De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Lucrarea de fata contine opt canoane catre Mantuitorul Iisus Hristos si trei catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, acestea din urma fiind canoane de mangaiere la vreme de ispita si de boala.  Strofele canoanelor catre Domnul nostru Iisus Hristos sunt strabatute de un adanc sentiment de pocainta si ne prezinta realitatea Judecatii de Apoi.  In centrul lor se afla Mantuitorul in ipostaza de Judecator.  Aceasta tema, recurenta pe parcursul celor 8 canoane, are rolul de a trezi o profunda metanoia, o schimbare a modului in care ne raportam la Hristos si la lume: „Schimba-ma, Stapane, cu schimbarea cea buna, calauzindu-ma de la rautate la virtute dreapta si puterea cea fara de schimbare a lui Dumnezeu“ (Can. 8, 9).

 Cititorii interesaÈ›i de spiritualitatea athonită pot regăsi în paginile acestui volum un veritabil breviar de cultură duhovnicească È™i monahală, o experienÈ›ă creÈ™tină deplină, marcată de înnoirea vieÈ›ii în duh, predată nouă de unul dintre cei mai de seamă vieÈ›uitori contemporanidin Sfântul Munte Athos, monahul Moise Aghioritul. DeÈ™i cunoscut mai puÈ›in creÈ™tinilor È™i monahilor români, cuviosul Moise Aghioritul a intrat deja în conÈ™tiinÈ›a creÈ™tinilor eleni din ultima jumătate de veac ca un adevărat Apostol al Cuvântului, un far È™i sprijin călăuzitor în confuzia spirituală a lumii în c

Nu poÈ›i iubi dacă nu ierÈ›i È™i nu poÈ›i fi fericit dacă nu iubeÈ™ti!

AÈ™adar, dacă te simÈ›i nefericit, este posibil să ai în inima ta pe cineva neiertat, o persoană sau o faptă peste care nu poÈ›i trece prea uÈ™or È™i, atunci când îÈ›i vine în minte, face ca orice urmă de zâmbet să dispară de pe chipul tău. MeÈ™teÈ™ugul bucuriei nu este unul greu de înÈ›eles, ci poate doar greu de pus în practică, însă, cu ajutorul Maicii Siluana, care È™tie să vorbească cu tine direct, cu o blândeÈ›e È™i o prietenie surprinzătoare, sigur vei găsi calea către bucuria după care tânjeÈ™ti.

Iar dacă nu suferi de această boală intitulată de medicii duhovniceÈ™ti „nefericire”, cu siguranÈ›ă vei întâlni în carte metode de a-i ajuta pe cei nefericiÈ›i să-È™i găsească drumul către inima lor, acolo unde, de cele mai multe ori, stă „ascuns” Hristos.

Lumea aceasta se deosebeÈ™te de lumea lui Dumnezeu prin faptul că are ca preocupare centrală supravieÈ›uirea. Lumea lui Dumnezeu, [adică] omul lui Dumnezeu avea ca preocupare centrală viaÈ›a. Noi suntem morÈ›i din punctul acesta de vedere în sensul că nu È™tim să trăim; nici nu dorim viaÈ›a − noi dorim [doar] să supravieÈ›uim! Și nu eu, care sunt o biată făptură născută în comuna Vâlcelele, din România, ci chiar Sfântul Apostol Petru, fiind în preajma Mântuitorului când Domnul i-a spus că urma să sufere È™i să moară pentru el, I-a spus: „Să nu faci asta, să nu mergi, să nu faci asta, să nu-È›i fie Èšie rău”, adică din dragoste zicea, ca să nu sufere, È™i Mântuitorul i-a zis: „Piei înapoia mea, Satano!”, în sensul că nu tu zici, nu tu faci asta, ci duhul Satanei care te stăpâneÈ™te prin frica de moarte È™i de suferinÈ›ă.

Duhul Satanei ne rupe de Dumnezeu împingându-ne să fugim de durere, de suferinÈ›ă, cu orice preÈ›. Ce faci când fugi de durere? Faci ceva împotrivă, devii potrivnic, te împotriveÈ™ti celui rău. Mântuitorul zice: „Nu vă împotriviÈ›i celui rău”. De ce? Pentru că prin împotrivire devii rău. Împotrivirea este răutate, te scoate din darul vieÈ›ii.

Părintele Sofian reuşea să aducă Pustia-Cuvânt în mijlocul Bucureştilor. Nu era un monah adaptat la viaţa Cetăţii, ci unul care ne purta pe noi în Sihăstria cea mai afundă şi mai roditoare. Cuvintele sale de învăţătură aveau o forţă de pătrundere extraordinară, în ciuda glasului destul de stins. O tăcere de rai se aşternea atunci când începea să agrăiască. Numai aşa îi putea fi auzită cuvântarea izvorâtă. Cum se petrece cel mai adesea la marii duhovnici, şi la el blândeţea nesfârşită era însoţită de o fermitate contagioasă a mărturisirii neabătute a dreptei credinţe. În ciuda unei economii deosebite a gesturilor şi, în general, a tuturor manifestărilor sale exterioare, sentimentul că te afli în preajma unui părinte duhovnicesc mult iubitor şi dispus la jertfă pentru tine era pregnant. Era el însuşi un rug aprins, încălzind pe cei din preajmă cu blândă flacără nepârjolitoare. O mărturie vie şi numai prin prezenţă. Existenţa-i era mai mult plutire decât aşezare, părea mereu gata de lină înălţare la cerurile despre care ne spune Apostolul Pavel că le-a văzut. 
 
Costion Nicolescu 

Lucrarea de faÈ›ă este, în primul rând, rodul împărtăÈ™irii unei experienÈ›e personale în ceea ce priveÈ™te viaÈ›a creÈ™tină în ansamblul ei, dar È™i în punctele ei specifice, fundamentale: rugăciunea, pocăinÈ›a, ascultarea, nevoinÈ›a È™i tot ceea ce È›ine de sfinÈ›enia vieÈ›ii. StareÈ›ul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, marele Părinte contemporan cu vieÈ›uire neptic-filocalică, ne face părtaÈ™i la o cultură duhovnicească specific athonită, o cultură isihastă actuală ce oferă răspunsuri pentru omul contemporan.Modul prezenÈ›ei harului la începători este bucuria duhovnicească sau lacrimile liniÈ™tite È™i aducătoare de bucurie, sau o frică liniÈ™tită care izvorăÈ™te din amintirea păcatelor pentru sporirea plânsului È™i tânguirii. Progresiv, harul devine simÈ›irea iubirii lui Hristos, încât dispare cu desăvârÈ™ire înălÈ›area minÈ›ii È™i se înfierbântă inima în dragostea lui Dumnezeu într-atât, încât socoteÈ™te că nu va putea suporta mai mult. Alteori, iarăÈ™i, se gândeÈ™te È™i vrea să rămână pentru totdeauna în starea în care se găseÈ™te È™i să nu caute să vadă sau să audă nimic altceva. Toate acestea È™i multe alte felurite chipuri ale percepÈ›iei È™i mângâierii harului sunt introductive pentru cei care se străduiesc să spună È™i să È›ină rugăciunea minÈ›ii, atât cât depinde de ei È™i cât le stă în putere. Până în acest punct, care este atât de simplu, socotesc că fiecare suflet care a fost botezat È™i petrece în mod ortodox poate să pună în aplicare È™i se află în această bucurie duhovnicească, având, în acelaÈ™i timp, È™i dumnezeiescul acoperământ, È™i ajutor în toate faptele È™i lucrările lui.Gheronda Iosif Vatopedinul