Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Pe 5 septembrie 2012, in sala Teatrului Muzical „Stanislavsk si Nemirovsk – Dancenko” a avut loc desemnarea castigatorilor pentru premiul national „Cartea anului”, unul dintre cele mai valoroase premii literare acordate anual in Rusia.  La concurs au participat peste o mie de carti si serii de carti.
Dupa cum a anuntat prezentatorul, dupa o luna de zile de dezbateri si de indoieli, cei o suta de membri ai juriului au atribuit acest premiu cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii Icoanei Maicii Domnului din Vladimir.
De asemenea, la categoria „Proza anului”, a fost nominalizata castigatoare cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri alaturi de cartile Nemtii de A. Terehov si Dansand pana la moarte de V. Popov.
La inmanarea premiului, presedintele Companiei Nationale de Stat de Televiziune si Radiodifuziune din Rusia, O. B. Dobrodev, a spus: „Sunt mandru si foarte bucuros ca am posibilitatea de a-l felicita pe parintele Tihon pentru acest premiu”.
Parintele Tihon a multumit, spunand: „Pentru mine este o bucurie neasteptata ca acestei carti, a carei tema principala este legatura tainica a omului cu Dumnezeu, i s-a atribuit o atentie si un interes deosebit din partea juriului si a cititorilor”.
Aceasta carte,lansata pe piata doar in urma cu un an, a fost, potrivit rapoartelor mass-media, cea mai bine vanduta carte din Rusia in anul 2012.  In acest scurt timp, cartea a fost retiparita de sase ori, ajungand la un tiraj de 1100000 de exemplare si fiind tradusa in engleza, greaca, sarba, romana si in alte limbi.
Volumul Nesfintii sfinti si alte povestiri, a castigat si premiul intai la concursul „Cartea Runet – 2012”.  Conform rezultatelor votului de pe site-ul Ozon.ru, utilizatorii Runet au votat la categoria „Arta literara” cel mai bun roman cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii.
Pe 28 noiembrie 2012, cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, a fost distinsa cu premiul pentru literatura nationala „Marea Carte.

Sunt oameni pe care Domnul i-a recuperat din adâncurile deznădejdii, oameni de vârste diferite, cu moduri variate de viaţă, care nu L-au avut în viaţa lor pe Dumnezeu şi nici nu L-au întâlnit vreodată, dar care au înfruntat viaţa cu bogăţia, mizeria, suferinţa şi bucuria ei. Dar, cu toate acestea, nu au fost învinşi de rău, dar nici nu s-au mulţumit cu binele relativ pe care îl presupune viaţa fără Dumnezeu. Oamenii aceştia au ajuns la un moment dat la limita în care au realizat că nu mai pot continua să trăiască în felul acesta, dacă nu există un sens ultim şi veşnic al vieţii. Şi pe unii ca aceştia îi găseşte Domnul. Prin urmare, nu există o cale a sufletului omenesc, nicio cărare pe care poate merge omul şi să nu-L poată întâlni pe Dumnezeu. Voi spune chiar că nu există vreo cărare pe care ar fi putut să nu-L întâlnească. Îl putem întâlni şi cunoaşte pe Dumnezeu numai din adâncurile unui suflet însetat de multă vreme. Deşi pare un paradox, tocmai de aceasta ne temem. Ne este frică să constatăm foamea şi tânjirea noastră interioară, ne temem să privim în noi înşine şi să vedem: „Ce abis de pustietate!”.

Viaţa È™i activitatea Sfântului Luca se aseamănă cu o legendă. Pe de-o parte, copilăria, adolescenţa, studiile È™i visurile sale; pe de altă parte, greutăţile, piedicile È™i încercările care, în loc să-l descurajeze, îl întăreau. Două războaie mondiale, revoltele, revoluţiile, exilurile È™i pierderea celor dragi nu au putut să-l oprească din luptă până ce nu È™i-a îndeplinit vocaţia de om, de medic È™i de episcop. O viaţă atât de legendară, dar È™i atât de adevărată ne va cuceri, de la mic la mare, È™i ne va călăuzi sufletele cu lumina ei.

Sfantul Efrem s-a nascut in orasul Trikala in anul 1384.  Din anul 1393 aceasta localitate a cazut in mana turcilor lui Baiazid I, care stapanea atunci intreaga regiune a Tessaliei.  Din 1395 in Tesalonic a inceput rapirea copiilor de catre turci.  Se furau copii si adolescenti, cu varste intre paisprezece si douazeci de ani, dar si mai mici.

La varsta de numai paisprezece ani, Sfantul Efrem, pe numele sau de botez Constantinos Morfis, a fost nevoit sa paraseasca casa parinteasca, pe mama sa vaduva si pe cei sapte frati.  Aceasta a facut-o pentru a nu fi inregimentat cu forta in armata turceasca ca ienicer.  A imbratisat cu mult zel viata monahala in Manastirea Buneivestiri din "Muntele celor neprihaniti"din Atica.  In anul 1416 turcii au pradat peninsula Atica si l-au silit pe guvernatorul Atenei, Antonie Atzaghioli, sa se declare vasal al sultanului.  In anul 1424 otomanii au intrat cu forta in Manastirea Buneivestiri si au trecut prin taisul sabiei pe parintii de acolo.  Sfantul lipsea, fiind atunci in pestera, sus in munte.  Intorcandu-se la manastire a gasit trupurile neinsufletite ale monahilor dupa care a plans indelung. In anul urmator, la 14 Septembrie, turcii s-au intors si, gasindu-l pe sfant, l-au supus caznelor cu o barbarie rar intalnita, timp de opt luni si jumatate, cum numai Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara si altii au mai fost torturati.  La sfarsit l-au spanzurat cu capul in jos intr-un copac, in curtea manastirii.  Au legat lemne aprinse de trunchiul copacului si l-au pironit pe sfant cu cuie groase.  In mijlocul flacarilor sfantul se ruga staruitor.  A primit cununa muceniciei la 5 Mai 1426, trecand la Domnul in zorii acelei zile, la ora 9 dimineata.

Sfinţii întruchipează răspunsul omenirii la iubirea lui Dumnezeu. Şi nu reprezintă doar un răspuns personal, ci unul venit din partea întregii făpturi.
Cu adevărat, fiecare dintre noi are cinstea de a se numi „creştin” şi de a purta numele unui sfânt. Or, sfinţii ocrotitori stau în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să nu ajungă necinstit numele lor.

Sfinţii lui Dumnezeu susţin şi cuprind întreaga creaţie în iubirea, mijlocirea, rugăciunea şi prezenţa lor reală şi mijlocitoare.
Avem binecuvântarea de a face parte din această familie nenumărată de bărbaţi, femei şi copii care au înţeles planul lui Dumnezeu. Căci Domnul a coborât,
a trăit, a propovăduit şi a murit pentru noi!
De aceea, sfinţii au răspuns cu toată inima lor şi s-au deschis cu întreaga lor minte în faţa cuvântuluiEvangheliei. Întrucât au înţeles pronia divină şi au primit vestea cea bună, au hotărât să dezrădăcineze
în ei înşişi păcatul, cauza directă a răstignirii. Dacă măcar şi un singur om de pe pământ s-ar fi abătut şi ar fi căzut de la Dumnezeu, Hristos tot ar fi venit ca să-l mântuiască cu preţul propriei Sale vieţi. Hristos
mărturiseşte adevărul acesta.

Ascultarea...

Cel mai uşor şi mai scurt drum pentru apropierea de Dumnezeu. Este cea mai rapidă virtute, întrucât călătoreşte cu aripile smeritei cugetări... ConÈ›ine în ea toate virtuÈ›ile È™i ne conduce sigur la mântuire.

Neascultarea de poruncile lui Dumnezeu a fost pentru întregul neam omenesc cel mai grav păcat. Din aceasta se poate vedea că cea mai mare virtute este ascultarea de dumnezeieÈ™tile porunci. Această ascultare o predau È™i SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii noastre È™i este analizată practic È™i teoretic în paginile acestei cărÈ›i.