Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârÈ™itul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanÈ›ă aparte nu doar pentru faptul că priveÈ™te în mod direct istoria poporului român È™i a Balcanilor acelei epoci îndepărtate È™i sumbre, ci mai ales pentru măiestria È™i arta cu care autorul reuÈ™eÈ™te să ne înfăÈ›iÈ™eze adevăratul chip al credinÈ›ei lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima È™i încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoÈ™eniei È™i a È™ubrezeniei vieÈ›uirii creÈ™tineÈ™ti în vremuri de restriÈ™te.


„Pe care dintre virtuÈ›ile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoinÈ›elor tale muceniceÈ™ti? Căci trei laude deopotrivă îÈ›i datorez: pentru vieÈ›uirea ta curată, pentru nevoinÈ›ele tale muceniceÈ™ti È™i apoi pentru minunile pe care È™i înainte, dar È™i acum, din mormânt, neîncetat le săvârÈ™eÈ™ti.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri È™i robule ­adevărate al lui Hristos, care È›i‑ai dat sufletul pentru El È™i ai câÈ™tigat atâtea suflete, care È›i‑ai văzut trupul împuns de suliÈ›e pentru Domnul È™i ai fost mărit cu îmbelÈ™ugare, care până acum izbăveÈ™ti pe mulÈ›i din gura leului, curăÈ›indu‑i printr‑o vieÈ›uire cinstită – căci, cu toate că nu eÈ™ti de faÈ›ă trupeÈ™te, învăÈ›ătura È™i harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate È›ie È™i a inimilor noastre, ca un glas viu È™i lucrător le înmoaie, însănătoÈ™eÈ™te, întoarce È™i, pline de credinÈ›ă È™i vieÈ›uire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli È™i molime –, sfinte, preasfinte, ia, aÈ™adar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, È™i revarsă‑ți È™i asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat È›ie de El.”

Nu poţi să-ţi întemeiezi cu adevărat o familie dacă nu ştii cum să iubeşti. De aceea, cartea noastră nu este numai despre dragoste şi familie. Ea atinge temele binelui şi răului, depresiei, egoismului, relaţiilor cu părinţii, libertăţii, fericirii şi succesului. 
Dragostea este ceea ce-i trebuie mai mult decât orice fiecărui om – mai mult decât banii, decât gloria, decât plăcerile. Totodată, dragostea este lucrul care lipseşte cel mai mult în lumea contemporană. De aceea şi suferă oamenii. La început, din pricina lipsei de dragoste se îmbolnăveşte familia părintească; pe urmă, copilul neiubit suficient pleacă în lume cu deficitul său de dragoste, încercând să compenseze ceea ce n-a primit prin tot felul de mijloace, însă nu-i iese nimic, şi întemeiază o nouă familie cu probleme, sortind suferinţei generaţia următoare de copii... 
Cartea de faţă vă va ajuta să întrerupeţi această ştafetă a nefericirii. Citirea ei, desigur, nu vă va face automat oameni iubitori şi iubiţi, dar dacă veţi merge mai departe în direcţia pe care o veţi alege după citirea ei, pentru voi deficitul de dragoste poate lua sfârşit şi veţi putea întemeia o familie împlinită, făcându-i mult mai fericiţi pe viitorii voştri copii.

Astepti de zile, de luni, de ani, o anume intalnire. Dar nu a venit inca. Nu s-a aratat. A intarziat mult, asa incat ochii au inceput sa sangereze de asteptare, inima ti s‑a sfasiat de nerabdare. O sa-ti spun eu, chiar daca te doare: nu va veni. Nu mai astepta. Nu pentru ca te evita, ci pentru ca nu poate veni...

Nu va veni niciodata acel sine pe care-l astepti de ani si ani, cu care ti-ai dat intalnire. Nu va veni niciodata ziua in care se va arata inauntrul tau un sine placut, impecabil, fara de pacat, fara cusur. Nu poate veni, pentru ca pur si simplu el nu exista.

Incepe calatoria chiar daca nu te simti pregatit. Chiar daca nu te simti perfect, bun si impresionant... Nu astepta ca intai sa simti pentru a darui. Nu astepta sa te simti bine si perfect pentru a trai.

Dar nu stiu calea, vei spune. Chiar daca nu o ştii, nu e nevoie. Cand pasesti, se deschid drumurile si vezi peste tot ivindu-se carari.

Tu pur si simplu nu astepta sa te simti pregatit pentru a porni. Este o capcana. Porneste, si calea te va invata. Calea este in toate...

Preotia, stiinta vindecarii sufletelor, urmareste sa întraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e în primejdie sa-l piarda, sa-i arata calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintâi. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfânt, Hristos în inimile oamenilor. 
Si, în sfârsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei celei de jos, pe om. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Autori: Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul.

Traducere, introducere si note de Pr. Dumitru Fecioru

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăseÈ™te lumea aceasta, la vila „Buna SperanÈ›ă” îÈ™i face apariÈ›ia cerÈ™etoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci È™i cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-È™i atunci È™i singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaÈ™te identitatea. Nici ea nu e conÈ™tientă de evoluÈ›ia bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniÈ™tii se simt privaÈ›i de presupusa lor fericire È™i sunt puÈ™i în faÈ›a unor alegeri de o importanÈ›ă vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei È™i prietenul lui Petru, îÈ™i asumă slujirea tainelor iubirii, iertării È™i pocăinÈ›ei. Unii vor răspunde acestei chemări, alÈ›ii nu. Pentru că iubirea nu este deloc uÈ™oară È™i necesită efort.
O viaÈ›ă între două mame, o viaÈ›ă între iertare È™i ură,  între Cruce È™i Înviere.
O carte care ne vorbeÈ™te despre consecinÈ›ele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei È™i ale uÈ™urinÈ›ei dizolvării familiei din narcisism È™i laÈ™itate, dar È™i despre extraordinara forÈ›ă regeneratoare a pocăinÈ›ei.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esenÈ›iale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea faÈ›ă de cei care ne-au rănit È™i sinceritatea faÈ›ă de noi înÈ™ine.
Urmărind viaÈ›a personajelor cărÈ›ii, cititorul este provocat la o meditaÈ›ie serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameÈ™ului È™i a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniÈ›i de o parte È™i de alta a lui Iisus, ce ne învaÈ›ă că fără Cruce nu există Înviere.

CărÈ›ile Mitropolitului Antonie sunt foarte captivante È™i pline de umor, motiv pentru care se parcurg uÈ™or. Dar, pe măsură ce înaintam în lectură, am fost zguduită de un simÈ›ământ foarte puternic ce îmi spunea că tot ceea ce citeam nu era o chestiune de amuzament, ci o problemă de viaÈ›ă È™i de moarte. AÈ™a că m-am întors la prima pagină È™i am recitit cartea începută în întregime. Iar când am ajuns la sfârÈ™itul ei, am trăit încredinÈ›area că Dumnezeu era acolo È™i că, după cum zicea Vlădica Antonie, Dumnezeu mereu este printre noi, trebuie doar să-L găsim. Atunci am căzut în genunchi È™i am început a mă ruga, cu lacrimi în ochi, să Îl găsesc È™i eu pe Domnul Iisus Hristos.În urma acelei experienÈ›e, i-am scris Mitropolitului Antonie È™i i-am cerut o întâlnire cu PreasfinÈ›ia sa. Însă, în clipa când ne-am întâlnit, am fost uluită nu doar de credinÈ›a lui, ci mai ales de dragostea lui Dumnezeu care era prezentă în toată fiinÈ›a sa È™i parcă strălucea pe chipul său, revărsându-se pretutindeni. Acesta a fost unul dintre cele mai cutremurătoare momente ale vieÈ›ii mele È™i de atunci n-am mai putut să mă îndepărtez de această Biserică.GILLIAN CROW, jurnalistă È™i scriitoare