Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Eu din fire am fost mai nestăpânit. M-am eliberat de această trăsătură a mea de caracter abia după mulți ani și după multe înfruntări cu oamenii, de pe urma cărora și eu, și ei am avut mult de suferit.

Fiind încăpățânat, am făcut de multe ori după voia și după mintea mea, și de aceea am fost supus multor greșeli, dar m-a salvat faptul că am împlinit întru totul poruncile. Datorită voinței mele de fier, m-am forțat să trăiesc cum se cade. De aceea, nu m-am temut de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu. Astfel am aflat că numai cel care trăiește drept poate să spună despre sine că este liber, și într-adevăr așa este.

Cugetând la viața mea, acum, când se apropie vremea plecării mele din această lume, îmi este limpede că șansa mea a fost faptul că, în tinerețe, l-am avut duhovnic și învățător pe Vlădica Nicolae Velimirovici. Nu am mai întâlnit niciodată un astfel de om, nici înainte, nici după el și cred că poporul sârb nu va mai da naștere prea curând unuia asemenea lui. A fost un mare duhovnic și un Sfânt.

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore.  Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil...

Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul.

Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!".  In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze.

Dan C. Mihailescu

Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia.  Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei.  Il depune cuviincios la picioarele tainei.  Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica.  Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate.

Ciprian Voicila

Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. AcaparaÈ›i de iureÈ™ul petrecerilor luxoase È™i al multelor îndatoriri sociale, părinÈ›ii o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiÈ›i toate neplacerile legate de creÈ™terea şi educaţia micuÈ›ei nedorite. Fără iubirea È™i căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant È™i răutăcios.

Rămasă singura supravieÈ›uitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetiÈ›a este trimisă în Anglia, la reÈ™edinÈ›a izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală faÈ›ă de toÈ›i È™i toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra È™i inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha È™i Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a È™tiut cu înÈ›elepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei seminÈ›ele virtuÈ›ii. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat È™i pe Mary, a cărei viaÈ›ă la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

DorinÈ›a de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorÈ›ită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar È™i puterea de a-È™i smulge veriÈ™orul din temniÈ›a unei boli închipuite È™i de a-l face È™i pe el să-È™i dorească să se bucure de viaţă. Mary È™i Colin învaÈ›ă să lucreze pământul È™i să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii È™i bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundaÈ›i de o putere nebănuită È™i necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea È™i pustiul lăuntric în bogată È™i rodnică grădină.

Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate È™i iubită din adâncul inimii de generaÈ›ii întregi de cititori, care È™i-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspiraÈ›ii către lumină. CitiÈ›i-o împreună cu copiii È™i veÈ›i dori cu siguranÈ›ă voi înÈ™ivă să lucraÈ›i în grădina secretă a inimilor voastre!

Cumplita crimă săvârșită asupra familiei țariste a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut. 
Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin. 
 
Viața Sfinților Țari Mucenici, Mult-Pătimitori ai Rusiei 
 
Slujba Sfinților Țari Mucenici Mult-Pătimitiori ai Rusiei 
 
Canonul Sfântului Țar Mucenic Mult-Pătimitor Nicolae 
 
Acatistul Sfinților Mucenici și Mult-Pătimitori, Țarul Nicolae, Țarina Alexandra, Țareviciul Alexei și Țarevnelor Olga, Tatiana, Maria Și Anastasia 
 
Acatistul Sfântului Țar și Mare Mucenic Nicolae, Împăratul Întregii Rusii 
 
Acatistul Sfintei Țarine Mucenițe și Mult-Pătimitoare Alexandra 
 
Acatistul Sfintei Mucenițe și Mari Cneaghine ElisabeTa 
 
O, Sfinte, Mult-pătimitorule, Țarule Mucenic Nicolae! Domnul te-a ales și te-a uns ca să judeci pe poporul tău cu milostivire și dreptate și ca să te arăți păzitor al Bisericii celei drept-slăvitoare creștine. Pentru aceasta ai împlinit slujba cea împărătească în care ai fost așezat și ai purtat de grijă sufletelor supușilor tăi, în frica lui Dumnezeu. Iar Domnul, încercându-te ca pe un alt Iov Mult-pătimitor, a îngăduit să vină asupra ta ocări, amarnice dureri, trădare și înstrăinare, părăsit aflându-te de către cei apropiați și silit fiind, cu sfâșierea inimii, să te cobori de pe tronul împărăției tale celei pământești. Răbdând toate acestea pentru binele Rusiei, ca un credincios fiu al acesteia, și moartea cea mucenicească primindu-o, ca un drept slujitor al lui Hristos, ai dobândit Împărăția cea Cerească, în care-acum te desfătezi, cu slavă înălțat fiind până la Tronul Împăratului-a-toate, dimpreună cu soția ta, Țarina Alexandra, și cu fiul și fiicele voastre, Alexei, Olga, Tatiana, Maria și Anastasia. 
Iar acum, având mare îndrăzneală către Hristos, Împăratul nostru, rugați-vă ca Domnul să ierte păcatul lepădării poporului tău și fărădelegile noastre să le lase, învățându-ne toate virtuțile, ca și noi să dobândim smerenia, blândețea și dragostea și prin ele, intrarea în Împărăția cea Cerească, unde, dimpreună cu tine și cu toți Sfinții Noi Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

Dragi cititori,
Avem în faÈ›ă o cărticică cu părÈ›i alese din câÈ›iva psalmi - cântări care Îl măresc pe Dumnezeu. Cea mai mare parte din psalmi este scrisă de Împăratul David. Cu totul sunt 151 la număr È™i sunt cuprinÈ™i într-o carte care se numeÈ™te Psalmii, ce face parte din Vechiul Legământ, unde Cartea Psalmilor are un loc de seamă între toate celelalte cărÈ›i. Mai mult, Psaltirea este cea mai mare carte de rugăciuni din întreaga Biblie.

Familia Imperială Romanov. Pe calea dragostei È™i a jertfei
De ce au fost canonizaÈ›i Împăratul Nicolae al II-lea È™i familia sa

Toată mizeria È™i scârnăvia, tot păcatul cuibărit ca un È™arpe în inima omului, balaurul cel vechi din adâncuri, a fost slobozit È™i asmuÈ›it împotriva Èšarului È™i a Rusiei. Iar fiara s-a ridicat È™i a sfâÈ™iat Coroana, a sfâÈ™iat pe cel care purta crucea împărăteÈ™tii slujiri, fiindcă slujba unui Èšar aceasta este – să poarte Crucea.

Totul a fost săvârÈ™it în aÈ™a fel încât, în ceasul cel cumplit, Împăratul cel mai blând, cu inima cea mai curată È™i mai iubitoare din câÈ›i a cunoscut Rusia, să rămână cu desăvârÈ™ire singur. Minciunile murdare È™i calomniile au fost răspândite mai dinainte pe seama lui È™i a familiei lui, astfel încât dragostea poporului să se răcească, iar aceÈ™tia să-È™i părăsească Suveranul. (...)

ExistenÈ›a unui asemenea Monarh nu a putut fi acceptată, aÈ™adar, cu nici un chip, de vrăjmaÈ™ii credinÈ›ei È™i de cei care se străduiesc prin toate mijloacele să aÈ™eze raÈ›iunea È™i gândirea minÈ›ii omeneÈ™ti mai presus de orice.
(Sfântul Ioan Maximovici)