Am avut fericirea să am în mână È™i să fiÈ™ez cele două manuscrise care stau la baza acestei microantologii: nr. 445 È™i nr. 447 - Orânduiala sfintei slujbe a prea cuvioasei noastre Paraschevei, ale cărei sfinÈ›ite moaÈ™te se află în sfânta mitropolie din IaÈ™i, Moldova – România, prescrisă din originalul format de sfinÈ›ia sa părintele ieroschimonah Gherontie prodromit, în schitul Prodromul, Sfântul Munte Athos. Cel de-al doilea manuscris este, în fond, „frate” cu precedentul, datorat aceluiaÈ™i copist – Chesarie - È™i repetă cântările de la Slujba Sfintei Parascheva, fiind destinat, probabil, celeilalte strane a bisericii, copistul folosind doar desene diferite în exemplarul secund.

Volumul apare în Seria Transcripta a Centrului de Studii Bizantine a FacultăÈ›ii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - IaÈ™i

Lucrarea de fata este o culegere de cantari bizantine ale unor renumiti cantareti greci si romani, mai putin cunoscute fratilor nostri romani.

De asemenea au fost incluse si lucrari ale cantaretilor contemporani, pastratori fideli ai vechii traditii muzicale athonite.  La alcatuirea cartii noastre ne-am folosit, in cea mai mare parte, de lucrarea Prea Cuviosului Parinte Ieromonah Ierotei Filoteitul, caruia ii multumim calduros si pentru indemnul la alcatuirea cartii noastre si pentru bunavointa de a folosi lucrarea Sfintiei Sale ca model.

Aceasta editie a Cantarilor Sfintei Liturghii apare sub numele Dumnezeiasca Liturghie.  Continutul lucrarii a fost imbunatatit si imbogatit cu heruvice, raspunsuri, axioane si chinonice.

Notatie psaltica.

Prezentul volum cuprinde texte muzicale provenite mai ales din manuscrise aflate la sfintele manastiri, schituri si chilii din Sfantul Munte Athos, compozitii si traduceri ale renumitului cantaret roman Nectarie Protopsaltul, precum si cateva texte muzicale ale cantaretului compozitor Dimitrie Suceveanu, ale Mitropolitului Nectarie Frimu, ale Ierodiaconului Dionisie Marin, ale lui Neagu Ionescu si ale altor compozitori romani si greci.

Notatie psaltica.

Notatie psaltica.

Notatie psaltica.

Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. 
Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al Sfântului Luca) pe la începutul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea, aproximativ în aceeași perioadă când a decis să primească preoția. Sfântul Luca a participat la numeroase discuții publice și dezbateri care includeau diverse atacuri la adresa religiei. Puterea sovietică folosea astfel de dezbateri ca pe un instrument de distrugere a Ortodoxiei. Erau invitați să participe oameni de știință materialiști, propagandiști de partid, foști preoți care rupseseră orice legătură cu Biserica. În mod firesc, ca argumente de bază împotriva existenței lui Dumnezeu, în apărarea viziunilor materialiste, erau folosite descoperiri din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, fiziologiei și din alte științe. 
Sfântul Luca (doctor în științe medicale, profesor, chirurg) folosea mereu contra-argumente grele și puternice și astfel aceste dezbateri publice se încheiau, invariabil, prin biruința acestui strălucit om de știință, chirurg, propovăduitor, slujitor demn al Bisericii.

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Volumul de față propune un mănunchi de meditații dedicate Evangheliilor duminicale. M-am străduit să citesc fiecare pericopă cu ochii unui copil curios, care-și dorește nu doar să înțeleagă con-textul scrierilor, ci și să aducă în atenție aspectele de actualitate care le definesc. De aceea, vă veți întâlni aici cu Hristos Care vor-bește unei inimi de mamă, schimbă sufletul unui vameș, salvează oameni în suferință ori hrănește mulțimile. Cu Mântuitorul, Cel care ne invită și pe noi să ne identificăm în ipostaza suferindului și să căutăm beneficiile întâlnirii cu El. Una care transfigurează, schim-bă suflete și aduce mângâiere. În același timp, am încercat să propun, pe baza celor prezentate, modele utile unei societăți care plutește adesea într-o adevărată stare de degringoladă axiologică, apelând la perena axiologie a Scripturii.  

Frunzele începeau să ruginească în miez de septembrie, dar soarele îşi revărsa încă razele blânde peste întreaga Attică. De după fereastra cu zăbrele, bărbatul privea spre curtea mănăstirii sale dragi, unde devenise monah atunci când, copil fiind, s-a afierosit cu totul lui Hristos, Cel pe care Îl iubea, cu toată duioşia inimii lui.

Soarele îşi trimitea, din când în când, câte o rază să-i mângâie timid părul negru ca tăciunele, în timp ce apunea uşor, uşor, alunecând după Colina Neprihăniţilor. Când dispăru de tot după deal, un vânticel subţire porni un dans lin cu frunzele măslinilor din curtea mănăstirii. Cele mai uscate dintre ele se desprindeau sub amăgirea vântului şi, după câteva valţuri prin aer, cădeau încet pe pământul nisipos. Privindu-le, i se părea că seamănă, în mişcarea lor lină, cu mâinile mamei care-i mângâiau de atâtea ori chipul de copil, învăţându-l despre Hristos.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!"