Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Părintele Feodor Borodin, popular scriitor creştin şi tată a opt copii, binecunoscut cititorilor români prin lucrarea Cum să creÈ™tem un copil fericit, ne dăruieşte È™i de această dată o carte unică în felul ei. Cu o abordare întru totul adaptată realităţilor lumii contemporane, Pildele lui Hristos ne arată cu simplitate şi însufleÈ›ire cum înţelesurile parabolelor Mântuitorului se pot întrupa în viaţa de zi cu zi, într‑un mod care să le aducă adulţilor revelaţii neaşteptate, dezlegându‑le nedumeririle cu privire la felul în care le‑ar putea transmite copiilor adevărurile veşnice ale Evangheliei.

Această carte folositoare pentru toate vârstele vă va ajuta să explicaţi copiilor lucruri de care bunăstarea lor sufletească depinde în mod fundamental, însă vă va ajuta şi pe voi, cei mari, să descoperiţi adevăruri care vă pot schimba viaţa, dar la care nu aţi avut, poate, niciodată răgazul să reflectaţi.

Fericitul Parinte Sofronie a fost omul care si-a asumat "suprema responsabilitate" pe care Dumnezeu o asteapta de la crestini, dandu-se pe sine "iadului pocaintei", precum arata scrierile sale, pentru a se face astfel asemenea lui Hristos, Care S-a pogorat in "iadul dragostei" Sale. Prin urmare, inalta teologie a Parintelui Sofronie, prin care mult L-a slavit pe Dumnezeu, nu este rodul unor studii acdemice, nic al unei preocupari intelectuale de nivel superior. Este, cu adevarat, raza ivita din inima sa luminata de stralucirea Dumnezeiestii Lumini nezidite, inima mai inainte curatita prin pocainta, ajunsa la deplina uiare de sine si la mantuitoarea ura de sine insusi.

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Chiar dacă problemele ecologice impun într‑adevăr măsuri politice şi economice urgente din partea statelor, sunt tot mai multe voci care subliniază că la o soluţionare profundă şi deplină a acestora nu se poate ajunge decât printr‑o schimbare radicală a mentalităţii şi a modului nostru de viaţă, pentru că problemele ecologice au în fond cauze spirituale – legate de felul în care omul percepe şi concepe natura, de felul în care se apropie şi se foloseşte de ea –, şi prin urmare se impun soluţii spirituale.

Iar aici Biserica Ortodoxă – cu o lungă tradiţie de reflecţie (teologică, cosmologică, antropologică) şi de practică (liturgică şi spirituală) referitor la valoarea creaţiei şi cuvenita relaţie a omului cu ea – poate să ofere, în cadrul crizei actuale, principii călăuzitoare pentru reflecţia şi acţiunea tuturor celor care se străduiesc să salveze natura, acum şi în viitor.

Jean‑Claude Larchet

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov

Trăind în cuvioÈ™ie È™i sfinÈ›enie, Sfântul Arsenie Capadocianul È™i‑a jertfit liniÈ™tea vieÈ›uirii monahale pentru a veni mai întâi la Fárasa, unde mai bine de 50 de ani a sfinÈ›it, învăÈ›at È™i întărit în credinÈ›ă poporul ortodox din acele locuri, ca, mai apoi, deÈ™i la vârstă înaintată (avea 80 de ani), să‑l călăuzească, asemenea unui alt Moise, pe calea pribegiei, spre tărâmurile unei alte patrii, de unde, la 24 noiembrie 1924, avea să se mute la Domnul.
La intervenÈ›ia sa minunată, nu doar Cuviosul Paisie, originar din aceleaÈ™i locuri cu Sfântul Arsenie È™i botezat chiar de el acolo, i‑a alcătuit spre sfârÈ™itul secolului trecut biografia, ci È™i cel ce a trudit la apariÈ›ia cărÈ›ii de faÈ›ă a izbutit, aproape după un secol, să descopere unul dintre manuscrisele, în dialectul farasiót, ale Sfântului Arsenie, despre care Cuviosul Paisie nu aflase decât că în vremurile pribegiei fuseseră făcute bucăÈ›i È™i împărÈ›ite celor bolnavi spre a avea parte de ocrotirea Sfântului.
Potrivit profeÈ›iei Sfântului, manuscrisul nu s‑a pierdut, ci a devenit o carte, care, după cuvântul său, „va fi citită de multă lume”, aducând „sănătate, bunăstare È™i iertare”.

* * *
„Da, copilul meu, te sfătuiesc să fii cu multă luare-aminte
la această carte, să‑i dai ascultare;
să n‑o rupi, să n‑o pierzi. S‑o citeÈ™ti numaidecât,
È™i în duminici, È™i în zile de sărbătoare.
CiteÈ™te‑o, n‑o strica, căci cel ce o va citi sau asculta
ajutorul È™i binecuvântarea mea va avea.”
Sfântul Arsenie Capadocianul