Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Sfânta Liturghie este un ospăţ al credinţei. Instituită în Joia Patimilor, Sfânta Liturghie este Cina cea de taină, este Răstignirea mântuitoare şi Învierea triumfătoare, este înfăţişarea tainică a istoriei mântuirii, este calea pe care a urmat-o Domnul Hristos de la moarte şi până la înălţare, este Jertfa Crucii şi Taina tainelor, este ospăţul credinţei. Dacă Sfânta Liturghie, slujba noastră bisericească cea mai importantă, a ajuns să fie plictisitoare şi desconsiderată este pentru faptul că nu-i mai înţelegem rostul şi nu participăm la ea activ. Sfânta Liturghie este ospăţul credinţei. Ce se face la un ospăţ? Ştie oricine. Se creează o puternică comuniune în dragoste, se discută, se cântă şi se mănâncă. Aşa se întâmplă şi la Liturghie. Prin rugăciune intrăm în dialog cu Dumnezeu şi cu toţi sfinţii Lui; prin cuvânt ne hrănim spiritual, auzindu-L pe Mântuitorul spunând că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4); prin cântare intrăm în comuniune cu semenii noştri împreună preamărindu-L pe Dumnezeu; dar mai ales ne nutrim cu Trupul şi Sângele Domnului...

Andrei
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului

DESCRIERE

Omul in perspectiva desavarsirii, de Prof. dr. Nicolae Chitescu - carti teologie academica Libraria Bizantina

Urmand magistrului sau Ioan-Irineu Mihalcescu, exemplu inegalabil de concizie si claritate, prof. N. Chitescu a militat mereu pentru o expunere exacta, clara, simpla si concisa a dogmelor, pe temeiuri biblice si patristice, in genul Expunerii exacte a credintei ortodoxe Sfantului Ioan Damashinul si a Catehezelor Sfantului Chiril al Ierusalimului, fara amalgamarea materiilor, care e nefolositoare intelegerii dogmei. (Pr. Prof. Dr. Ioan Ica)

O contribuție decisivă la renașterea neopatristică a teologiei grecești din secolul al XX-lea a avut teologul grec, cu studii în Statele Unite ale Americii, Ioannis Romanides, cel mai înzestrat elev al părintelui George Florovsky, care a receptat în mod exemplar mesajul acestuia de reîntoarcere a teologiei academice și a spiritualității creștine la izvoarele lor patristice. Începând cu excepționala, dar și mult controversata sa teză de doctorat, Τό Προπατορικόν Ἁμάρτημα (Păcatul strămoșesc, susținută la Atena în anul 1957) ‒ în care a abandonat viziunea scolastică juridică cu privire la păcatul strămoșesc și a evidențiat dimensiunea ontologică a păcatului ‒ opera părintelui Ioannis Romanides a avut un rol crucial în reorientarea spre experiență și rearticularea dogmatică și mistică a reflecției teologice grecești din a doua jumătate a secolului al XX- lea, pornind de la recuperarea în câmpul teologiei academice a viziunii marilor teologi și mistici filocalici ai Bisericii, în mod special a extraordinarei sinteze dogmatico-isihaste a Sfântului Grigorie Palama. Aflându-se în primul val al reînnoirii în duh patristic, filocalic și isihast a teologiei ortodoxe din secolul al XX-lea, Ioannis Romanides a întâmpinat o puternică rezistență din partea mediilor academice și pietiste. În același timp, prin teologia sa deopotrivă tradițională și înnoitoare, dogmatică și empirică, mărturisitoare și terapeutică, a exercitat o influență majoră asupra multor teologi din generația sa și din cele următoare, până în zilele noastre. Unii teologi au considerat că personalitatea și opera sa sunt atât de însemnate și valoroase, încât se poate vorbi de „o epocă înainte de el și una după el” în teologia grecească a secolului al XX-lea.

Pr. Grigore Dinu Moş

O carte provocatoare, prin titlul ei, È™i mult lămuritoare, prin conÈ›inutul ei. Lucrarea ne arată că evoluÈ›ia spontană a cultului divin, marcată uneori de evoluÈ›ia intenÈ›ionată, indiferent cum vrem să o numim pe aceasta din urmă, a conservat È™i a aprofundat mereu unul dintre scopurile esenÈ›iale ale cultului divin, acela de a ne oferi experienÈ›a deplină a vieÈ›ii în Hristos. Nădăjduind că toÈ›i aceia care o vor lectura vor dobândi, nu doar mai mai multă cunoÈ™tinÈ›ă, ci È™i mai mult folos duhovnicesc.

Pr. Prof. Viorel Sava