Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cartea conÈ›ine mai multe articole, studii, evocări È™i diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista “Buisson Ardent” a AsociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Pentru această carte È™i-a dat acordul de publicare părintele Arhimandrit Chiril, stareÈ›ul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex, dar È™i domnul profesor Jean Claude Poulet, conducătorul asociaÈ›iei “Sfântul Siluan”.
Cartea conÈ›ine È™i o prefaÈ›ă a Părintelui Mitropolit Andrei È™i un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la conferinÈ›a dedicată părintelui Sofronie care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafil Noica se intitulează „Cuvântul Prorocesc È™i trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”.
Prin această carte am dorit să semnalăm ce a însemnat teologie, opera È™i trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viaÈ›a Bisericii Ortodoxe din secolul XX.

Această lucrare are în vedere în primul expunerea spiritualităţii Sfântului Nil, aşa cum el însuşi o prezintă în scrierile sale. Pe lângă aceste scrieri, nu foarte numeroase, nu avem alte surse pe care să le folosim. La scurt timp după moartea sa (1508), biografiile sale au fost arse de hoardele tătarilor care au invadat nordul Rusiei în anii 1530 şi 1540. Sihăstria lui Sorski, pe care el a întemeiat-o, nu a transmis nicio tradiţie vie în afară de ceea ce el însuşi a scris. Această lipsă de informaţii biografice le-a permis cu uşurinţă istoricilor de mai târziu, fie să-l epuizeze în câteva rânduri scurte, vorbind despre scrierile sale şi idealul lui sihăstresc, fie să sublinieze cu exagerare anumite aspecte, precum atitudinea sa faţă de ereticii iudaizanţi sau poziţia sa neşovăielnică împotriva averilor din rândurile călugărilor din acele vremuri: un rezultat al eşecului de a distinge învăţătura şi lucrările sale de ale ucenicilor săi de mai târziu. În anii 1860 şi 1870, istoricii şi scriitorii ruşi au început să îl analizeze pe Nil Sorski, dar prea des tendinţele lor slavofile au predeterminat concluziile pe care le-au tras prea uşor din scrierile sale.
N. M. Nikolskiy spunea că istoricii erau mult prea preocupaţi de doctrina socială a Sfântului Nil, în special de atitudinea sa faţă de posesiunile monahilor, problemă care întotdeauna pentru Sf. Nil era de ordin secundar, în timp ce uitau complet punctul principal al tuturor scrierilor sale – identificarea căii care duce la contemplaţia curată, scopul primordial al vieţii monahale.
.