Pocainta este leacul nelegiuirilor, nimicirea faradelegilor, indrazneala catre Dumnezeu, arma impotriva diavolului, nadejdea mantuirii, departarea deznadejdii... Esti pacatos? Nu deznadajdui! Pocainta ne deschide cerul, pocainta ne duce in Rai. - Sfantul Ioan Gura de Aur

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Viaţa Sfântului Nectarie şi mărturiile celor care l‑au cunoscut au devenit subiectul multor cărţi, articole şi studii. de generozitate, de autojertfire, de atenţie, de participare, fără nici o grijă faţă de sine, o căldură care îi încălzeşte pe ceilalţi şi care le dă sentimentul că au dobândit putere şi îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfinţii ne dau întotdeauna oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Prin smerenia sa sfântul trece aproape neobservat, dar el se face întotdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l‑au părăsit. După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

Sfanta Irina a ajuns la o asemenea masura in rugaciune incat o data, cand diavolul i-a dat foc in timpul rugaciunii, trupul sfintei ardea, iar ea, fiind afundata in rugaciune, nu simtea nimic.  Pentru ravna ei a avut mari bucurii duhovnicesti.  Este foarte cunoscuta intamplarea cu merele care i-au fost trimise din rai de catre Sfantul Ioan Evanghelistul.  „Cum? Mere trimise din rai? Nu pot sa cred asa ceva…” – ar spune poate un om care nu intelege ca Hristos a lucrat minuni de-a lungul veacurilor ca la inceputul Bisericii.  Si lucreaza astfel de minuni si in zilele noastre.

Sfanta Anisia este ocrotitoare a orasului Tesalonic, impreună cu Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir.  Crestinii romani ajunsi in pelerinaj pe pamantul grecesc s-au rugat Sfintei Anisia si multa mangaiere duhovniceasca au primit.  Viata ei, scrisa de Sfantul Filothei Kokkinos, este un indemn adresat fiecarui crestin de a pune, iara si iara, inceput bun mantuirii...

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un minut putem să ne gândim la atâtea lucruri, fie bune, fie rele! Pentru că un gând după Dumnezeu ne înalţă la ceruri şi un gând diavolesc ne coboară în iad! Aşadar, iată câtă valoare are şi minutul în prezenta viaţă. Din nefericire însă, noi nu cugetăm la aceasta şi trec orele, zilele şi anii fără câştig! Însă doar fără câştig? Câtă pagubă avem de suferit şi nu înţelegem, eu cel dintâi. Dar odată, când sufletul nostru urmează să iasă din trup, vom înţelege, dar vai, prea târziu! Atunci nu mai încape îndreptare. Acum trebuie să conştientizăm înlăuntrul nostru, să înţelegem că putem să punem început! Să exploatăm vremea preţioasă a vieţii! Şi fericit lucru cel care se sileşte şi pune început, pentru că într-o zi va deveni bogat sufleteşte. Niciodată nu este târziu, pentru că Domnul ne aşteaptă pe fiecare, când ne vom trezi, ca să ne dăruiască lucrarea. Se străduieşte cu orice mijloc ca să ne trezească.

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

Din veÈ™nicie È™i mai înainte de toÈ›i vecii, Dumnezeul nostru există în Treime: Trei Persoane È™i o singură fire. ÎnÈ›elegerea acestui adevăr sfânt, o dogmă creÈ™tină fundamentală, a fost complet uitată de omenire de-a lungul multor secole. Atât de mult, încât nenumăraÈ›i duÈ™mani ai credinÈ›ei noastre se referă la această dogmă ca fiind lipsită de sens, în timp ce apărătorii creÈ™tinismului, aproape fiind de acord cu aceasta, cer recunoaÈ™terea oarbă a acestui adevăr fără nici cea mai mică aprofundare È™i înÈ›elegere, deoarece presupun că o astfel de înÈ›elegere ar fi complet imposibilă.Desigur, este cu neputinÈ›ă să înÈ›elegem taina Treimii în totalitate, la fel cum este imposibil să înÈ›elegem pe deplin orice, în special dogmele credinÈ›ei. Aprofundarea în această dogmă È™i o înÈ›elegere din ce în ce mai deplină este deosebit de importantă È™i necesară pentru o înÈ›elegere mai corectă atât a Bisericii creÈ™tine, cât È™i a naturii umane în sine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul È™i asemănarea Sa, pentru că numai o fiinÈ›ă ca Dumnezeu poate fi cu adevărat bună.Dumnezeu are o singură fire, dar este o trinitate în persoane. CreaÈ›ia lui Dumnezeu trebuia să fie È™i ea asemenea Lui. Adam È™i Eva erau persoane diferite fiecare în parte, dar împreună trebuiau să fie o singură fiinÈ›ă. Mijlocul realizării acestui scop a fost atributul dumnezeiesc al iubirii. Iubirea reprezintă o putere divină de neînÈ›eles, care realizează unitatea completă È™i absolută a DivinităÈ›ii, în ciuda diferenÈ›ei de personalităÈ›i. Iubirea este atât inerentă lui Dumnezeu, încât Apostolul Ioan susÈ›ine de-a dreptul că Dumnezeu este iubire.