De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Dorind să atingi cu mâna cea însetată de cunoaÈ™tere coasta lui Hristos, Apostole, ne-ai adeverit nouă credinÈ›a cea neînfrântă în El, în care roagă-te să fim întăriÈ›i în vecii vecilor, Toma, de Dumnezeu fericitule.
Canonul întâi, Cântarea a 6-a

Prin neliniÈ™tea sa, prin dorinÈ›a sa de certitudine, Sfântul Toma devine martorul ocular, accesibil È™i credibil al Învierii Domnului È™i al preaslăvirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. CreÈ™tinul dintotdeauna se recunoaÈ™te cu uÈ™urinÈ›ă în caracterul uman al lui Toma: pe de o parte râvna, devotamentul, bucuria de a fi în preajma Domnului, iar pe de altă parte nevoia de a cerceta, de a-L cunoaÈ™te, de a-L simÈ›i È™i de a-L vedea.
Pr. Cristian Alexandru Barnea

Lucrarea subliniază diversitatea de expresie a Tainei Sfântului Maslu în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Intenţia principală a autorului a fost de a scoate în evidenţă faptul că viaţa sacramentală a Bisericii Ortodoxe nu este o colecţie de ritualuri „magice“ sau „mecanice“, ci şi o celebrare doxologică a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Iisus Hristos. În aceste pagini sunt unite teoria cu praxisul pentru o mai bună înţelegere a Tainei Vindecării ca „semn exterior instituit de Hristos la care a fost adăugată o făgăduinţă divină a harului cu scopul de a sprijini şi confirma credinţa cuiva în această făgăduinţă“.

SfinÈ›i È™i CuvioÈ™i PărinÈ›i athoniÈ›i precum Efrem Katunakiotul, Emilianos Simonopetritul, Paisie Aghioritul, Ambrozie Lazaris È™i mulÈ›i alÈ›ii ne vorbesc în cartea cartea „Athos, tărâmul sfinÈ›eniei. Întâlniri cu marii părinÈ›i athoniÈ›i ai veacului al XX-lea”, prin intermediul experienÈ›elor athonite ale doctorului oftalmolog Stefanos Dimopoulos, ucenic al Părintelui stareÈ› Emilianos. Autorul ne oferă prilejul de a respira atmosfera duhovnicească a Grădinii Maicii Domnului, de a cunoaÈ™te întâmplări minunate trăite de acesta alături de sfinÈ›ii athoniÈ›i ai veacului trecut.



„Cel care stă în mănăstire chiar È™i pentru o zi, poate înÈ›elege în chip practic, fără să fi citit în cărÈ›i, că aici Liturghia nu se sfârÈ™eÈ™te cu „Pentru rugăciunile”, ci este o experienÈ›ă neîncetată a prezenÈ›ei lui Dumnezeu în toate aspectele vieÈ›ii. Este de ajuns să pătrundă pentru puÈ›ină vreme în viaÈ›a armonios rânduită a obÈ™tii, ca să simtă că slujbele È™i ascultările nu sunt fapte executate mecanic, ci toate au un conÈ›inut duhovnicesc È™i o semnificaÈ›ie praznicală, fiind cu adevărat o continuă dumnezeiască Liturghie.

Pelerinul înÈ›elege cu uÈ™urinÈ›ă È™i în chip nemijlocit faptul că într-o mănăstire aghiorită vieÈ›uiesc oameni care au adânca simÈ›ire a înfierii lor de către Dumnezeu-Tatăl, pe care Dumnezeu le-o dă în dar; ei nu pretind a fi ceva sau cineva, oameni îmbunătăÈ›iÈ›i sau înÈ›elepÈ›i, ci se nevoiesc aspru pentru a ajunge la lipsa de griji, simplitatea inimii, È™i la încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu È™i în ocrotirea Preasfintei noastre Maici.”

Arhimandritul Elisei, StareÈ›ul Mănăstirii „Simono Petras”

Volumul a fost alcătuit de un convertit la Ortodoxie, care trăiește în diaspora, fiind scris chiar din această perspectivă. Un element decisiv al percepției asupra teologiei ortodoxe în spațiul diasporei din Vest (în Europa Occidentală și America) a fost exilarea membrilor intelighenției ruse, condamnați în anul 1922, printr-un decret emis de Lenin și Troțki, pentru faptul de a nu fi arătat simpatie cauzei bolșevice. Mulți dintre acești intelectuali au gravitat în jurul Parisului, acolo unde a fost înființat un institut teologic, vestitul Institut St. Serge, în anul 1925, avându-l decan pe economistul marxist, devenit teolog și preot, Părintele Serghei Bulgakov. Prezența lor în Paris a adus teologia ortodoxă în atenția multor gânditori și teologi apuseni și a condus la un interes fără precedent – îndeosebi în spațiile anglofone și francofone – față de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Ortodoxia Răsăriteană. Propria mea întâlnire cu, iar ulterior îmbrățișare a Ortodoxiei își are în mod cert antecedentul în prezența emigranților ruși în Vest.
Totuși o înțelegere mai profundă a rădăcinilor intelectuale ale acestor gânditori emigranți dezvăluie o poveste ce poate fi urmărită în istorie până în secolul al XIX-lea, cu a sa mișcare slavofilă, și mai departe până la publicarea în Veneția, în anul 1782, a unei antologii de texte bizantine ascetice și mistice, cunoscută sub numele de Filocalia, editată de Sfântul Nicodim Aghioritul și de Sfântul Macarie al Corintului.

Pr. Andrew Louth

Această carte este o meditaţie asupra principalelor mărturii scripturistice şi patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian în purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din mănăstiri şi schituri, această carte se adresează şi cititorilor mireni, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „hrana vieţii fericite este Pâinea ce se coboară din cer”, Hristos, cu Care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim, indiferent de locul şi rostul nostru în lume. De o calitate editorială deosebită, cuprinzând numeroase ilustraţii color, cartea „Hrana vieţii fericite a monahilor”. Fundamente biblice, patristice şi canonice despre alimentaţia vegetariană şi lacto-vegetariană cuprinde şi un capitol cu concluziile cercetărilor din ultimul deceniu din domeniul medical, biologic, alimentar despre impactul cauzat de schimbarea în timp a alimentaţiei omului. „Dumnezeu i-a creat pe primii oameni cu o structură vegetariană, şi nu carnivoră... Trăirea isihastă a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor – unde a beneficiat de o alimentaţie supranaturală, nestricăcioasă – a fost o pildă de urmat pentru toţi monahii în general şi în special pentru anahoreţi”.

Arhim. Luca Diaconu

Oricât de diferite sunt căile, condiţiile exte­rioare în care trăiesc creştini de vocaţii diferite, ei practic trebuie să împlinească cele două porunci pe care le-a dat Domnul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproa­pele tău ca pe tine însuţi” (Lc. 10, 27). Aceste două porunci sunt la fel de importante şi amândouă trebuie împlinite. Nu ar putea exista iubire adevărată faţă de aproapele – corespunzătoare cu nivelul la care suntem chemaţi –, dacă nu ar exista iubirea faţă de Dumnezeu şi dacă această iubire nu ar fi de proporţii dumnezeieşti… Putem înţelege semnificaţia iubirii desăvârşite numai în contrast cu ceea ce înseamnă Sfânta Treime văzută ca o relaţie de iubire. Sfânta Treime este singura imagine a iu­birii desăvârşite şi, conform cu această imagine, trebuie să fie făurită iubirea. Este o iubire în care se dăruieşte totul, totul este primit şi, în acelaşi timp, ea se află în centrul dorinţei, disponibilităţii de a te jertfi deplin, care este rădăcina unei relaţii.

Mitropolitul Antonie de Suroj