Tributar eforturilor practice și concrete de a-i ajuta pe oameni în urcușul lor duhovnicesc, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împărtășește publicului larg o nouă lucrare sintetică, cu nădejdea că lecturarea ei este extrem de benefică în contextul contemporan.De data aceasta, tema demersului științific și teologic pe care l-a întreprins Înaltpreasfinția Sa este mai anevoioasă, dat fiind faptul că dezbate parcursul sufletului după moarte, aspect care în decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credință și, implicit, apariția învățăturilor greșite.În excursul său, autorul arată că omul este sortit morții trupești, ca urmare a păcatului și a lipsei de pocăință a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învață că viața nu încetează după moartea fizică, ci trece într-o existență superioară, în care sufletul, după caz, fie își găsește fericirea și liniștea eternă în nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor veșnice.Ca atare, timpul vieții pământești are sens unic: este timpul mântuirii, după cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2).Fiecare clipă a vieții se face prilej pentru mântuire, început de sfințenie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu și întoarcere din abisul împietririi conștiinței, ce avertizează asupra unei stări mai grave decât moartea trupului: moartea spirituală.Sfârșitul vieții trebuie înțeles ca o vreme a culegerii roadelor, o împlinire a lucrării în acest plan orizontal, la care suntem chemați, urmând să culegem răsplata faptelor noastre în planul vertical în ziua hotărâtă de Dumnezeu, considerată ca fiind ultima a acestei lumi: „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).Constatăm o universalitate a credinței în nemurirea sufletului, la care se adaugă credința într-o judecată a sufletelor după moarte, ceea ce explică marea asemănare a riturilor și ceremoniilor funerare din toate religiile mari ale lumii. Omul, indiferent de apartenența sa la o anumită epocă istorică sau zonă geografică, păstrează în sufletul și în conștiința sa cele două dimensiuni esențiale ale adevărului: viața veșnică și petrecerea acesteia în Rai – „anticamera Împărăției lui Dumnezeu” (Matei 25, 34) – sau în Iad – „a cărui lumină este ca o beznă oarbă” (Iov 10, 21).Destinația sufletelor este hotărâtă la Judecata particulară care, conform Sfinților Părinți, are loc la patruzeci de zile după moartea trupului. Cu toate acestea, sentința definitivă nu este dată până la Judecata de Apoi, iar rugăciunile celor vii și rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți sunt în măsură să schimbe hotărârile lui Dumnezeu – pomenirea morților fiind o datorie și, totodată, o probă a iubirii fiecăruia dintre noi față de semeni.Cât privește criteriul Judecații, acesta este, în mare măsură, reprezentat de iubirea creștină, exprimată prin posibilitatea de a-L vedea pe Hristos în cealaltă persoană – indiferent cine ar fi aceasta –, deoarece doar această iubire este capabilă să pună început unei veșnice comuniuni cu Însuși Dumnezeu.Totodată, trebuie amintit faptul că și trupul devine nemuritor la învierea generală, după Judecata de Apoi, astfel încât cei adormiți în Hristos vor avea din nou trupuri vii, transfigurate, „asemenea trupului slavei lui Hristos” (Filipeni 3, 21), și vor trăi împreună cu Mântuitorul Hristos într-o lume nouă.Având încrustate în inimi aceste precepte teologice, care se regăsesc in extenso în paginile lucrării intitulate Omul dincolo de moarte, recomandăm cititorilor să-și rezerve câteva clipe pentru a lectura acest mic catehism, cu garanția că timpul respectiv nu va fi un timp pierdut, ci un timp al mântuirii.
_1972_pr_marcu_toma/pics/despre_rugaciunea_lui_iisus_partea_i(generala)_1972_pr_marcu_toma.jpg)
(vezi harta)