(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

CredinÈ›a deÈ™artă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu È™i Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărÈ›ile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
SuperstiÈ›ia numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiÈ›ii strecurate în cultul È™i ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

Este ştiut, că lumina Dumnezeieştilor învăţături ale Domnului nostru Iisus Hristos, s-a răspândit şi conservat în lume şi prin primirea serviciului divin, însufleţit prin credinţa vie, nădejdea neclintită şi dragostea înflăcărată, alimentate de vrednicia preoţească. Strălucirea slujbelor Dumnezeieşti, întraripează şi înalţă tainic gândurile oamenilor, pe care apoi le înlănţuieşte şi edifică în adunarea drept-credincioşilor creştini. Fiecare binecredincios-creştin în timpul acestor slujbe Dumnezeieşti, simte în inima sa o bucurie cerească. Sufletul creştinesc înaripat de dragostea sfântă, suie în zbor cu o mare repeziciune treptele cerurilor, pentru a ajunge acolo grăbit şi a se uni cu Ziditorul său; încât, adeseori nici omul nu-şi poate explica în sine, cauza transformării, care se produce în fiinţa sa. Fiori mistici foarte plăcuţi şi binefăcători, străbat organismul creştinului evlavios, care ascultă cu atenţie şi dragoste slujbele Dumnezeieşti şi îi înviorează sufletul călător spre cerurile înalte ale cugetărilor sfinte.

Protos. Nicodim Măndiţă

Văzând cum mulţi creştini vin la Sf. Scaun al Spovedaniei nepregătiţi: fără Duh umilit, fără inimă înfrântă şi smerită pentru a scăpa de urgia Dumnezeiască, fără cunoştinţa păcatelor făcute, care le împovărează sufletele, fără hotărârea de a-şi îndrepta viaţa şi de a face fapte bune cu care să se răscumpere când vor fi puşi în cumpăna dreptăţii, m-am apucat treptat, treptat, cu vreme şi fără vreme, a aduna: păcatele cu care m-am întâlnit la Spovedanie, cele după întrebările ce se pun la Spovedanie din Molitfelnic şi felurite cărţi de Spovedanie, din Pidalion, din Sfintele Pravile, şi auzite din popor unde îşi au cuib, cum şi în felurite cărţi religioase.

Protos. Nicodim Măndiţă

isus Hristos pe drumul crucii

Privind în largul lumii universale, făcută în zilele creaţiei, din începutul ei până în prezent şi în viitor în vecii vecilor, vedem
strălucind luminătorul Dumnezeiesc semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogăţie mare şi veşnică pentru cei ce îl îmbrăţişează cu înţelepciune de sus şi cu credincioşie. De acest mare şi Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toţi aleşii lui Dumnezeu în legea Vechiului Testament.
Prin feluritele lui însemnări ei s-au împuternicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrăjmaşii lor2, au scăpat de mânia lui
Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigătoare a şerpilor, de ascuţişul sabiei, şi de alte felurite şi grele nefericiri, primejdii şi pierzări.
Deşi în Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat şi socotit de majoritatea lumii, care zăcea
în întuneric şi în umbra morţii, numai un semn de terorizare, de torturări groaznice şi de ucidere a celor căzuţi sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovăţie, ori în dizgraÈ›ia conducătorului sau a poporului; totuşi, după crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare şi cinste, de mare sfinţenie, împuternicire şi îndumnezeire la toată lumea credincioşilor.
Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra creştetului pleşuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o armă puternică, biruitoare asupra duhurilor infernale şi a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrăjmăşuiesc; devine un puternic tovarăş al tuturor creştinilor (uneori chiar şi al necreştinilor) în orice vreme şi în orice loc de necaz, strâmtorări şi primejdii grele.
Lumea aceasta deşartă, amăgitoare şi degrabă trecătoare, în care nimenea nu e în siguranţă, e o vale a durerilor şi a plângerii. Ori încotro ne întoarcem privirile şi urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumări, gemete, oftări şi vaiete, supinuri înăbuşite şi necazuri adeseori copleşitoare. Bogaţii se tânguiesc asupra săracilor şi săracii asupra bogaţilor. Slugile cârtesc, suspină şi oftează asupra stăpânilor şi stăpânii asupra slugilor… Nimeni nu e îndestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e mulţumit cu viaţa sa.
Adeseori săracii, slabii şi necăjiţii sunt asupriţi, mâhniţi, tulburaţi, terorizaţi şi înăbuşiţi de stăpânii lor. Cei tari îşi tem cojocul din clipă în clipă. Agonisita fiecăruia, multă, puţină, e ameninţată de felurite împrejurări să fie fărâmiţată, risipită, înghiţită ori nimicită. Viaţa aceasta pământească adeseori este drept o mare învăluită de viforul ispitelor, încât mulţi îşi pierd cumpătul, mulţi se ameţesc, mulţi se îneacă. Pentru a putea birui şi stăpâni valurile mării vieţii acesteia învăluite de atâtea amarnice porniri vrăjmaşe ne trebuie înţelepciune de sus, avem absolută trebuinţă de Iisus Cel crucificat şi de Dumnezeiescul Său semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, spre a ne încuraja, înviora, întrema şi lupta cu succes spre a ieşi cu bine la liman.

Iisus Hristos pe drumul crucii

Invatatura dreptei credinte duce pe om la cunoasterea ei. Cunoasterea acesteia duce pe calea vietii la Poarta Raiului. Cunoasterea Bisericii lui Dumnezeu si a obiectelor sfinte dintr-insa inaripeaza pe crestin si-l ajuta a se sui de la pamant la cer, incpand din vremea aceasta vremelnica.

Minunile Sfintei Cruci în vieÈ›ile sfinÈ›ilor

Păsările zburătoare numai după ce îşi întind aripile în chipul Crucii, pot a se ridica de pe pământ şi a se înălţa în văzduh. Tot
astfel şi noi oamenii, după ce ne vom crucifica corpurile noastre cu patimile şi cu poftele, vom putea reuşi a ne ridica deasupra ispitelor pământeşti, deşertăciunilor lumeşti, curselor diavoleşti şi a ne înălţa sus, sus în ceruri la Creatorul nostru, spre a ne uni cu El.
Numai astfel făcând, vom putea fi ai lui Hristos. Acesta a fost scopul Dumnezeirii când ne-a zidit, prima şi a doua oară, după chipul şi asemănarea Sa.
Mult milostivul, Atotputernicul şi Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, ne-a adus pe noi oamenii aici în lume spre a lucra la mântuirea şi fericirea noastră. Voia Lui este să nu piară nici un om, oricât de păcătos ar fi el; ci să se întoarcă spre a fi viu. „Pentru ce mori casa lui Israel? – zice Domnul. Că Eu nu voiesc moartea păcătosului; ci ca să se întoarcă şi să fie viu“.
„Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut…“.
„Dumnezeu voieşte – mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel – ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.
Voia lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om este o roată, o aripă puternică, este Dumnezeiescul semn al Sfintei şi purtătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este pomul vieţii, care dă viaţă celor ce se folosesc cu înţelepciune de ea. Cealaltă roată, aripă, cu ajutorul căreia să putem alerga şi zbura pe calea vieţii, străbătând cerurile spre Tronul Dumnezeirii, la Patria Cerească, în Ierusalimul cel de sus, trebuie să ne-o punem noi, prin felurite osteneli, umiliri, jertfiri şi crucificări bine chibzuite.
Ei bine, când vedem că Dumnezeu ne-a pus în dar această roată, aripă, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci, spre a alerga şi zbura pe calea vieţii în sferele luminatelor lumi veşnice, sfinţite, strălucite, fericite şi îndumnezeite, sus în Biserica Triumfătoare, oare nu-i păcat greu a lâncezi, a ne lenevi de a ne pune şi noi cealaltă roată, aripă şi a lucra spre îndeplinirea acestui scop Dumnezeiesc? Oare nu-i groaznic păcat a tot amâna de azi pe mâine lucrarea mântuirii
noastre?
Negustorul când vede că-i merge rău în afaceri, munceşte, întrebuinţează toate mijloacele şi face toate sacrificiile, spre a nu da faliment. Omul întemniţat, încărcat cu lanţuri grele, procurându-şi o pilă, rupe lanţurile, sparge zidul şi se foloseşte de slăbiciunea paznicilor ce dormitează, fuge şi se salvează. Călătorul ce trece prin locuri necunoscute, pline de prăpastii cu felurite fiare rele şi reptile otrăvitoare, sau printr-o ţară duşmană, în care la orice pas este primejduit de oameni răi, vicleni, tâlhari, ucigaşi, înaintează pe drumul său cu multă purtare de grijă şi prevedere, până ajunge la locul dorit. Bolnavul suferind, aleargă în toate părţile, cheltuieşte, se jertfeşte, spre a scăpa de boala care-l torturează ziua şi noaptea, îmbrâncindu-l spre mormânt cu paşi repezi. Aceste sforţări, jertfiri, crucificări, făcute de aceştia şi de alţii, până se văd ieşiţi
deasupra primejdiilor, înseamnă a se salva, a se mântui.
Noi creştinii, pentru a ne mântui, trebuie să facem ceva mai mult. La mântuirea noastră nu-i vorba de restabilirea afacerilor lumeşti, spre evitarea falimentului; ci e vorba de salvarea sufletului din căderea în osânda veşnică, e vorba de recâştigarea fericirii noastre veşnice. Aici nu e vorba de zdrobirea lanţurilor vremelnice de fier; ci este vorba de zdrobirea lanţurilor păcatelor, care ne trag în întunecoasele şi torturătoarele temniţe ale iadului. Aici nu e vorba de o călătorie vremelnică, ci e vorba de călătoria în veşnicie. Călătoria noastră spre Patria Cerească, e presărată cu groaznice prăpastii şi cu sumedenii de vrăjmaşi înverşunaţi ai vămilor văzduhului. De vom lucra şi noi creştinii la mântuirea noastră cu acela zel, cu care
lucrează negustorii spre a se salva de faliment; cei întemniţaţi spre a se salva de mizeriile şi torturările temniţei; călătorii spre a se salva de fiarele sălbatice ori din cursele oamenilor răi, vicleni, tâlhari şi ucigaşi şi bolnavii spre a scăpa de bolile ce-i torturează ziua şi noaptea; la capătul vieţii vom sta cu fruntea luminată înaintea lui Dumnezeu.