Perioada 1821-1859, reprezinta epoca istorica a reorganizarii pe baze moderne a Tarii Românesti, iar revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, a dus la înlaturarea regimului fanariot si la introducerea domniilor pamântene. 
Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Tara Româneasca si în 1832 în Moldova au definit si separat atributiile puterilor Statului, au reglemantat organizarea Bisericii, au reformat administratia, au impus necesitatea refacerii armatei nationale etc.

Autorul s-a aplecat cu responsabilitate asupra temei propuse si a conceput o lucrare foarte interesanta, de o înalta tinuta stiintifica folosind metode de cercetare, pe baza de dovezi istorice, selectând cu marinimie bibliografia.

Pr. Prof. Dr. Stefan Rasceanu (Universitatea din Craiova)

"Predicile lui Antim sunt unul dintre cele mai pretioase monumente in literatura noastra bisericeasca, nu numai pentru ca ele sunt singurele in felul lor, caci de la nici un alt prelat romanesc din trecut nu avem o lucrare in acest fel, dar si pentru valoarea lor reala, pentru caldurea elocintei care, adeseori, minuneaza, si pentru frumusetea, bogatia si cateodata chiar eleganta limbii in care sunt scrise...

In acest mode credem ca predicile Mitropolitului Antim Ivireanul vor putea sa fi cetite si intelese cu usurinta in aceasta editiune nu numai de oamenii de litere, dar si de preotime."

Padurea spanzuratilor este cel de-al doilea roman important al creatiei rebreniene. Scriitorul se dovedeste un mare analist al starilor de constiinta. Criza lui Apostol Bologa, ce incepe in momentul cand, in calitate de ofiter al armatei austro-ungare, este pus in situatia de a lupta impotriva fratilor de acelasi sange, confera posibilitatea scriitorului de a investiga starile sufletesti ale personajelor. Se prezinta obsesia care il urmareste de-a lungul intregii actiuni a romanului, din momentul cand asista la executia cehului Svoboda si pana la propria executie, se identifica analiza unor adevaruri psihologice. Se remarca motivul spanzuratorii, care este prezent atat la debutul operei epice, cat si la final, dand sfericitate acesteia. Trebuie remarcat si faptul ca acelasi roman dovedeste ca Liviu Rebreanu este un scriitor ce atesta un real talent in a realiza un roman de razboi.

Otilia Cazimir, pe numele adevarat Alexandra Gavrilescu (pseudonim ales de Mihail Sadoveanu), s-a nascut la 12 februarie 1894 in Cotu Vames, judetul Neamt. Cursurile primare, cele liceale, dar si cele universitare, la Facultatea de Litere si Filosofie, le face la Iasi. A debutat in 1912 in revista "Viata romaneasca". Poeta, prozatoare si publicista, s-a facut cunoscuta mai ales prin poeziile destinate copiilor, pe care ii iubea foarte mult. "Gingasia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-a apropiat de ei vazand, scriindu-le poezii vesele cu o nuanta usoara de ironie... Am inceput prin a spune copiilor povesti si, abia mai tarziu, am inceput sa scriu pentru ei", spunea scriitoarea. Critica literara apreciaza: "Versurile sunt dominate de atmosfera patriarhala a asezarilor rustice cunoscute din copilarie". Si: "Este creatoarea poeziei gratioase a universului mic".  A fost distinsa cu mai multe premii, printre care: Premiul Academiei Romane (1927), Premiul Femina-Vie Heureuse (1928), Premiul National pentru Poezie (1937), Premiul Societatii Scriitorilor Romani (1942). In 1929 a devenit membra a Societatii Scriitorilor Romani. A publicat aproape 60 de volume, dintre care amintim: Versuri: Lumini si umbre, 1923; Fluturi de noapte, 1926; Cantec de comoara, 1931. etc.

S-a stins din viata la 8 iunie 1967 si este inmormantata la cimitirul eternitatea din Iasi. Tot la Iasi se afla Casa Memoriala Otilia Cazimir.

Am depus toate eforturile ca sa scriu o carte cu un continut practic, dedicat intregii familii, o carte usor de inteles si de folosit.

Continutul este organizat alfabetic.

Atunci cand veti cauta boala de care sunteti interesati, veti gasi cele mai importante retete cu plante medicinale, impreuna cu explicatii referitoare la prepararea si folosirea lor.”

Ierburile mele medicinale si sugestiile de retete propuse de mine au ajutat deja multi oameni in boli incipiente, situatii disperate, precum si boli grave.

Aceasta carte va aduce incredere, siguranta si ajutor tuturor celor pentru care am scris-o!

*

Nota importanta:

Orice cititor are posibilitatea sa gaseasca plantele potrivite pentru problemele sale de sanatate.

Structura cartii si lista alfabetica a bolilor va vor ajuta sa folositi corect nenumaratele sfaturi.

*

Au trecut aproape zece ani de la aparitia primei mele carti, “Sanatate din farmacia Domnului”. Cartea a avut un succes extraordinar si acest lucru m-a incantat si m-a coplesit in acelasi timp. Pe de o parte, cunostintele mele despre plantele medicinale din Gradina Domnului si proprietatile lor vindecatoare au fost puse la dispozitia multor oameni, si aceasta a fost dorinta mea cea mai mare si mai sincera cand am scris cartea. Pe de alta parte, publicarea cartii, si mai ales succesul ei neasteptat, a fost, in multe cazuri, o binecuvantare ce mi-a schimbat viata dincolo de orice ima­ginatie, dar a si atras probleme asupra mea si a familiei mele.

As vrea sa profit de ocazie si sa clarific faptul ca nu am sfatuit niciodata pe nimeni sa renunte la diagnosticul medicilor, la sfaturile si ajutorul acestora. Oricine face aceasta isi pune sanatatea in pericol in mod gratuit, iar eu sunt interesata sa ajut oamenii ca sa isi regaseasca sanatatea, nu sa ii pun in pericol. Prin urmare, va rog sa aveti incredere in medicii dumneavoastra – protejarea sanatatii este meseria lor. Şi, mai presus de orice, spuneti medicilor ce veti face, daca ati hotarat sa folositi plante medicinale si retete din aceasta carte.

Din pacate, exista inca unii medici mai conservatori, de scoala veche, care refuza categoric sa accepte folosirea plantelor medicinale. O astfel de atitudine poate sa distruga increderea reciproca dintre medic si pacient. Chiar si in aceste conditii, motivul pentru care ei refuza nu este legat de rea-vointa, ci de faptul ca nu vor sa fie deschisi la ceva ce ei nu inteleg. Cu toate ca succesul autovindecarii este clar, nu e suficient ca sa ii convinga, atata vreme cat nu pot sa isi explice efectul plantelor medicinale. Intr-un fel, sunt in aceeasi pozitie cu ei – stiu ca plantele medicinale au efect si stiu cum sa le folosesc eficient, dar nu stiu de ce se intampla asta. Diferenta este ca eu accept cu cea mai mare bucurie darurile date de Dumnezeu, fara sa imi pun prea multe intrebari.

Este imbucurator faptul ca unele firme si companii farmaceutice au preocupari de cercetare in domeniul plantelor medicinale si ca aloca sume de bani si depun eforturi ca sa afle motivele pentru care plantele medicinale au efect. De ceva timp, dependenta noastra totala de fertilizatorii chimici si de alte produse din industria chimica a poluat hrana si sursele de apa. Aceasta dependenta a creat boli noi, pe care incercam sa le tratam cu o cantitate si mai mare de chimicale. Şi aceasta nu e tot: ne-am facut rau noua si am transmis acest rau si generatiilor urmatoare. Reinvierea interesului pentru plantele medicinale este o parte a tendintelor de abordare a acestor probleme.

Studiul cărţilor Vechiului şi Noului Testament necesită un efort solicitant. Nu cauţi doar – cel puţin ca teolog – să ţi se descopere amănunte şi neclarităţi filologice, ci ai nevoie de dobândirea hranei sprituale. Demersul de a descoperi tainele Sfintelor Scripturi îţi impune asumarea de responsabilitate, transmiterea mesajului dumnezeiesc către lumea aceasta devenind pentru cercetător una din principalele priorităţi. Destinul uman a fost de multe ori modelat profund, Biblia sau Cartea Cărţilor, cum o  mai găsim numită prin diverse studii, descoperindu-se a fi într-adevăr o opera a spiritului. Nu mai puţin de trei milenii de istorie, cultură, tradiţiei şi identitate naţională a poporului evreu se desfăşoară în paginile acestei minunate cărţi. În Biblie ni se descoperă inspiraţia şi pronia lui Dumnezeu, zeci de cărţi cu conţinut istoric, dogmatic, ritual, poetic, filosofico-moral. Numele de Biblie a apărut cu aproximaţie pe la jumătatea secolului al II-lea î.d.Hr., provenind din pluralul grecesc Βιβλá½·ον. La începuturi, cuvântul avea sensul de fâşie de papyrus, transformându-se treptat în diminutivul carte. 

       Prin secolul al V-lea, chiar al IV-lea d.Hr., a luat sfârşit şi redactarea ultimelor cărţi ale Vechiului Testament. De-a lungul secolelor, traducerile au suferit îndreptări, copii şi diverse variante, începând cu versiunile originale redactate în limba ebraică şi trecându-se mai apoi la textul Aramaic – limba vorbită de populaţiile din vremea Mântuitorului Iisus Hristos  - folosit de evrei la întoarcerea din robia babilonică. Începând cu secolele VIII – VI d.Hr., un grup de învăţaţi continua traducerea cu atenţie şi redactarea cărţilor scripturistice într-o ebraică târzie numită şi masoretică (masoreth = tradiţie, legătură). Nu suntem departe de vremea (acum aprox. 50 de ani) când majoritatea textelor aramaice sau ebraice ale Vechiului Testament proveneau din copii ale secolelor IX şi X. Masoreticii lucrează la o unificare a cărţilor veterotestamentare, lucru observat în mărturia istoricului Flavius Josephys sau în textele sulurilor din pergament descoperite de ciobanul evreu în pustiul  Qumranului, pe ţărmul Mării Moarte în 1947. Oraşul Alexandria din Egipt avea în secolul al III-lea d.Hr. o populaţie numeroasă, alcătuită inclusiv de un număr mare de greci şi evrei, acoperind toate păturile sociale, dintre acestea pătura culturală ce aspira spre cele mai înalte valori spirituale. În consecinţă, aceştia solicită o traducere în limba greacă reprezentativă din acel moment pentru regatul elenistic. Proiectul a fost condus cu succes de Ptolemeu Philadelphul (285 – 246 p.Chr.), care a cerut să fie colectate din bibliotecile preoţilor şi cărturarilor evrei din Ierusalim şi împrejurimi toate manuscrisele ce aveau cuprins scripturistic şi trimise la Alexandria. Bogăţia de manuscrise sacre ajunsă cu ambarcaţiunile pe mare a fost preluată de un grup de 70 de învăţaţi, care au reuşit să ducă la bun sfârşit traducerea lor în greceşte. În felul acesta a apărut Septuaginta (˶a celor şaptezeci˝), indicând astfel numărul traducătorilor. Nu există altă versiune mai de seamă, având fundamentul cel mai bine definit în ce priveşte conţinutul teologic, ca Septuaginta. Rămâne până astăzi reperul de bază al teologilor, filologilor şi, în general, al exegeţilor Vechiului Testament. Au mai existat apoi şi alte traduceri din ebraică în greacă, una din acestea fiind cea de la Veneţia aparţinând unui anonim din secolul al XIV-lea. O altă traducere întâlnită de-a lungul vremurilor de ermineuţi şi cercetătorii Bibliei este cea a lui Akylas din Sinope, o traducere preferată cu preponderenţă de evrei, considerând-o mult mai apropiată de textul ebraic decât de Septuaginta. Akylas a trait în vremea împăratului Hadrian (117 – 138 î.d.Hr.), cel despre care cunoaştem că ar fi deţinut o bogată bibliotecă de suluri din pergament cu diferite scrieri.

       Sfântul Ieronim se înscrie pe lista traducătorilor cărţilor Vechiului Testament  astfel, în jurul anului 400 d.Hr., acesta traduce textele în limba latină, limbă reprezentativă pentru întreg Imperiu Roman. Nu este de mirare că traducerea latină a lui Ieronim s-a numit Biblia Vulgata (˶în obşte cunoscută˝). Sfântul Ieronim adaugă şi cărţile Noului Testament în Biblia Vulgata, aceasta rămânând prima ediţie ˶integrală˝ a Bibliei până în zilele noastre.

 În secolul al XVI-lea (1516), Erasmus din Rotterdam se înscrie pe lista autorilor de ediţie critică a Bibliei cu lucrarea sa filologică. 

Cărţile Noului Testament au fost scrise initial în limba greacă, textul evangheliei de la Matei a fost singurul care a fost scris în aramaică, text pierdut astăzi. Păstrarea lui prin copiere în limba greacă a făcut să nu-l pierdem definitiv, având astăzi, totuşi, o versiune. Primele texte scrise ale Noului Testament au fost Epistolele Sfântului Apostol Pavel, lucru întâmplat în perioada 48-60 d.|Hr. Evangheliile, în număr de patru au fost redactate în perioada 60-100. Gruparea cărţilor Noului Testament, aşa cum o cunoaştem astăzi, este una mult mai târzie. Cercetările ne aduc la cunoştinţă faptul că textele Noului Testament au circulat la începuturi separat. Numele de vestirea cea bună, adusă de textele celor patru evanghelii înfăţişând viaţa, învăţătura şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos, este folosit pentru întâia oară de Sfântul Iustin martirul şi filozoful. 

       În anul 190, Tertulian de Cartagina, gânditor creştin şi filozof de mare anvergură, redactează în traducerile sale biblice în latină sintagma elină Καινá½µ Διαθá½µκη = Noul Legământ; S-a păstrat până astăzi cu denumirea în limba română de Noul Testament. O altă denumire a Noului Testament este şi Sancta Scriptura, denumirea provine prin traducere din grecescul Τα χιá½³ρα γραá½·ναντα. Αu apărut numeroase copii ale textelor Vechiului şi Noului Testament, cea mai des copiată variant fiind Vulgata. Nu de puţine ori apăreau greşelile făcute de copişti, aceştia folosind la scriere sistemul tahygraphic (scriere rapidă prin dictare). Greşelile din cărţile Bibliei s-au transmis din nefericire, aflându-ne astăzi în faţa nenumăratelor ediţii manuscris pe care ar trebui să le corectăm şi îndreptăm după texte mult mai aproape de original. Unul dintre acestea este şi Codex Sinaiticus, redactat undeva la jumătatea secolului al IV-lea în limba greacă şi descoperit în secolul al XIX-lea la mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Sinai de cercetătorul german Constantine Tischendorf. Un alt text demn de luat în considerare de specialişti este şi cel al Codicelui Vaticanus tot din secolul al IV-lea cu unele diferenţe faţă de Sinaiticus.

       Secolul al IV-lea a fost unul reprezentativ şi pentru popoarele nou-încreştinate. Episcopul Wulfila traduce în gotică Biblia în secolul IV. Beda Venerabilul traduce în secolul VIII. Sfinţii care au încreştinat popoarele slave, Chiril şi Metodiu, alături de ucenicii lor, traduc în secolele IX-X textele scripturistice în slava medievală. În perioada secolelor XV şi XVI apar traduceri în germană, poloneză, franceză, spaniolă, maghiară şi italiană.

       Traducerile efectuate de John Wycliff în engleză (1380-1383) È™i de Martin Luther au reprezentat un moment extrem de benefic pentru cultură. Aici nu putem trece cu vederea tulburările grele din istorie pe care acest moment cultural le-a adus. Lucrările celor doi cărturari au fost traduceri direct din ebraică în limba germană (aprox. 1522-1532). Marile biblii poligote au fost de asemenea puncte importante în cultura vremii. EdiÈ›iile au apărut în Spania, Anglia, FranÈ›a È™i Èšările de Jos între secolele al XVI-lea È™i al XVII-lea. Într-o versiune românească era subliniat faptul că „Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare ale lui Hristos, mari momente religioase È™i literare”. În istoria poporului român considerăm că a fost cu prisosinÈ›ă. În secolul al XVI-lea consemnăm primele traduceri biblice în limba română. Sunt considerate adevărate acte de naÈ™tere ale limbii române literare dar, în acelaÈ™i timp, aceste traduceri stârnesc miÈ™cări È™i dispute religioase. Motivul era acela de a-i atrage pe români la confesiunile luterană sau calvină. InfluenÈ›a husitismului, doctrina condusă după ideile englezului John Wycliff, a condus, sau cel puÈ›in într-o fază incipientă, la traducerea cărÈ›ilor sfinte în limbile vernaculare. 

       Motivele pentru care primele traduceri biblice în limba română s-au făcut în Transilvania, sunt evidente. Transilvania devine provincia secolului al XVI-lea în care se răspândesc principalele curente ale Reformei.

       Bucovina este una din principalele regiuni în care s-au descoperit astfel de traduceri. Codicele VoroneÈ›ean, Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea VoroneÈ›eană È™i Psaltirea Scheiană sunt doar câteva dintre aceste traduceri de o deosebită importanÈ›ă pentru literatura română sacră. Cercetătorii au ajuns la concluzia că originalele datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Banatul È™i Hunedoara fiind regiunile din care acestea provin. Despre textele rotacizante specialiÈ™tii au fost conduÈ™i la ideea că ele (copii ale acestora) provin din regiunea Moldovei, fiind scrise în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

 Diaconul Coresi, între 1559-1583, realizează primele traduceri tipărite la BraÈ™ov, dând astfel o însemnătate extrem de mare fixării limbii române. MagistraÈ›ii saÈ™i ai oraÈ™ului Tâmpa au jucat un rol extrem de important pentru tipografia sa aÈ™ezată acolo. În acelaÈ™i timp, oraÈ™ul devenise un centru de prim ordin al luteranismului în Transilvania. Coresi nu s-a dovedit a fi neapărat un militant confesional, el era mai de grabă un om de meserie. Tipograful venea din Èšara Românească. Limba de pe versanÈ›ii CarpaÈ›ilor Meridionali – dacă este să facem o analiză – devine temelia limbii române literare, aÈ™a cum graiul din Île de France devine suportul lingvistic principal pentru limba franceză. CunoaÈ™tem că diaconul Coresi a tipărit cele patru evanghelii (Tetraevanghelul, 1561), Faptele Apostolilor (Lucrul apostolesc, 1566), Psaltirea (1570) È™i o Psaltire slavo-română (1577). Palia de la OrăÈ™tie, tipărită în 1582, este cunoscută de cercetători ca fiind ultima traducere biblică care iese de sub teascurile tipografiilor transilvănene. Nu este de trecut cu vederea faptul că această lucrare s-a dorit a fi un adevărat instrument al propagandei calvine. AÈ™a cum ne indică È™i numele [παλαια = veche], editorii au dorit ca lucrarea să cuprindă Vechiul Testament în întregime. Însă, s-a reuÈ™it introducerea doar primelor două cărÈ›i ale acestuia È™i anume: Geneza È™i Exodul. Astfel, apare, într-o limbă mult mai accesibilă decât cea a lui Coresi, încă o filă din istoria limbii literare române.

       Editorii au folosit pentru Palia de la OrăÈ™tie manuscrise mai vechi după traduceri maghiare sau slave. CunoaÈ™tem astfel Palia de la OrăÈ™tie după Pentateucul lui Gáspár Heltai.

       Sub patronajul lui Gheorghe Rákoczi I, în secolul al XVII-lea (1648), Simeon Ștefan tipăreÈ™te în cetatea Alba Iuliei Noul Testament (numit È™i Noul Testament de la Bălgrad). Lucrarea este integrală. Despre acest text editorii È™i traducătorii afirmă că au folosit „izvodul grecesc”, „izvodul lui Ieronim” È™i „izvodul slovenesc carele-i izvodit sloveneÈ™te din grecească È™i e tipărit în Èšara Moscului... însă de cea grecească nu ne-am depărtat, È™tiind că... este izvorul celorlalte”. ExegeÈ›ii consideră – prin compararea textelor –, că la traducere s-a folosit o versiune latină (Biblia Sacra) È™i este cea mai valoroasă tipăritură biblică apărută în secolul al XVI-lea în cultura românească.

       Biblia de la BucureÈ™ti, apărută în 1688 sub patronajul domnitorului Șerban Cantacuzino, o depăÈ™eÈ™te din punct de vedere al calităÈ›ii lingvistice pe cea de la Bălgrad. Este într-adevăr recunoscută de specialiÈ™ti drept un moment cultural de amploare pentru secolul al XVII-lea. FraÈ›ii Radu È™i Șerban Greceanu, cărturari desăvârÈ™iÈ›i la acea vreme, au jucat rolul esenÈ›ial în traducerea textelor Bibliei. Nu excludem folosirea pentru textul acestei biblii a unei traduceri efectuate de Nicolae Milescu spătarul, text care cunoscuse până la acea vreme o largă circulaÈ›ie.

       Între 1698 È™i 1700,  centrele de formare apusene au luat amploare educaÈ›ional-culturală. Foarte mulÈ›i tineri se formează în È™colile de la Viena È™i Roma. Unirea românilor din Ardeal cu Biserica Romei (1698-1700), aÈ™ază „È˜coala Ardeleană” ca temelie esenÈ›ială a culturii È™i conÈ™tiinÈ›ei naÈ›ionale moderne. Școala Ardeleană a urmărit încă de la începuturi eliberarea literaturii religioase È™i, în general, a limbii române de slavonismul care se aÈ™ezase peste cultura românească de la acea vreme. 

Preot Cercet. È™t. Dr. Ion-Andrei Èšârlescu

Academia Română

In volumul de fată, Rudyard Kipling atacă, desi intr-un mod subtil, valorile morale ale familiei britanice, mai ales ale militarilor si colonistilor englezi din teritoriile de peste mări, nuantările si aluziile jucand un rol de­osebit in intelegerea deplină a situatiilor apa­rent confuze in care ajung, uneori, per­sonajele acestora. Ironia are un gust amar, iar impăcările par a fi infrangeri. Cu toate acestea, viata merge inainte, urmandu-si cursul firesc, si totul pare a reveni la normal, ca linistea mării după furtună.

Despre opera si activitatea lui Kipling, despre volumul de fată, se mai pot spune multe, dar dorim să il lăsăm pe cititor să descopere singur, in paginile acestea, nestematele literaturii britanice, măiestrit slefuite de autorul vestitelor „Cărti ale Junglei“.