Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

"A cazut in inselare mintea ta: a gustat din fructul oprit de Dumnezeu. Fructul a parut minunat privirii iscoditoare si nesocotite; minunat a parut el celui nestiutor, neincercat si lesne crezator; sfatul cel cu gand rau, sfatul viclean indemnand la gustare; gustarea fructului a adus moartea asupra celui ce a gustat. Amaraciunea mancarii otravite fierbe, inca, pe buzele tale, launtrul tau se sfasie din pricina otravii care lucreaza in el. Tulburarea, nedumerirea, intunecarea, necredinta cuprind sufletul tau. Istovit, ravasit de pacat, te uiti indarat, dupa ce, mai inainte, erai indreptat spre imparatia lui Dumnezeu."  

 Episcopul Ignatie

Ediția a patra

Minunile lui Dumnezeu înomenit alcătuiau cele mai mari binefaceri materiale pe care È™i le poa­te în­chi­pui omenirea. Ce binefacere mai mare poate fi decât a îi înapoia celui mort viaÈ›a? Ce binefacere mai de preÈ› poate fi decât vin­de­carea unei boli de netămăduit, care răpea viaÈ›ă după viaÈ›ă, care făcea viaÈ›a asemenea cu o moarte prelungită?
Da­ru­rile văzute au fost îm­păr­ţite oamenilor robiţi sim­ţu­ri­lor, ca aceÈ™tia să crea­dă în fiinţarea darurilor nevăzute È™i să le primească pe acestea. Semnele îi scoteau pe oa­meni din pră­pas­tia neÈ™tiinţei È™i împătimirii sim­ţu­rilor, îi aduceau la credinţă: credinţa le împăr­tă­È™ea cunoaÈ™­te­rea bună­tă­ţi­lor celor veÈ™nice È™i le ­insufla dorinţa de a le do­bân­di.
Cu ajutorul sem­ne­lor minunate, apostolii au răspândit grab­nic creÈ™tinismul în lume: semnele erau do­vadă lim­pe­de È™i puternică pentru creÈ™tinism, atât pen­tru popoarele cultivate, cât È™i pentru popoarele cu­fun­date în neÈ™tiinţă È™i barbarie; când cre­dinţa a fost ­sădită pretutindeni, a fost sădit cu­vân­tul: atunci au fost înlăturate semnele, fiind­­că îÈ™i termi­na­seră slu­­ji­rea. Ele au încetat să lu­creze la scară ­largă È™i pre­tu­tin­deni: le să­vâr­È™eau, arareori, numai aleÈ™ii lui Dumne­zeu.
Sf. Ignatie BriancianinovEditia a doua

Apropiindu-ma de sfarsitul calatoriei mele pamantesti, am socotit ca este de datoria mea sa alcatuiesc acest testament duhovnicesc al bunatatilor cu care m-a daruit dreapta Dumnezeului meu. Testament numesc cuvantul cel de suflet mantuitor. Implinitorii acestui cuvant vor intra in stapanirea bunatatilor duhovnicesti.
Acest testament il aduc in dar iubitilor parinti si frati, monahilor contemporani. Un bun duhovnicesc, ce cuprinde si aduna in sine alte bunuri, este monahismul, spre care am avut chemare inca din copilarie printr-o minune si o mila nespusa.
Si, cu adevarat, aceasta lucrare o pot numi spovedania mea tainica. Va rog sa cititi aceasta spovedanie cu atentie si cu ingaduinta crestina, caci este vrednica si de una, si de cealalta. Invatatura propusa de mine este luata in intregime din sfanta invatatura a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, care au cunoscut si teoretic, si practic invatatura Evangheliei si si-au insusit-o.

Sfantul Ignatie Brianceaninov

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea‑aminte. Fără luare‑aminte toate aceste îndelet­ni­ciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieÈ™te să se mântuiască trebuie să‑și rânduiască viaÈ›a în aÈ™a fel ca să poată păstra luarea‑aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar È™i în împrăÈ™tierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinÈ›ei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cum­păna inimii mai greu decât toate cele­lal­te simÈ›iri: atunci va fi uÈ™or să păs­trezi luarea‑aminte la sine atât în li­niÈ™­tea chiliei, cât È™i în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părÈ›ile.

Vin, mai cumplite decât valurile potopului care a înghiţit cândva întreaga lume pierzând tot neamul omenesc, vin valurile minciunii şi întunericului, înconjoară lumea din toate părţile gata să o înghită, stârpesc credinţa în Hristos, surpă împărăţia Lui pe pământ, înăbuşă învăţătura Lui, vatămă obiceiurile, tâmpesc şi nimicesc conştiinţa, întinzând domnia atotrăului stăpânitor al acestei lumi.

Unde este acea fericită arcă asemenea cu arca dreptului Noe, unde să putem scăpa de valurile ce năvălesc din toate părţile, unde să putem afla mântuire neîndoielnică? Arca aceasta e Sfânta Biserică, ce pluteşte peste valurile potopului duhovnicesc şi în noaptea întunecoasă, înviforată, cumplită, este călăuzită cu seninătate şi tărie în calea sa de către luminătorii cereşti: scrierile sfinţilor bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Strălucirea acestor luminători cereşti nu poate sâ€ï¿½o ascundă nici o negură, nici un nor. Arca va ajunge la limanul veşniciei fericite, aducânduâ€ï¿½i cu bine acolo pe toţi cei ce iâ€ï¿½au încredinţat mântuirea lor.