Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Orice creÈ™tin ortodox trebuie să cunoască temeinic È™i să înÈ›eleagă deplin învăÈ›ătura de credinÈ›ă a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viaÈ›ă îmbunătăţită. 

Instrumentul principal al cunoaÈ™terii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferinÈ›ă, inima în căutare, care tânjeÈ™te după Dumnezeu È™i după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găseÈ™te sălaÈ™ul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui È™i să pună început bun mântuirii sufletului.

Spre a dobândi credinÈ›ă, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod raÈ›ional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, aÈ™a cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinÈ›ilor. Dacă dorinÈ›a noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.

De asemenea, o condiÈ›ie necesară integrării omului în Biserică este cunoaÈ™terea elementelor esenÈ›iale ale în­vă­È›ă­turii de credinÈ›ă. Cine este Dumnezeu? Ce aÈ™­teaptă El de la noi? Ce ne făgăduieÈ™te? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învăÈ›ătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învăÈ›ăm să ducem o viaÈ›ă creÈ™tină?

La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură È™i Sfânta TradiÈ›ie – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească È™i Apostolească Biserică.

Pr. Alexandru Torik

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov

Ascultand glasul Sfantului care in anii cei mai de pe urma a revarsat belsug de tamaduiri, vindecare si curatire, invatam ca Cea mai de seama lucrare a omului este rugaciunea.

Rugaciunea este stiinta si arta mai presus de toate stiintele si artele.  Este maica virtutilor, unirea mintii cu Dumnezeu, impacarea lumii cu Creatorul ei; rugaciunea e hrana ingerilor si desfatarea veacului viitor; numai prin rugaciune ne izbavim de ispite, numai prin ea primim raspuns de la Dumnezeu.

Fiecare inimă trebuie să fie o mică grădină, o grădină care să fie mereu curăÈ›ită de buruieni È™i în care să crească plante È™i flori minunate. O grădină nu este frumoasă atât prin ea însăÈ™i, cât prin bucuria pe care o aduce celor care o văd.

Cuvintele lui Hristos sunt seminÈ›e aduse din Ceruri. Ele sunt semănate în lumea noastră È™i cresc acum peste tot unde este răspândit cuvântul Evangheliei ortodoxe. ViaÈ›a fiecărui creÈ™tin ortodox este o mică grădină în care creÈ™te iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândeÈ›ea, bunătatea È™i alte valori spirituale.

Sfânta Împărăteasă Alexandra Feodorovna

Într‑o lume tot mai agitată È™i mai scindată, preo­cupările privind educaÈ›ia copiilor s‑au intensificat. Atât în România, cât È™i în alte È›ări, se pune tot mai des întrebarea: „pentru ce viitor ne educăm copiii?” Pentru creÈ™tini, răspunsul la această întrebare ar trebui să fie mai limpede din perspectiva învăÈ›ăturilor SfinÈ›ilor PărinÈ›i. 
Acesta este È™i mesajul cărÈ›ii de faÈ›ă: de a ne orien­ta către finalităÈ›ile morale È™i duhovniceÈ™ti, iar celelalte vor urma în mod firesc È™i ziditor.
Autorul ne oferă o perspectivă echilibrată asu­­pra tehnologiei văzute în contextul zilelor noas­tre, evidenÈ›iind însă È™i riscurile acesteia. Să evi­tăm, aÈ™adar, tehnofobia, păÈ™ind cu răb­da­re È™i cu­raj către ziua de mâine în lumina învăÈ›ă­turilor creÈ™tine. Astfel, putem ridica educaÈ›ia la treapta de artă, dobândind mai târziu recunoÈ™tinÈ›ă din par­tea copiilor, dar È™i mijlocire pentru propria noas­tră mântuire.

Boala – lucrul de care ne temeam cel mai mult, pe care nu-l voiam şi care am nădăjduit mereu să nu ni se întâmple – a devenit brusc parte a vieţii noastre. Suntem puşi în situaţia de a regândi valoarea pe care o avem pentru cei apropiaţi şi pentru noi înşine. La ce mai putem fi de folos în starea în care am ajuns? De ce era nevoie de boala asta? Cum şi de ce să trăim mai departe? Cum şi de ce să răbdăm această suferinÈ›ă? 

Aceasta carte a fost gândită ca un ajutor tocmai în această situaţie. Pentru că, până la urmă, toate aceste întrebări pe care ni le punem nu sunt noi. Toţi câţi au fost pe pământ înaintea noastră au murit – şi cei mai mulţi dintre ei bolnavi, dar nici pe departe nu au murit cu toţii descurajaÈ›i, deznădăjduiÈ›i, fără a conÈ™tientiza sensul propriilor suferinÈ›e. Mulţi au murit în pace. Mulţi şi‑au trăit ultimii ani, ultimele luni de viaÈ›ă, cu mare plinătate, putere È™i bucurie. MulÈ›i au fost vindecaÈ›i de boala ce părea fără scăpare, murind cu mult mai târziu decât le preziseseră medicii. 

Dialogurile din cartea ce vă stă înainte vă vor descoperi secretele atitudinii corecte faÈ›ă de boală şi vindecare, atitudine ce ne ajută să ne depăÈ™im slăbiciunile, descurajarea, È™i să trăim din plin, păstrându‑ne până la capăt, în sensul cel mai înalt al cuvântului, calitatea de Om.