De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Să ne cercetăm cugetul şi inima, fiule Fortunat, şi rugând pe îngerul nostru paznic, să fie cu noi, să păşim spre poarta de aur, cea strâmtă, şi care ne va duce în cetatea Smereniei. Căci, cu adevărat, fiule Fortunat, Smerenia este poarta care, prin strâmtimea ei, ne poate duce la „păşunea cea aleasă”, adică în înţelesul ei înalt, la „mântuire”. Să ne smerim, fiule Fortunat, şi lepădând de la noi şi cele de pe urmă „umflări” ale îngâmfării noastre, ale iubirii de sine, ale trufiei, să intrăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, în cetatea Smereniei! 
 
Dacă vom privi, fiule Fortunat, în viaţa celor cu adevărat smeriţi, precum şi în rarele clipe din viaţa noastră proprie când şi sufletul nostru s-a lăsat în voia cea dulce a Smereniei, degrabă ne vom da seama ce răsplăţi mari, pline de lumină şi frumuseţe, păstrează Bunul Dumnezeu pentru Smerenie, -vreau să spun pentru acei care sunt robii fericiţi ai ei. În cercul larg al trăirii creştine, toate virtuţile, fiule Fortunat, aduc după ele o răsplată dumnezeiască, neasemănată cu răsplăţile omeneşti, dar Smerenia mi se pare că a primit pe cele mai alese, de vreme ce, prin ea, după cum am mai spus, se intră în imensa Grădină a virtuţilor creştine. (text coperta IV)

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Cu mila si ajutorul Preabunului Dumnezeu am insemnat aici cate ceva despre virtutea cea prea inalta a desavarsirii omului.  Este adevarat ca pe cei desavarsiti in cunoaste doar Bunul Dumnezeu, Atottiitorul si plinitorul inimilor.

Cele scrise aici nu sunt din vreo iscusinta proprie, caci eu cu totul sunt pacatos si sarac de orice cunostinta proprie si fapta buna, ci sunt din marturiile Sintei Scripturi, precum si ale Sfintilor Parinti.

Astfel, inchei acest smerit si prost cuvant si va rog pe toti sa nu ma uitati la sfintele rugaciuni pe mine lenes si nelucrator, care am indraznit a zugravi apa pe pereti cu care nu-mi pot potoli setea duhovniceasca, lipsit fiind cu totul de lucrarea celor aratate prin cuvant si prin scris. Amin!

Parintele Ilie Cleopa

tiinÈ›a È™i religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât È™i în cea străină. 
Ideea scrierii unui articol dedicat relaÈ›iei dintre È™tiinÈ›ă È™i religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-IaseneÈ›ki (numele de mirean al Sfântului Luca) pe la începutul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea, aproximativ în aceeaÈ™i perioadă când a decis să primească preoÈ›ia. Sfântul Luca a participat la numeroase discuÈ›ii publice È™i dezbateri care includeau diverse atacuri la adresa religiei. Puterea sovietică folosea astfel de dezbateri ca pe un instrument de distrugere a Ortodoxiei. Erau invitaÈ›i să participe oameni de È™tiinÈ›ă materialiÈ™ti, propagandiÈ™ti de partid, foÈ™ti preoÈ›i care rupseseră orice legătură cu Biserica. În mod firesc, ca argumente de bază împotriva existenÈ›ei lui Dumnezeu, în apărarea viziunilor materialiste, erau folosite descoperiri din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, fiziologiei È™i din alte È™tiinÈ›e. 
Sfântul Luca (doctor în È™tiinÈ›e medicale, profesor, chirurg) folosea mereu contra-argumente grele È™i puternice È™i astfel aceste dezbateri publice se încheiau, invariabil, prin biruinÈ›a acestui strălucit om de È™tiinÈ›ă, chirurg, propovăduitor, slujitor demn al Bisericii.

SfinÈ›i È™i CuvioÈ™i PărinÈ›i athoniÈ›i precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris È™i mulÈ›i alÈ›ii ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfinÈ›eniei. Întâlniri cu marii părinÈ›i athoniÈ›i ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experienÈ›elor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareÈ› Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaÈ™te întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinÈ›ii athoniÈ›i ai veacului trecut.



„Cel care stă în mănăstire chiar È™i pentru o zi, poate înÈ›elege în chip practic, fără să fi citit în cărÈ›i, că aici Liturghia nu se sfârÈ™eÈ™te cu „Pentru rugăciunile”, ci este o experienÈ›ă neîncetată a prezenÈ›ei lui Dumnezeu în toate aspectele vieÈ›ii. Este de ajuns să pătrundă pentru puÈ›ină vreme în viaÈ›a armonios rânduită a obÈ™tii, ca să simtă că slujbele È™i ascultările nu sunt fapte executate mecanic, ci toate au un conÈ›inut duhovnicesc È™i o semnificaÈ›ie praznicală, fiind cu adevărat o continuă dumnezeiască Liturghie.

Pelerinul înÈ›elege cu uÈ™urinÈ›ă È™i în chip nemijlocit faptul că într-o mănăstire aghiorită vieÈ›uiesc oameni care au adânca simÈ›ire a înfierii lor de către Dumnezeu-Tatăl, pe care Dumnezeu le-o dă în dar; ei nu pretind a fi ceva sau cineva, oameni îmbunătăÈ›iÈ›i sau înÈ›elepÈ›i, ci se nevoiesc aspru pentru a ajunge la lipsa de griji, simplitatea inimii, È™i la încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu È™i în ocrotirea Preasfintei noastre Maici.”

Arhimandritul Elisei, StareÈ›ul Mănăstirii „Simono Petras”

Autorul acestui volum s-a născut în anul 1981 în Ivești, jud. Galați. Este licențiat (2004) și doctor în teologie (2011) al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București. A efectuat studii de aprofundare la Universitățile din Marburg și Tübingen (2008-11) și a fost asistent la catedra de Noul Testament și Istoria Bisericii Vechi la Facultatea de Teologie Evanghelică – Universitatea din Frankfurt (2012-14). În 2014 a intrat în obștea mănăstirii „Sf. Martiri Brâncoveni” din Nürnberg, fiind hirotonit diacon (2015) și preot (2017). Din 2015 îndeplinește funcția de consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

A tradus mai multe lucrări de teologie din limba germană și a publicat articole în domeniul istoriei religiilor, istoriei bisericești și al studiului Noului Testament în diferite reviste teologice și volume colective. Este co-editor (împreună cu prof. Stefan Alkier) al vol. Wunder in orthodoxer und protestantischer Sicht, Kleine Schriften des Fachbereichs Evangelische Theologie der Goethe-Universität Frankfurt am Main, Leipzig, 2015. A mai publicat volumele: Los santos de la Tierra Rumana, Andreiana, Sibiu, 2015 și Comori pe calea Împărăției. Viețile sfinților ale căror moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg și în parohiile din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Doxologia, Iași, 2019.

*

Cartea de față reprezintă o variantă ușor modificată a tezei de doctorat în teologie (istoria religiilor) intitulată „Devoțiune și iubire în hinduism și creștinism”, susținută în februarie 2011, sub îndrumarea prof. dr. Remus Rus. Lucrarea își propune o privire comparativă asupra biografiilor a doi „sfinți nebuni”, socotite mai mult sau mai puțin „pilduitoare” pentru universurile religioase în care ele se desfășoară, chiar dacă ele nu pot fi considerate comportamente fondatoare. Dimpotrivă, ele par să nu treacă de statura unor sinteze ale manifestărilor religioase extreme ce fuseseră atestate cu mult înainte. Este vorba despre doi asceți atipici, unul provenind din răsăritul ortodox sirian (Sf. Simeon din Emesa), celălalt din hinduismul bengalez (Caitanya Mahāprabhu), exemplari prin fervoarea mistică și manifestarea zgomotoasă, pe alocuri violentă, pendulând între abject, ridicol, hilar și sublimul iubirii totale față de divinitate și semeni – o iubire însoțită de abandonarea oricărei demnități umane încadrabile așteptărilor.