Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Pazirea mintii, supravegherea mintii, trezvia, atentia, lucrarea mintii, rugaciunea mintii, toate acestea sunt felurite denumiri ale uneia si aceleiasi nevointe sufletesti, sub feluritele ei aspecte.  Nevointa sufleteasca se preface, la vremea ei, in duhovniceasca. Nevointa duhovniceasca este tot sufleteasca, dar umbrita deja de harul lui Dumnezeu.  Aceasta nevointa sufleteasca sau duhovniceasca Parintii o definesc astfel: „Luarea aminte a inimii este linistirea cea neincetata despre tot gandul, intru care pre Hristos Iisus, pre Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, nelipsit numai pre Dansul rasuflandu-L si chemandu-L, si cu barbatie impreuna cu El impotriva vrajmasilor ostasindu-se; si singur Lui se marturiseste, Celui ce are putere a ierta pacatele”.

Mai simplu spus, prin lucrarea launtrica, lucrarea mintii, a sufletului, rugaciunea mintii, trezvie, pazirea si supravegherea mintii, atentie se denumeste unul si acelasi lucru: deprinderea atenta, cu evlavie a Rugaciunii lui Iisus.

                  Pe masura ce cautatorul adevarului patrunde inlauntrul sau, in universul sau launtric, de indata ii devine tot mai limpede faptul ca cel mai important si cel mai necesar lucru este sa se cunoasca pe sine insusi, sa cunoasca natura sufletului sau, sa afle natura cunoasterii sale.  Astfel, aceasta a devenit problema principala, nu numai pentru sustinatorii idealismului si criticismului gnoseologic, ci si pentru sustinatorii materialismului si dogmatismului gnoseologic.  Taina cunoasterii se reduce din ce in ce mai mult la taina organizarii personalitatii umane si a mijloacelor sale de cunoastere.  Tot mai mult se simte si se marturiseste, fie constient, fie inconstient, ca in fiinta tainica a persoanei umane, ca intr-o gramada de graunte adunate la un loc, converg razele tuturor misterelor fizice si metafizice.  Taina cunoasterii se dezvolta si ia amploare in complexa taina a persoanei.  Originea, limitele si criteriile cunoasterii se pierd in necunoscutul mister, in confuza configuratie a persoanei umane, iar problema cunoasterii devine o problema fundamentala.

Sfantul Iustin Popovici

Am intrat sub un acoperiş pentru a mă adăposti puţin de vremea rea. Lângă mine s-au înghesuit È™i alÈ›ii. Îndată ce vremea s-a indreptat, cei mai mulÈ›i au năvălit în clădirea de alături. Se pare că era o biserică. Am intrat È™i eu ca un tâlhar. Oare m-or fi văzut cineva? Nu de alta, dar aÈ™ fi rănit-o pe bunica È™i ar fi început anchetele È™i întrebările. 

...Flăcări noi îmi pătrundeau în piept. Cele rostite de preot, bunica le spunea de mulţi ani, dar cu alt înţeles. Însă nu cumva aveau acelaşi înţeles, dar noi n-am vrut să le vedem astfel? Dar bunica? Exclus. Bunica este cadru de partid, este o autoritate pe care o respectă toţi, nu este o femeie habotnică a bisericii. Dar iarăşi... dacă bunica... nu, nu, i-ar fi retras toate rangurile şi ar fi trimis-o în Siberia. 

IeÈ™ind din biserică, ceilalÈ›i făceau plecăciune adâncă È™i semnul Crucii. Dar eu... eu cum aveam să plec? Fără plecăciune, fără semnul Crucii? Aş fi dat de bănuit. Mai bine să plec ultimul... Dar n-am apucat... 

Am devenit superficiali. Cine are dorinte
dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare?
Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa‑i simta
frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu
va fi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice.
Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de
deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la
radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime.
Am ratacit cu totii. Ne‑am legat de dorinte marunte
si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea.
Parintele Porfirie spunea: „Vom vedea haosul traind
in noi si vom spune: «Inapoi! Inapoi! Cu totii ne‑am
ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”. Doar cel ce
are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit
nicicand. Ganditi‑va la un electrician care detine toate
uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o
instalatie electrica intr‑o casa, dar ii lipsesc prizele
si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte
nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate
lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile
noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui
Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Si totusi exista solutii...

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse in aceasta carte sunt intamplari reale din viata unor preoti, enoriasi sau mireni. Fiecare dintre ei isi parcurge propriul drum spinos, propriile incercari, isi cauta propria carare spre Adevar.  Cititorii vor face cunostinta cu vietile unor oameni obisnuiti si cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericesti, vor „vizita” obstea sihastriei Optina si vor afla despre vietuirea zilnica a monahilor de pe Sfantul Munte Athos.  Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trairilor interioare ale oamenilor si a cailor Proniei dumnezeiesti in vietile lor.

—Ascultati! Ascultati! Regele Vladimir declara concurs de sculptura in Piata Florilor.

In oraşul Luminii artistii sunt persoane importante.  Iar cel care va castiga acest concurs va avea o stea de aur in Coltul Artistilor, cu numele lui gravat in colturi.  Insa pe artistul castigator, pe marele sculptor, care va impodobi orasul sau cu capodopere, nu-l va afla nimeni.  Un oras intreg il va cauta, pana cand il va descoperi Artistul Vesnic, care ne cunoaste pe noi toti.

O povestire despre frumusetea smereniei, care ne aminteste ca tot ceea ce noi ascundem in simplitate, cantareste o vesnicie…