Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă
cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din
viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii
că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă
pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.

Sfântul Luca al Crimeii este viu. Aceasta e mărturia unor oameni care au simÈ›it ocrotirea, liniÈ™tea, bucuria sfinÈ›ilor lui Dumnezeu È™i mai ales ale Sfântului Luca al Crimeii. Aceasta este puterea de Sus, dătătoare de curaj, dăruită tuturor celor ce cu credinţă trec prin nenumărate încercări. Care învaÈ›ă că minunea nu poate avea loc decât dacă cineva se face părtaÈ™ durerii, suferinÈ›ei aproapelui întru iubirea lui Hristos.
„MulÈ›umită acestei încercări am învăÈ›at multe È™i, mai ales, să‑L iubesc pe Dumnezeu, să mă rog cu adevărat, cu credinÈ›ă È™i străpungere de inimă È™i să nădăjduiesc (ceva ce uitasem înainte de a mă îmbolnăvi, când le vedeam pe toate în negru, zadarnice, fără rost, când mă împotriveam continuu căii Sale È™i renunÈ›asem la propria viaÈ›ă). 
De atunci am început să preÈ›uiesc din nou viaÈ›a. ­Cuprins de dragoste faÈ›ă de Sfântul Luca, i‑am citit viaÈ›a, minunile, m‑am dus în pelerinaj la bisericile închinate lui È™i mi l‑am luat ca pildă, mulÈ›umită vieÈ›uirii sale virtuoase, pline de dăruire, iubire, jertfă, tăgăduire de sine, răbdare È™i rugăciune. AÈ™adar, Îi aduc mulÈ›umire lui Dumnezeu, Care prin mijlocirea sfinÈ›ilor Săi ne dă nouă, nevrednicilor, vindecarea sufletelor È™i trupurilor ori de câte ori I‑o cerem.”

În anii de acum te‑ai arătat credincioÈ™ilor, Sfinte Luca, 
neostoită mângâiere È™i negrăită; 
drept aceea, nu înceta, Sfinte, ca cel ce ai îndrăznire în Ceruri, aleasa ta purtare de grijă s‑o reverÈ™i asupra celor ce te cheamă 
în a lor smerită rugă cu sfântă È™i dreaptă dorire.

Sfântul Luca e o verigă a unui lung lanÈ› care porneÈ™te din epoca Apostolilor. L‑a iubit pe Hristos, l-a iubit pe om. A slujit chipul lui Dumnezeu, adică pe om È™i mai ales pe cel suferind, cu o iubire È™i cu o abnegaÈ›ie extraordinară – nu pentru bani şi pentru slavă sau pentru alte scopuri egoiste, ci ca să-l slujească, să-l aline, să-l vindece pe omul suferind. La fel ca Domnul Hristos, È™i Sfântul Luca È™i‑a petrecut viaÈ›a pământească făcând bine celor bolnavi, şi de aceea a primit harisma facerii de minuni de la Dumnezeu. Minunile lui sunt nenumărate È™i de necrezut pentru logica omenească. 
După o viaţă martirică, el a plecat la Ierusalimul cel de Sus pe 11 iunie 1961. Nu ne-a părăsit însă. Cât a trăit, a alergat cu orice mijloc, pe jos, cu calul, cu sania, cu maÈ™ina, cu trenul, cu avionul ca să-i ajute pe oameni. Acum nu îl mai împiedică nici distanÈ›ele, nici graniÈ›ele. Aleargă pretutindeni unde este chemat, după cum va constata cititorul acestei cărÈ›i din numeroasele mărturii, cuprinse în această carte, ale celor cărora Sfântul Luca le-a făcut bine. arg

Dumnezeu joacă multe jocuri. Diavolul este repetitiv. Se repetă. Dumnezeu este felurit. Este Dumnezeul neaşteptărilor. „Dumnezeu Se ascunde mult; atât de mult încât socotim că nu există”12, ne spune din nou Bătrânul Porfirie. Iar acolo unde tace şi Se
ascunde, Se arată „ca o adiere subţire” sau Îşi face intensă prezenţa, într-un fel minunat, acolo unde nu-L aşteaptă nimeni. Dar Isaia îndrăzneşte şi zice: Celor ce nu Mă căutau M-am arătat, celor ce de Mine nu-ntrebau M-am fost aflat. Oricât ne-am îndepărta de El, oricât ne-am îndoi de El, oricât ne-am lepăda de El, oricât L-am prigoni, El tot timpul ne aşteaptă la o răspântie, ne urmăreşte cu mâinile întinse: Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor nesupus şi cârtitor (Romani 10, 20-21).
Ar fi nevoie de mii de volume în care să poată fi scrise „jocurile” lui Dumnezeu, vânătoarea iubirii Sale pentru fiecare om, fără excepţie. Cum lucrează Dumnezeu şi ce ocazii îi dă fiecărui om.

Deci, până la urmă, Dumnezeu nu e deloc o chestiune simplă. E un „potrivnic” crunt. Iertaţi-mă! Dar Dumnezeu nu Se dă bătut! Nu te joci cu El. Te lupţi cu El o viaţă întreagă. Şi ce aştepţi? Să birui?

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

De-a lungul vieÈ›ii sale, Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeii (1877-1961), a tratat un număr foarte mare de pacienÈ›i fără nici o speranÈ›ă de vindecare. Și de nenumărate ori i-a vindecat nu numai mulÈ›umită priceperii medicale, ci È™i prin rugăciunile sale.
Aceasta se petrece È™i astăzi, la multe decenii de la adormirea sa, prin harul Sfântului Duh care, odată să­lăÈ™luit întru SfinÈ›i, nu se mai desparte de ei nicicând, arătându‑i asemenea Mângâietorului: dătători de viaÈ›ă, făcători de minuni È™i tămăduitori, ce adeveresc fericirea cerească în care sufletele lor vieÈ›uiesc.
* * *
„MulÈ›i creÈ™tini fac confuzie între minune È™i magie. Magia este o lucrare diabolică. Impresionează, dar nu durează. Se aseamănă unui foc de artificii. Minunile Domnului au ca scop mântuirea omului. Sunt o chemare adresată de Dumnezeu omului spre a da răspuns iubirii Sale, spre a fi călăuzit la pocăinÈ›ă È™i întoarcerea către El.”
(Mitropolitul Nectarie al Argolidei)
* * *
Sfinte Luca, al lui Hristos ierarh plin de slavă,
nu înceta a ne aduce grabnică vindecare,
la Iubitorul de oameni mijlocind pentru cei care îÈ›i cer,
apăsaÈ›i de întristare, în rugi stăruitoare, harul ceresc.
Drept aceea, alungă de la noi primejdia È™i nevoia,
izbăvire È™i vindecare hărăzindu-ne cu solirile tale.