De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Credinţa uitată este o bună introducere în teologia şi spiritualitatea elementară creştină. Accentuând locul tainei în creştinism, LeMasters aminteşte cititorilor săi despre adevărurile importante, cum ar fi Treimea, theosis (a deveni părtaşi la firea divină, un cuvânt şi un concept de mare importanÈ›ă pentru autor) şi comuniunea în formarea comunităÈ›ii. Această carte tratează şi aspecte ale Ortodoxiei problematice pentru protestanţi, cum ar fi postul, Fecioara Maria, icoanele. Autorul oferă aici un răspuns ortodox la aceste critici. Cartea va fi folositoare atât pentru ortodocşi, cât şi pentru ceilalÈ›i creÈ™tini, datorită caracterului său practic şi duhului smerit în care a fost scrisă.

Oricât de diferite sunt căile, condiţiile exte­rioare în care trăiesc creştini de vocaţii diferite, ei practic trebuie să împlinească cele două porunci pe care le-a dat Domnul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Lc. 10, 27). Aceste două porunci sunt la fel de importante şi amândouă trebuie împlinite. Nu ar putea exista iubire adevărată faţă de aproapele – corespunzătoare cu nivelul la care suntem chemaţi –, dacă nu ar exista iubirea faţă de Dumnezeu şi dacă această iubire nu ar fi de proporţii dumnezeieşti… Putem înţelege semnificaţia iubirii desăvârşite numai în contrast cu ceea ce înseamnă Sfânta Treime văzută ca o relaţie de iubire. Sfânta Treime este singura imagine a iu­birii desăvârşite şi, conform cu această imagine, trebuie să fie făurită iubirea. Este o iubire în care se dăruieşte totul, totul este primit şi, în acelaşi timp, ea se află în centrul dorinţei, disponibilităţii de a te jertfi deplin, care este rădăcina unei relaţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj

„Elementul esenÈ›ial al pocăinÈ›ei este tocmai partea de final a aceluiaÈ™i cuvânt: «căinÈ›a», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensaÈ›ie, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârÈ™it), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greÈ™eala pe care ai săvârÈ™it-o). Această jertfă eliberează de coÈ™marul greÈ™elii.

Cum am descrie noi căinÈ›a? Este un simplu exerciÈ›iu intelectual căinÈ›a? E de ajuns, oare, să conÈ™tientizăm că am greÈ™it, doar aÈ™a, la nivel informativ? Să zicem că e ceva, dar nu totul. Trebuie să conÈ™tientizăm greÈ™eala, trebuie să înÈ›elegem că am încălcat legea morală È™i că, încălcând-o, se cuvine a repara cumva. Dacă nu o reparăm, rămânem vinovaÈ›i. Dar atunci apare un nou sentiment, începutul căinÈ›ei: părerea de rău.

Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuală de care am vorbit, apare, dintr-odată, ceva în plus, o zvâcnire în inimă, care este părerea de rău, sau alta, mai mică: «ar trebui să-mi pară rău». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, deÈ™i se află încă la nivelul intelectului, e un pas înainte spre căinÈ›ă, e pe cale să se transforme într-un simÈ›ământ al inimii.”

Mitropolitul Antonie Plămădeală

Nașterea, casa părintească și meleagurile natale 
 
Dragi copii, vreau să vă descriu de aici, de la faţa locului, colţul de rai în care s-a născut prunca Parascheva şi vă invit să citiţi şi printre rânduri şi printre gânduri, iar aşa, împreună, să descifrăm din tainele acestor locuri mirifice. 
 
Lumină serafică se împrăştie deasupra Mării Marmara şi în Golful Cornul de Aur: soarele se scaldă în apa cristalină, aruncând reflexe aurii peste marmura albă ca neaua din care se ctitoresc de la sine, în adâncimea mării, castele, munţi şi şesuri. Aici este raiul vietăţilor marine. Ţărmul este înalt şi stâncos, iar natura luxuriantă de pe coasta colinei satului Epivat pare ruptă din cer cu tot cu pajişti şi flori, livezi şi păduri. Această regiune se numea cândva Trada. 
 
De la poalele colinei şi până sus, prin poieni, pe stâncile de marmură milenară, scobite de vreme şi umplute cu aluviunile aduse de pârâiaşele născute din ploi torenţiale, ce se formează de obicei iarna, sămânţa a rodit. Vezi şi nu-ți vine să crezi că acolo cresc flori de colţ, cactuşi, muşchi, licheni, o mulţime de plante care te întâmpină cu îndrăzneală, părând a-ți spune: 
 
„Bun venit!”. Coborând de pe munte cu dorinţa de a urca iarăşi şi iarăşi, găsim case ce se pierd în peisajul de nedescris, mai presus de cuvinte.