Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

În volumul de faţă mitropolitul Kallistos abordează problema mântuirii din perspectiva tradiţiei ortodoxe şi în contrapondere, oarecum, cu doctrina protestantă. Creştinul nu are certitudinea mântuirii ci doar nădejdea dobândirii ei, aspect ce implică modul sinergiei – respectiv al conlucrării dintre harul dumnezeiesc şi libertatea umană. Mântuirea se dobândeşte în Biserică ceea ce înseamnă că ea nu are un caracter izolat ci unul comunitar, interpersonal. Însă ea nu are doar implicaţii eclesiale, ci şi sociale şi chiar cosmice, câtă vreme Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul cel veşnic, este cheia şi împlinirea întregii creaţii.

Manual pentru Facultatile de Teologie, ed. a IV-a

Pilda fiului risipitor ne arată, însă, că omul poate ajunge È™i gol de Dumnezeu, printr-un exerciÈ›iu imatur, în formă continuată È™i cronicizată, al libertăÈ›ii prost înÈ›elese. Din punctul cel mai de jos al existenÈ›ei sale, omul nu are decât două soluÈ›ii: moartea sau învierea. Iar PreasfinÈ›itul Părintele nostru Benedict BistriÈ›eanul ne destăinuie È™i secretul acestei învieri: participarea de bună voie la dragostea Tatălui.

Pr. Adrian Podaru

Mitropolitul Ilarion Alfeyev un prolific teolog și un misionar dinamic al zilelor noastre.Discursul teologic pe marginea temei numelui - asupra cărui mitropolitul Alfeyev se concentrează în cartea Taina Sfântă a Bisericii - a îmbrăcat în decursul istoriei iudeo-creștine ipostaze diverse, de la discursul de teologie biblică, până la discursul de teologie sistematică și mistică. Apreciem cu multă satisfacție rafinamentul ș claritatea cu care mitropolitul Alfeyev creionează discursul scripturistic privitor la Numele lui Dumnezeu și decantează ideile directoare. După cum în vechiul Israel numele lui Dumnezeu era identificat cu Dumnezeu Însuși ți nu l-au despărțit ed Dumnezeu, tot așa - subliniază mitropolitul - și în Biserică, numele lui Iisus nu a fost despărțit nicoadată de Domnul Însuși. A crede în numele Lui înseamnă în chip firesc a crede în El Însuși. La această perspectivă se face adeseori referire în carte și, după cum se poate constata, mitropolitul îi oferă un anume primat, fiindcă îi apreciază mai mult pe Părinții Bisericii care au urmat direcția sripturistică de raportare la nume, decât pe cei care s-au raportat dintr-o perspectivă filosofică. De aceeași considerație se bucură și sinteza patristică pe care distinsul autor al cărții o expune cu multă acuratețe. Această perspectivă are menirea de a-i oferi cititorului o privire de ansamblu asupra modului în care Biserica a receptat învățătura despre nume în dinamica sa. De remarcat este și echilibrul, obiectivitatea și precauția diplomatică cu care mitropolitul prezină atât disputele de pe Athos, cât și pe cele care au urmat îndeosebi în spațiul eclesial rus. Din aceste motive, considerăm că lucrarea de față poate fi lecturată ca un manual de rugăciune, firesc, făcând abstracție de polemica generată de mișcarea imiaslavă. În acest fel, cititorul este invitat să devină teolog care caută să trăiască rugăciunea inimii ce ne dechide odihnirii Treimii în noi și odihnirii noastre în Treime. Iar cheia de acces spre această odihnire în Duh este Cel care poartă slăvitul nume: Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan