Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

În psihologia si psihiatria contem porane, în procesul elaborarii teoriilor stiintifice ale personalitatii se manifesta cu tot mai multa claritate tendinta de a gasi cai comune întelegerii stiintifice, respectiv religioase a personalitatii, iar în munca practica a psihologilor, psihiatrilor si preotilor – de a merge pe calea ajutorului, respectului si schimbului reciproc de experienta în abordarea problemelor educarii unei personalitati sanatoase si a tratarii oamenilor bolnavi.
În lucrarea profesorului D.E. Melehov, preotii, studentii Facultatilor de teologie si toti cei interesati de viata duhovniceasca vor gasi, fara îndoiala, numeroase lucruri folositoare si motive de profunda reflectie.

Maica Domnului de la Tihvin, care se păstrează acum la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din oraşul Tihvin, este una dintre cele mai cinstite icoane de pe întreg cuprinsul Rusiei. După o veche tra­diţie, aceasta este zugrăvită de către Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca È™i despre ea Maica Domnului a spus: „Darul meu să fie cu această icoană!” Icoana a ajuns din Bizanţ în Rusia, după mărturia mai multor cronici ruseşti, în anul 1383, „purtată fiind de către o mână nevăzută prin văzduh şi strălucind asemenea soarelui”.
La rugăciunile făcute înaintea acestei icoane s-a săvârşit încă din vremurile de demult mulţime de minuni şi tămăduiri. Ajutorul dat de Maica Domnului prin icoana sa de la Tihvin nu a încetat însă nici în zilele noastre. Mărturiile consemnate în această carte sunt o dovadă în acest sens...

Stiti oare cine l‑a binecuvantat si l‑a povatuit spre marea nevointa a mantuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfantul aratat nu de mult in pamantul Rusiei?

Stiti oare cine i‑a poruncit lui sa se indrepte spre Manastirea Sarovului, ca, salasluindu‑se acolo, sa caute loc de rugaciune si acoperamant linistit pentru a‑si incepe nevointele calugaresti, acele nevointe de inaltimea carora s‑a minunat intreaga lume ortodoxa si care au adus acestui placut al lui Dumnezeu deosebita cinstire pe pamant si fericirea raiului cea din ceruri?

„Avand staruinta in lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor – asa cum se canta in Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina cuviosilor de la Pecerska, si, primind din gura cuviosului Dositei porunca sa‑ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, ai sarutat acel loc sfant cu credinta venind de departe si, acolo salasluindu‑te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu…  Bucura‑te, preacuvioase Serafime, mare facator de minuni din Sarov!” (Icos 3)

Numele acestui staret este Dositei.  Indata dupa trecerea lui la cele vesnice s-a aflat insa ca vestitul staret a fost, de fapt, o stareta... Dositeia.

Smerita si nebagata in seama s‑a scurs binecuvantata sa viata, in stramtorarea pesterii si in zavorare calugareasca, insa pomenirea ei, ca mare nevoitoare si inainte‑vazatoare, s‑a transmis din generatie in generatie.

„Cu ajutorul parastaselor si pomenirilor ni se aminteste de moarte, de zadarnicia lucrurilor din aceasta lume, de viata vremelnica si de cea vesnica, dar suntem indrumati, totodata, si catre virtute si vie­tuirea virtuoasa, suntem incurajati spre fapte de generozitate si binefaceri si, in general, spre sporirea in bine si inaintarea spre desavarsire.  Prin ele Biserica isi invata fiii adevarata iubire de intelepciune crestina, propovaduieste «cu glas inalt» (Pild. 9, 3) nemurirea su­fletului si inceputul dupa moarte al unui nou stadiu al vietii, nesfarsit si nemarginit.”

Sfantul Nectarie de Pentapole

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii 
 
Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit. 
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător? 
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor. 

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plineÈ™te‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă È™i de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceaÈ›a iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulÈ›ime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezeÈ™te‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălÈ›a, în zbor, la nepătimire.