Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

UÈ™ile închise ale vieÈ›ii! Cu întârziere, dar am înÈ›eles. Dragostea lui Dumnezeu pe unele uÈ™i le deschide, iar pe altele le închide. Când îÈ›i deschide, mulÈ›umeÈ™te, dă slavă lui Dumnezeu È™i mergi mai departe. Când afli o uÈ™ă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi. Acolo nu‑i pentru tine, nu înÈ›elegi? Spargem uÈ™i, intrăm într‑un iad È™i ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice. CâÈ›i oameni îÈ™i pierd viaÈ›a în faÈ›a unei uÈ™i, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis uÈ™a È™i calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduieÈ™te Dumnezeu este potrivit pentru om. Când am venit în Sfântul Munte, am înÈ›eles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate. Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, È™i È›i le dă pe toate. Dumnezeu este nobil. 
Aici am devenit È™i poÈ™taÈ™, căci monahul trimite scrisori prin rugăciune. Și jandarm am devenit, fiindcă monahul îÈ™i păzeÈ™te simÈ›urile, prinde mintea È™i închide în inima sa harul. Și pilot m‑am făcut, căci monahul „cugetă cele de sus”, È™i pentru acestea trăieÈ™te È™i se luptă. Pe toate ni le dă iubirea Lui. Slavă Èšie, Doamne! 
Sfântul Efrem Katounakiotul 

Maica Domnului de la Tihvin, care se păstrează acum la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din oraşul Tihvin, este una dintre cele mai cinstite icoane de pe întreg cuprinsul Rusiei. După o veche tra­diţie, aceasta este zugrăvită de către Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca È™i despre ea Maica Domnului a spus: „Darul meu să fie cu această icoană!” Icoana a ajuns din Bizanţ în Rusia, după mărturia mai multor cronici ruseşti, în anul 1383, „purtată fiind de către o mână nevăzută prin văzduh şi strălucind asemenea soarelui”.
La rugăciunile făcute înaintea acestei icoane s-a săvârşit încă din vremurile de demult mulţime de minuni şi tămăduiri. Ajutorul dat de Maica Domnului prin icoana sa de la Tihvin nu a încetat însă nici în zilele noastre. Mărturiile consemnate în această carte sunt o dovadă în acest sens...

Cuvintele calde È™i neprefăcute ale Sfântului Ambrozie al Optinei, izvorâte din preaplin de dragoste È™i împreună-pătimire, mângâie cu delicateÈ›e inima întristată, tămăduiesc cu pricepere sufletul copleÈ™it de multele necazuri ale lumii, dau nădejde deopotrivă celor ce se nevoiesc cu statornicie È™i celor mai neputincioÈ™i, descoperă înÈ›elesuri adânci, pline de lumină, ale cântărilor din marile praznice ale Bisericii. Mai presus de toate însă, îi fac părtaÈ™i pe toÈ›i cei care le citesc la marea È™i negrăita bucurie a NaÈ™terii È™i a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aprinzând dorul de Dumnezeu È™i de ÎmpărăÈ›ia Lui cea neclintită chiar È™i în omul adeseori ispitit de îndoiala È™i de relativismul vremurilor de azi.
„Dacă creÈ™tinul, sârguindu-se, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos, se întrarmează totdeauna, întru credinÈ›ă È™i nădejde, cu Rugăciunea lui Iisus È™i cu semnul Sfintei Cruci, atunci trece fără frică È™i fără de primejdie nu doar de întâmplările cele întristătoare È™i anevoioase din această viaÈ›ă, ci È™i de vămile prin care va să treacă sufletul după moarte. Dacă ne împărtăÈ™im cu credinÈ›ă È™i fără de osândă cu Trupul È™i Sângele lui Hristos, toate vicleÈ™ugurile duÈ™manilor noÈ™tri netrupeÈ™ti care ne necăjesc rămân nelucrătoare È™i deÈ™arte. Mila lui Dumnezeu înconjoară È™i ocroteÈ™te pe creÈ™tinul care se sileÈ™te, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos È™i spre pocăinÈ›ă, È™i nu numai în toate zilele sale pământeÈ™ti, ci È™i în clipa trecerii lui spre viaÈ›a cea viitoare, spre a-l face să locuiască în casa Domnului cea cerească, în vecii cei nesfârÈ™iÈ›i.”
Sfântul Ambrozie al Optinei

Pe masura ce forme de falsa spiritualitate se raspândesc din ce în ce mai mult si pun stapânire pâna si pe oameni care se declara crestini ortodocsi, ne înfioram la privelistea acestei amagiri careia îi pot cadea prada crestinii neavizaţi, nepregatiţi sa i se împotriveasca. Cartea de faţa este un avertisment adresat lor, ca si tuturor celor care se straduiesc sa duca o viaţa pe deplin constienta întru dreapta credinţa, în mijlocul unei lumi aflate sub stapânirea duhurilor necurate. Ea nu reprezinta o analiza exhaustiva a noii religii, care nici nu a îmbracat înca o forma definitiva, ci este mai curând o explorare preliminara a acelor tendinţe spirituale care, dupa cum vedem, netezesc calea adevaratei religii anticrestine – o religie care pastreaza aparenţele crestinismului, dar care se bazeaza pe experienţe „iniţiatice” de factura pagâna.

Calauza rugatorului ortodox – piedici, ispite si apropierea de Dumnezeu pe calea ruga­ciunii – un pretios indrumar de rugaciune al arhimandritului Serafim Alexiev – este ilustrata cu alese sfaturi si exemple adunate cu truda din operele Sfintilor Parinti, autorul situandu-se cu adanca modestie in randul ucenicilor acestora.

Ziditoarele cugetari ale teologului bulgar, pildele vii si accesibile, bazate pe o bogata experienta duhovniceasca, fac din aceasta carte un ghid de neinlocuit pentru orice crestin ortodox de astazi, care cauta sa aiba o legatura vie cu Dumnezeu printr-o partasie de rugaciune cu Acesta, cerandu-I pururea: „Doamne, invata-ma sa ma rog, sa cred si sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc!” 

Cuvioasa stareţă Taisia de la Leuşino este una dintre pildele acelor trăitori aleși care s‑au lepădat de obârşia nobilă, de averea şi de slava acestui veac, pentru a urma lui Hristos din tot sufletul şi din tot cugetul lor. Primind o educaţie strălucită într‑un vestit institut pentru fetele din familii aristocratice, a ales, în urma unui vis minunat, calea călugărească, devenind mai întâi ucenică a vestitului stareţ Lavrentie de la Valdai, iar apoi a Sfântului Ioan din Kronstadt, care o preţuia pentru marile sale daruri duhovniceşti cu care Dumnezeu o înzestrase. Ostenelile maicii Taisia au prefăcut modesta mănăstire de la Leuşino într‑o adevărată lavră, care a rămas pentru câteva decenii unul dintre cele mai vestite centre duhovniceşti ale Rusiei de miazănoapte. 
Cartea de faţă – una dintre rarele autobiografii de mari nevoitori – încântă prin limpezime şi simplitate, transmițând cititorului, prin exemplu şi povaţă, buna mireasmă a harului şi folosul netrecător al adevărurilor duhovniceşti și făcându‑l ca în urma lecturii ei să strige asemenea vestitului luminător din Kronstadt: „Minunat, preafrumos, dumnezeiesc!”