înÈ™ine, la cei dragi, la sensuri ce se vor redefini în lumina apropierii de... marea trecere. „Viitorul È™i trecutul sunt a filei două feÈ›e, vede-n capăt începutul cine È™tie să le-nveÈ›e”; afirma Mihai Eminescu în celebra-i Glossă.

      BătrâneÈ›ea ne apare astfel absolut necesară ca timp al pocăinÈ›ei, al lacrimilor, al rugăciunii È™i al transmiterii de experienÈ›ă. O punte de continuitate între trecut, prezent È™i veÈ™nicie căci singurul lucru pe care È™tiinÈ›a nu-l poate face este să lupte cu moartea È™i să o învingă. Sunt încercări, dar aceste încercări sunt cu totul inutile, pentru că moartea râde de puterea celui puternic, de mintea celui inteligent, de nobilimea nobilului, de bogăÈ›ia celui bogat. Numai de Hristos nu râde moartea. El nu este un om de È™tiinÈ›ă, El nu este un comandant, El nu este un conducător în sensul modern al acestui cuvânt, care comandă oÈ™tile. Nu este un milionar, dar este mai puternic decât moartea. El – Singurul Care ne poate izbăvi de frica morÈ›ii, transformând-o în binecuvântarea întâlnirii cu El!

    • Cartea de faÈ›ă ne revelează adevărul esenÈ›ial È™i calea de urmat în câteva pagini. Succint, Vlădica ne spune de la ce pornim (Prima Lege a lui Dumnezeu sau cele zece porunci ale Vechiului Legământ), unde trebuie să ajungem (piramida cu zece caturi a fericirilor din „Legea lui Dumnezeu cea nouă, cea din urmă sau cea lăuntrică, adică desăvârÈ™ita È™i singura lege dumnezeiască mântuitoare”).
      Și pentru ca instrucÈ›iunile de utilizare ale drumului creÈ™tinului spre mântuire să fie desăvârÈ™ite, pe lângă punctul de pornire È™i cel în care trebuie să ajungem, episcopul Nicolae Velimirovici ne arată È™i cum să facem să parcurgem acest drum pas cu pas.
      Astfel, el ne dezvăluie un capitol special cu rânduieli È™i sfaturi pentru o viaÈ›ă creÈ™tinească È™i un set de reguli de purtare sau etica creÈ™tină după Sfântul Vasile cel Mare.
      Citind aceste rânduri, vom înÈ›elege de ce toÈ›i cei care l-au cunoscut îndeaproape îl numeau Bunicul (Deda). Adesea veÈ›i găsi aici vorbele aproapelui, care ne numeÈ™te atât de frumos, fraÈ›i sau fii: „Să nu crezi, frate, că Dumnezeu i-a dat înÈ›elepciune doar omului, căci vei greÈ™i. ÎnÈ›elepciune are È™i boul, are È™i calul, È™i albina, È™i musca, È™i rândunica, È™i barza, È™i lemnul, È™i piatra, È™i apa, È™i văzduhul, È™i focul È™i vântul...” Sau È™i mai frumos: „Și să È™tiÈ›i, fiii mei...” Pentru că atunci când vom întoarce È™i ultima filă a acestei cărÈ›i chiar asta va trebui să facem. Să È™tim. AÈ™a cum piatra È™tie să tacă.

watch series