Pocainta este leacul nelegiuirilor, nimicirea faradelegilor, indrazneala catre Dumnezeu, arma impotriva diavolului, nadejdea mantuirii, departarea deznadejdii... Esti pacatos? Nu deznadajdui! Pocainta ne deschide cerul, pocainta ne duce in Rai. - Sfantul Ioan Gura de Aur

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Într-o seară am primit prin poÈ™ta electronică un mesaj. Mesajul era de la un suflet chinuit È™i necăjit de răutatea, de minciunile È™i de invidiile acestei lumi. Ziua care trecuse fusese pentru mine destul de obositoare, cu multe griji, însă trebuia să răspund. N-am vrut să las fără răspuns osteneala È™i aÈ™teptarea destinatarului, pentru că eram sigur că-l stăpânea singurătatea È™i deznădejdea.           

Hristos ne conduce viaÈ›a, este lângă noi în tot È™i în toate. ToÈ›i am trăit momente grele, în care am crezut că am rămas singuri. Singurătatea nu este însă în niciun caz o stare de deznădejde care nu poate să se schimbe. Cu siguranÈ›ă poate fi înfruntată, poate fi depăÈ™ită, dar nu cu reÈ›etele acestei lumi.       

SoluÈ›ia este limpede È™i uÈ™oară. De vreme ce rădăcinile singurătăÈ›ii se găsesc înăuntrul nostru, nu este cu putinÈ›ă să scăpăm de aceasta fără să ne plecăm înăuntrul sufletului nostru. Și acolo, pentru a intra lumina, cineva trebuie să deschidă fereastra, să o redeschidă faÈ›ă de semeni È™i faÈ›ă de Dumnezeu.           

Una este arma cea adevărată, care loveÈ™te de moarte singurătatea: iubirea adevărată. Cel care trăieÈ™te în climatul iubirii autentice nu este în primejdie niciodată din pricina singurătăÈ›ii aducătoare de moarte. Iubirea este vrăjmaÈ™ul singurătăÈ›ii! Restabilirea comuniunii È™i îndepărtarea singurătăÈ›ii se găsesc în voinÈ›a omului. Desigur, dacă acceptă să restabilească comuniunea cu Hristos Dumnezeu-Omul, Care este calea către Dumnezeu Tatăl.           

Deci să facem aceÈ™ti paÈ™i împreună cu Hristos, să păstrăm nestricatăîn amintirea noastră dovada milostivirii Lui: lacrimile pe care le-a È™ters, durerile pe care le-a îndurat, neliniÈ™tile pe care le-a risipit, nevoile pe care le-a împlinit, fricile pe care le-a alungat, binecuvântările pe care le-a dăruit. În felul acesta ne întărim sufletul ca să înfruntăm toate greutăÈ›ile pe care le vom întâlni în vremea rămasă a călătoriei împreună cu semenul nostru! Să facem aceÈ™ti paÈ™i împreună cu Hristos! Amin.

Doar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…

Ce legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.

Cuprins

„Fac socotelile şi vin” ................................................11

Sfântul Arsenie şi femeile .........................................15

Sfântul Fanurie şi deznădejdea unei femei. ...........20

La sfârşitul răbdărilor chinuitoare descoperi minunăţiile lui Dumnezeu

„Mori în altă zi!” Un sfânt sâcâitor ..........................23

„Poate l-a luat somnul pe dumnezeul vostru” ......26

Desfrânatele care aprindeau poftele .......................30

şi sfinţii cei înţelepţi

Iţari moderni. Un sfânt fanatic .................................33

Sfântul şi desfrânata ..................................................35

Sfintele prigonite... fără încălţări ..............................38

Deosebirea dintre o femeie şi alta ............................40

Sinucigaşul ..................................................................42

La baia femeii romane ...............................................44

Zamvri care a devenit furios ca un taur .................46

şi taurul care a înviat

O sfântă antisistem .....................................................48

Tot ceea ce făptuieşti are răsplată ............................51

Sfântul Mil şi fraţii care s-au înjunghiat cu sabia Deasupra sunt proorocii, dedesubt cei mizerabili ....54

Floare răsărită din gunoi Din silitor siluitor, şi iarăşi silitor ............................57

... Cei ce se silesc pun mâna pe ea Proorociri între sfinţi..................................................60

Duelul de la El Kousantasi ........................................62

Degeaba te bat zece oameni, ....................................65

dacă nu te bate conştiinţa ta

Langoşile şi ridichea lui Cucuzel .............................68

Desfrânarea, băuturile şi petrecerile .......................72

Moartea i-a venit din cer. ..........................................75

Pe cine omoară Sfântul Dimitrie în icoana pe cal? Sfeşnicul salvator. .......................................77

Un sfeşnic îţi poate salva viaţa

Sfântul cel nestatornic ...............................................80

Ioan cel cuvios din Pont. ...........................................84

Un sfânt aducător de pace

...Mai bine mort ..........................................................87

„Măi Mitros, şi pe tine te-au făcut episcop?” .........89

Un socru răzbunător ..................................................92

Ligheanul de aur şi vrăjitorul care a fost tras în ţeapă

Şi îl scuipă de trei ori ...............................................101

Ouă şi furtuni ............................................................103

Piei din faţa mea! ......................................................105

Nişte maimuţe blocate .............................................109

Umor din belşug .......................................................110

Ghelasie cel râzător ..................................................121

Tristeţea morţii .........................................................123

Bucură-te, tâlcuitorul dogmelor SfinÈ›ilor PărinÈ›i, următor întru totul al acestora, cel ce eÈ™ti ca o altă gură a Sfântului Apostol Pavel È™i prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur, o, părinte Iustine, împreună-locuitorule cu SfinÈ›ii. Nu vreau nici viaÈ›a, nici moartea fără Tine, Preadulce Doamne Iisuse Hristoase! Eu doar pe Tine Te vreau.  Numai Tu să fii în toate, în toÈ›i È™i mai presus de toÈ›i! Dacă Hristos nu este adevărul, nu am nevoie de adevăr, acesta ar fi doar un iad. La fel iad este È™i dreptatea È™i iubirea È™i binele È™i fericirea, dacă nu sunt de la Hristos; la fel, chiar È™i dacă Hristos nu e Dumnezeu ÎnsuÈ™i, atunci acel dumnezeu ar fi un iad. Eunu vreau nici adevărul fără Hristos, nici dreptatea fără Hristos, nici iubirea fără Hristos, nici pe dumnezeu fără Hristos. Nu le vreau pe toate acestea în niciun fel! Voi accepta orice fel de moarte, în orice mod vreÈ›i, dar fără Hristos nu vreau nimic, nici măcar pe mine însumi.

Atunci când Dumnezeu decide să creeze lumea È™i, în special, omul, decide să plăsmuiască un întreg univers de substanÈ›e È™i de fiinÈ›e cu care va împărtăÈ™i tot ceea ce are, toată fiinÈ›a Sa, toată profunzimea Sa, toată frumuseÈ›ea Sa de nedescris. Dumnezeu alege să pună pe tot ceea ce a creat un astfel de sigiliu, care face ca toate lucrurile să fie legate de El. Această legătură dintre Dumnezeu È™i om nu se rupe niciodată. Păcatul È™i răul nu Îl pot învinge pe Dumnezeu, deÈ™i păcatul È™i răul uman au adus È™i continuă să aducă tragedie în lume; în primul rând, tragedia căderii È™i înstrăinării de Dumnezeu ÎnsuÈ™i. Dar Dumnezeu ne dăruieÈ™te totul, ni se dăruieÈ™te chiar pe Sine ÎnsuÈ™i. Îl putem accepta sau nu, însă darul ne este oferit È™i, mai mult, darul ne este deja împărtăÈ™it. AÈ™a cum am mai spus, Dumnezeu nu-Și retrage niciodată darurile.

In cuprinsul lor, Proloagele nu sunt altceva decat o largire si o talcuire a Calendarului, care el insusi este numai o parte din Cartea cea tainica a Vietii (Apocalipsa 3:5).  Spun numai o parte, pentru ca nu sunt pomenite toate, ci numai o mica parte din multimea fara de numar a fericitelor suflete ce au urmat cu ravna lui Hristos, au implinit Legea Lui si au mostenit Imparatia Sa cea vesnica.  Toate numele lor, stiute si nestiute de noi, sunt scrise in Cartea cereasca a Vietii, iar Calendarul nostru este doar o mica parte din acea necuprinsa Carte a Vietii, cunoscuta intru totul numai de Judecatorul cel Vesnic si Atoatestiutor.

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.