Lucrarea intitulată Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi È™i a Sfintei TradiÈ›ii. O sinteză pentru omul grăbit se doreÈ™te a fi smerit semn de aleasă recunoÈ™tinÈ›ă adus Maicii Domnului de către autor pentru darul sfânt al preoÈ›iei È™i pentru cel al arhieriei, pe care le-a primit la praznicele împărăteÈ™ti închinate cinstirii Născătoarei de Dumnezeu: Adormirea şi, respectiv, Buna Vestire. Suntem con-vinşi că, prin bogăÈ›ia È™i profunzimea informaţiilor teologice, prin stilul scriitoricesc elocvent È™i prin structura sa clară È™i concisă, prezenta lucrare îşi va atinge principalul obiectiv, acela de a răspunde succint, dar pertinent, întrebărilor omului contemporan privind viaÈ›a Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.  Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile NECHITA

Tributar eforturilor practice și concrete de a-i ajuta pe oameni în urcușul lor duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împărtășește publicului larg o nouă lucrare sintetică, cu nădejdea că lecturarea ei este extrem de benefică în contextul contemporan.De data aceasta, tema demersului științific și teologic pe care l-a întreprins Înaltpreasfinția Sa este mai anevoioasă, dat fiind faptul că dezbate parcursul sufletului după moarte, aspect care în decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credință și, implicit, apariția învățăturilor greșite.În excursul său, autorul arată că omul este sortit morții trupești, ca urmare a păcatului și a lipsei de pocăință a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învață că viața nu încetează după moartea fizică, ci trece într-o existență superioară, în care sufletul, după caz, fie își găsește fericirea și liniștea eternă în nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor veșnice.Ca atare, timpul vieții pământești are sens unic: este timpul mântuirii, după cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2).Fiecare clipă a vieții se face prilej pentru mântuire, început de sfințenie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu și întoarcere din abisul împietririi conștiinței, ce avertizează asupra unei stări mai grave decât moartea trupului: moartea spirituală.Sfârșitul vieții trebuie înțeles ca o vreme a culegerii roadelor, o împlinire a lucrării în acest plan orizontal, la care suntem chemați, urmând să culegem răsplata faptelor noastre în planul vertical în ziua hotărâtă de Dumnezeu, considerată ca fiind ultima a acestei lumi: „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).Constatăm o universalitate a credinței în nemurirea sufletului, la care se adaugă credința într-o judecată a sufletelor după moarte, ceea ce explică marea asemănare a riturilor și ceremoniilor funerare din toate religiile mari ale lumii. Omul, indiferent de apartenența sa la o anumită epocă istorică sau zonă geografică, păstrează în sufletul și în conștiința sa cele două dimensiuni esențiale ale adevărului: viața veșnică și petrecerea acesteia în Rai – „anticamera Împărăției lui Dumnezeu” (Matei 25, 34) – sau în Iad – „a cărui lumină este ca o beznă oarbă” (Iov 10, 21).Destinația sufletelor este hotărâtă la Judecata particulară care, conform Sfinților Părinți, are loc la patruzeci de zile după moartea trupului. Cu toate acestea, sentința definitivă nu este dată până la Judecata de Apoi, iar rugăciunile celor vii și rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sunt în măsură să schimbe hotărârile lui Dumnezeu – pomenirea morților fiind o datorie și, totodată, o probă a iubirii fiecăruia dintre noi față de semeni.Cât privește criteriul Judecații, acesta este, în mare măsură, reprezentat de iubirea creștină, exprimată prin posibilitatea de a-L vedea pe Hristos în cealaltă persoană – indiferent cine ar fi aceasta –, deoarece doar această iubire este capabilă să pună început unei veșnice comuniuni cu Însuși Dumnezeu.Totodată, trebuie amintit faptul că și trupul devine nemuritor la învierea generală, după Judecata de Apoi, astfel încât cei adormiți în Hristos vor avea din nou trupuri vii, transfigurate, „asemenea trupului slavei lui Hristos” (Filipeni 3, 21), și vor trăi împreună cu Mântuitorul Hristos într-o lume nouă.Având încrustate în inimi aceste precepte teologice, care se regăsesc in extenso în paginile lucrării intitulate Omul dincolo de moarte, recomandăm cititorilor să-și rezerve câteva clipe pentru a lectura acest mic catehism, cu garanția că timpul respectiv nu va fi un timp pierdut, ci un timp al mântuirii.

Prolog

Motivul care m-a determinat, fraÈ›ii mei, să scriu cartea de faÈ›ă, în care am consemnat toate aceste evenimente şi întâmplări adevărate, este unul singur: să se slăvească numele lui Dumnezeu È™i să fie de folos sufletelor care o vor citi, nimic altceva. 

Am păstrat mulÈ›i ani, în taină, aceste evenimente, atât faÈ›ă de soÈ›ia mea, cât È™i faÈ›ă de copiii mei, pentru că aÈ™a a hotărât duhovnicul meu. MulÈ›umesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit să trăiesc asemenea întâmplări cutremurătoare, pentru că, prin acestea, am putut să mă văd pe mine însumi È™i să înÈ›eleg È™i eu ce înseamnă adevărata pocăinÈ›ă, smerenia şi dragostea în Hristos.

Starea de priveghere în teologia ortodoxă este considerată fundamentală pentru mântuire, deoarece fără liniștirea minții și a sufletului nu poți ajunge la pace, curățare și iluminare. În ceasul de priveghere regăsim parte din răbdarea noastră pe care o risipim în timpul zilei, ca la final să ne aflăm cu un pas mai aproape de Dumnezeu prin urcușul nostru duhovnicesc.     „Slujirea liturgică în Biserica noastră n-a fost nicicând despărțită de slujirea cuvântului; de aceea, și nevoia de carte de predică este permanentă”, spune în prefața cărții părintele doctor Matei Corugă. Volumul Cuvântări la ceas de priveghere, semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, este mult mai mult decât o carte de predică. Este o lucrare care te invită la un moment de priveghere ca, având mintea așezată în inimă, să te adâncești în spiritualitatea ortodoxă.     Cuprinsul volumului ne ghidează spre a descoperi informații care să ne fie sprijin în credința ortodoxă, în timp ce ne putem îmbogăți cu importante referiri din cultura română și istoria poporului nostru și a vieții bisericești. Subiectele de reflexie pe care le regăsim în carte: Sfânta Treime, Despre Maica Domnului, Despre Evanghelie și evangheliști, Despre îngeri, Despre sfinți, Despre proroci, Despre apostoli și ucenici, Despre mucenici și mărturisitori, Despre ierarhi, Despre cuvioși monahi și mănăstiri, Despre sfinții doctori fără de arginți, Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul României, Despre sfinții împărați bizantini, Despre sfinții voievozi români, Despre sfinții închisorilor, Icoanele – imagini văzute ale Nevăzutului, Calea de dincolo de moarte, Despre Fericiri și Rugăciunea „Tatăl nostru”, ne arată, prin așezarea lor, și o anumită rânduială pe care ar trebui să o adoptăm în privegherea noastră, toate începând cu gândul la Dumnezeu Cel în Treime și încheindu-se cu gândul la fericirea noastră, la cele nouă căi de a o atinge și la Rugăciunea de la care pleacă toate rugăciunile noastre.     „Doar o rugăciune sinceră, în care cererile noastre «să fie arătate lui Dumnezeu» (Filipeni 4, 6), când totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia în fața Căruia noi vom da socoteală (Evrei 4, 13), ne va uni cu Dumnezeu”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în cuvântul său privind rugăciunea „Tatăl nostru”. Asemenea putem spune că doar prin lectură cu inimă sinceră, când în ceas de priveghere stăm cu sufletul deschis pentru a putea primi cuvânt de învățătură, ne putem întâlni cu Dumnezeu, odihnindu-ne mintea și trupul.

Cartea de faÈ›ă nu poate fi considerată doar un buchet de panegirice, cât, mai ales, un vademecum spiritual, întrucât ne arată cum fiecare profesiune sau preocupare nu numai că nu e desconsiderată de Biserică, dar poate deveni o cale spre împărăÈ›ia lui Dumnezeu; drumul vieÈ›ii noastre nu se opreÈ™te la limita pensionării sau la uÈ™a mormântului. Prin credinÈ›a în Hristos, fiecare este chemat să treacă de imanentul acestei lumi. Din aceste raÈ›iuni, cartea Predici la înmormântări - 53 de modele, care are un puternic impact misionar asupra epocii în acre trăim, face să ne privim viaÈ›a în perspectiva ÎnfricoÈ™atei Judecăâi a lui Hristos.

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Nechita  

 Extras/ Prefata – Pr. Prof. univ. dr. Mihai Vizitiu
Anul 2020 a fost proclamat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept “Anul omagial al pastoratiei parintilor si copiilor” si “Anul comemorativ al filantropilor ortodocsi romani”, teme care vor fi dezbatute in cadrul conferintelor preotesti din toamna acestui an, ca si temele din anul precedent.
Pentru a veni in ajutorul preotilor, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a alcatuit o lucrare cuprinzatoare si solid argumentata, cu privire la aspectele mentionate. Este pentru a doua oara cand Inaltpreasfintia Sa, pornind de la temele stabilite de Sfantul Sinod pentru conferintele preotesti, alcatuieste o asemenea lucrare, folositoare oricarui preot, nu doar la momentul desfasurarii conferintei, ci pentru intreaga perioada a activitatii sale pastoral-misionare.
Lucrarea alcatuita pentru conferintele preotesti din 2019, „Anul omagial al satului romanesc (al preotilor, invatatorilor si primarilor gospodari} si Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu si Iustin Moisescu si al traducatorilor de carti bisericesti”, al carei cuprins este redactat in trei capitole: 1. Satul – complementaritate si diversitate – Biserica, Scoala si Primaria; 2. Continuitate si contiguitate episcopala – de la Melchisedec, Patriarhul Salemului, la Teoctist, Patriarhul Romaniei si 3. Traducatori de carti bisericesti – de la diaconul Coresi la diaconul Ioan I. Ica jr., tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de catre Editura DOXOLOGIA, Iasi, in 2019, si oferita preotilor din Arhiepiscopia Iasilor – si, probabil nu numai – de catre Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, pe atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, a fost foarte bine primita si deosebit apreciata. 

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic ne oferă o interpretare a parabolelor evanghelice dintr-o perspectivă eminamente pastorală și misionară, bazată în special pe interpretările patristice și tradițional-ortodoxe și adresată prioritar preoților și credincioșilor Bisericii noastre. Pe de altă parte, cartea reflectă preocuparea de bază a autorului, adică lucrarea sa ca arhipăstor, cu toate aspectele pe care aceasta le implică (păstorirea și călăuzirea responsabilă a preoților și a credincioșilor și instruirea lor stăruitoare prin predică, cateheză, sfătuire duhovnicească etc.), vizând o îndrumare stăruitoare a persoanelor și a comunităților de credincioși pe calea sigură a învățăturii lui Hristos și a Bisericii Sale. 

Starea de priveghere în teologia ortodoxă este considerată fundamentală pentru mântuire, deoarece fără liniștirea minții și a sufletului nu poți ajunge la pace, curățare și iluminare. În ceasul de priveghere regăsim parte din răbdarea noastră pe care o risipim în timpul zilei, ca la final să ne aflăm cu un pas mai aproape de Dumnezeu prin urcușul nostru duhovnicesc.     „Slujirea liturgică în Biserica noastră n-a fost nicicând despărțită de slujirea cuvântului; de aceea, și nevoia de carte de predică este permanentă”, spune în prefața cărții părintele doctor Matei Corugă. Volumul Cuvântări la ceas de priveghere, semnat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, este mult mai mult decât o carte de predică. Este o lucrare care te invită la un moment de priveghere ca, având mintea așezată în inimă, să te adâncești în spiritualitatea ortodoxă.     Cuprinsul volumului ne ghidează spre a descoperi informații care să ne fie sprijin în credința ortodoxă, în timp ce ne putem îmbogăți cu importante referiri din cultura română și istoria poporului nostru și a vieții bisericești. Subiectele de reflexie pe care le regăsim în carte: Sfânta Treime, Despre Maica Domnului, Despre Evanghelie și evangheliști, Despre îngeri, Despre sfinți, Despre proroci, Despre apostoli și ucenici, Despre mucenici și mărturisitori, Despre ierarhi, Despre cuvioși monahi și mănăstiri, Despre sfinții doctori fără de arginți, Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul României, Despre sfinții împărați bizantini, Despre sfinții voievozi români, Despre sfinții închisorilor, Icoanele – imagini văzute ale Nevăzutului, Calea de dincolo de moarte, Despre Fericiri și Rugăciunea „Tatăl nostru”, ne arată, prin așezarea lor, și o anumită rânduială pe care ar trebui să o adoptăm în privegherea noastră, toate începând cu gândul la Dumnezeu Cel în Treime și încheindu-se cu gândul la fericirea noastră, la cele nouă căi de a o atinge și la Rugăciunea de la care pleacă toate rugăciunile noastre.     „Doar o rugăciune sinceră, în care cererile noastre «să fie arătate lui Dumnezeu» (Filipeni 4, 6), când totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia în fața Căruia noi vom da socoteală (Evrei 4, 13), ne va uni cu Dumnezeu”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în cuvântul său privind rugăciunea „Tatăl nostru”. Asemenea putem spune că doar prin lectură cu inimă sinceră, când în ceas de priveghere stăm cu sufletul deschis pentru a putea primi cuvânt de învățătură, ne putem întâlni cu Dumnezeu, odihnindu-ne mintea și trupul.

Minunile săvârÈ™ite în timp în jurul raclei cu moaÈ™tele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au avut È™i au loc în chip tainic. Acesta însă nu este un motiv pentru a fi tăinuite, drept pentru care, la iniÈ›iativa È™i cu binecuvântarea ÎnaltpreasfinÈ›itului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei È™i RădăuÈ›ilor, vede lumina tiparului prezenta lucrare, al cărei obiectiv e3ste popularizarea actelor minunate pe care Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, străjerul Bucovinei, le-a săvârÈ™it în decursul timpului cu cei care i s-au rugat cu credinÈ›ă. 

Arhid. Vasile M. Demciuc  

Tributar eforturilor practice și concrete de a-i ajuta pe oameni în urcușul lor duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împărtășește publicului larg o nouă lucrare sintetică, cu nădejdea că lecturarea ei este extrem de benefică în contextul contemporan.De data aceasta, tema demersului științific și teologic pe care l-a întreprins Înaltpreasfinția Sa este mai anevoioasă, dat fiind faptul că dezbate parcursul sufletului după moarte, aspect care în decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credință și, implicit, apariția învățăturilor greșite.În excursul său, autorul arată că omul este sortit morții trupești, ca urmare a păcatului și a lipsei de pocăință a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învață că viața nu încetează după moartea fizică, ci trece într-o existență superioară, în care sufletul, după caz, fie își găsește fericirea și liniștea eternă în nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor veșnice.Ca atare, timpul vieții pământești are sens unic: este timpul mântuirii, după cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2).Fiecare clipă a vieții se face prilej pentru mântuire, început de sfințenie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu și întoarcere din abisul împietririi conștiinței, ce avertizează asupra unei stări mai grave decât moartea trupului: moartea spirituală.Sfârșitul vieții trebuie înțeles ca o vreme a culegerii roadelor, o împlinire a lucrării în acest plan orizontal, la care suntem chemați, urmând să culegem răsplata faptelor noastre în planul vertical în ziua hotărâtă de Dumnezeu, considerată ca fiind ultima a acestei lumi: „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).Constatăm o universalitate a credinței în nemurirea sufletului, la care se adaugă credința într-o judecată a sufletelor după moarte, ceea ce explică marea asemănare a riturilor și ceremoniilor funerare din toate religiile mari ale lumii. Omul, indiferent de apartenența sa la o anumită epocă istorică sau zonă geografică, păstrează în sufletul și în conștiința sa cele două dimensiuni esențiale ale adevărului: viața veșnică și petrecerea acesteia în Rai – „anticamera Împărăției lui Dumnezeu” (Matei 25, 34) – sau în Iad – „a cărui lumină este ca o beznă oarbă” (Iov 10, 21).Destinația sufletelor este hotărâtă la Judecata particulară care, conform Sfinților Părinți, are loc la patruzeci de zile după moartea trupului. Cu toate acestea, sentința definitivă nu este dată până la Judecata de Apoi, iar rugăciunile celor vii și rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sunt în măsură să schimbe hotărârile lui Dumnezeu – pomenirea morților fiind o datorie și, totodată, o probă a iubirii fiecăruia dintre noi față de semeni.Cât privește criteriul Judecații, acesta este, în mare măsură, reprezentat de iubirea creștină, exprimată prin posibilitatea de a-L vedea pe Hristos în cealaltă persoană – indiferent cine ar fi aceasta –, deoarece doar această iubire este capabilă să pună început unei veșnice comuniuni cu Însuși Dumnezeu.Totodată, trebuie amintit faptul că și trupul devine nemuritor la învierea generală, după Judecata de Apoi, astfel încât cei adormiți în Hristos vor avea din nou trupuri vii, transfigurate, „asemenea trupului slavei lui Hristos” (Filipeni 3, 21), și vor trăi împreună cu Mântuitorul Hristos într-o lume nouă.Având încrustate în inimi aceste precepte teologice, care se regăsesc in extenso în paginile lucrării intitulate Omul dincolo de moarte, recomandăm cititorilor să-și rezerve câteva clipe pentru a lectura acest mic catehism, cu garanția că timpul respectiv nu va fi un timp pierdut, ci un timp al mântuirii.