Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăseÈ™te lumea aceasta, la vila „Buna SperanÈ›ă” îÈ™i face apariÈ›ia cerÈ™etoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci È™i cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-È™i atunci È™i singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaÈ™te identitatea. Nici ea nu e conÈ™tientă de evoluÈ›ia bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniÈ™tii se simt privaÈ›i de presupusa lor fericire È™i sunt puÈ™i în faÈ›a unor alegeri de o importanÈ›ă vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei È™i prietenul lui Petru, îÈ™i asumă slujirea tainelor iubirii, iertării È™i pocăinÈ›ei. Unii vor răspunde acestei chemări, alÈ›ii nu. Pentru că iubirea nu este deloc uÈ™oară È™i necesită efort.
O viaÈ›ă între două mame, o viaÈ›ă între iertare È™i ură,  între Cruce È™i Înviere.
O carte care ne vorbeÈ™te despre consecinÈ›ele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei È™i ale uÈ™urinÈ›ei dizolvării familiei din narcisism È™i laÈ™itate, dar È™i despre extraordinara forÈ›ă regeneratoare a pocăinÈ›ei.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esenÈ›iale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea faÈ›ă de cei care ne-au rănit È™i sinceritatea faÈ›ă de noi înÈ™ine.
Urmărind viaÈ›a personajelor cărÈ›ii, cititorul este provocat la o meditaÈ›ie serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameÈ™ului È™i a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniÈ›i de o parte È™i de alta a lui Iisus, ce ne învaÈ›ă că fără Cruce nu există Înviere.

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

Editura Sophia / Editura Siluana
ediția a doua

Nebunia pentru Hristos rămâne una dintre cele mai grele È™i mai măreÈ›e ne­voin­È›e ale evlaviei ortodoxe, pe care, din iubire de Dumnezeu È™i de oameni, au luat‑o asupra lor unii dintre creÈ™tinii cei mai râvnitori. Nebunia pentru Hristos este o nevoinÈ›ă creÈ™tinească pe cât de rară, pe atât de anevoioasă È™i de înaltă, la care sunt chemaÈ›i de Domnul Dumnezeu numai bărbaÈ›i È™i femei dintre cei mai aleÈ™i, puternici cu trupul È™i cu sufletul.
Părintele Teofilact Avdeev È™i iero­schi­mo­na­hul Sera­fim sunt doi dintre aceÈ™ti apropiaÈ›i ai Împără­È›i­ei lui Dumnezeu, în ale căror cuvinte È™i fapte cău­tă­to­rului de cele nepământeÈ™ti i se descoperă din plin strălucirea cea mai presus de minte a vieÈ›ii harice.
Călătoria lor duhovnicească pe acest pământ ne este zugrăvită în culori vii prin condeiul ves­titului Serghei Nilus, ucenicul de o viaÈ›ă al StareÈ›i­lor Optinei È™i pictorul neobosit al priveliÈ™tilor sfinÈ›eniei.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

În lucrarea de față, ieromonahul Nectarie Morozov ne vorbește despre Taina Pocăinței, despre pregătirea pentru ea și greșelile cele mai importante pe care oamenii le săvârșesc – conștient sau inconștient – în timpul spovedaniei. Autorul ne îndeamnă să ne privim cu sinceritate starea duhovnicească, să înțelegem cauzele pentru care sufletul nostru rămâne bolnav și suferind. 
De ce este rece inima mea și nu se bucură de rugăciune? De ce, trăind de atâția ani în sânul Bisericii, mă asemăn atât de puțin cu Hristos: nu am nici dragoste, nici răbdare, nici blândețe? De ce, spovedindu-mă și împărtășindu-mă cu regularitate, rămân robit acelorași patimi josnice? Cartea ne ajută să găsim răspunsuri la aceste întrebări, dovedindu-se un îndrumar de spovedanie folositor, în care experiența apropierii de Taina Pocăinței este privită atât din perspectiva preotului duhovnic, cât şi din cea a creştinului care se spovedeşte. 
Cartea părintelui Nectarie este de­spre cum să ră­mânem vii. Nu doar cum să ne spovedim sincer și fără falsitate, ci și cum să ducem o viață creștină autentică, una în care să nu mai fie loc pentru formalism, ci numai pentru Dumnezeu.

Cu toÈ›ii ne vom fi întrebat cum a fost viaÈ›a Maicii Domnului, cum vedea ea lucrurile, cum o priveau oamenii din jur, cum o primea toată făptură. Oare cum a venit pe lume, cum a fost viaÈ›a ei Templu, cum a primit naÈ™terea preaminunată, cum L-a crescut cu dragoste înfiorată pe Fiul ei, cum a îndurat răstignirea, cum a trăit după aceea?
Cartea de faÈ›ă ne propune câteva povestiri inspirate de poveÈ™tile din bătrâni, descoperindu-ne, pas cu pas, gingăÈ™ia nesfârÈ™ită a vieÈ›ii Maicii Domnului. Este un răstimp de care avem nevoie într-o lume tot mai lipsită de răbdare, dar grabnică în a oferi imaginaÈ›iei noastre lucuri mai puÈ›in folositoare.
Copiii se pot apropia uÈ™or de poveÈ™tile cu prunci È™i copilandri, cu gâze È™i flori, cu o zidire îndulcită de prezenÈ›a blândă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar È™i cei mari se pot întoarce la nevinovăÈ›ia copilăriei prin lectura acestor poveÈ™ti de suflet.