Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăseÈ™te lumea aceasta, la vila „Buna SperanÈ›ă” îÈ™i face apariÈ›ia cerÈ™etoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci È™i cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-È™i atunci È™i singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaÈ™te identitatea. Nici ea nu e conÈ™tientă de evoluÈ›ia bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniÈ™tii se simt privaÈ›i de presupusa lor fericire È™i sunt puÈ™i în faÈ›a unor alegeri de o importanÈ›ă vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei È™i prietenul lui Petru, îÈ™i asumă slujirea tainelor iubirii, iertării È™i pocăinÈ›ei. Unii vor răspunde acestei chemări, alÈ›ii nu. Pentru că iubirea nu este deloc uÈ™oară È™i necesită efort.
O viaÈ›ă între două mame, o viaÈ›ă între iertare È™i ură,  între Cruce È™i Înviere.
O carte care ne vorbeÈ™te despre consecinÈ›ele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei È™i ale uÈ™urinÈ›ei dizolvării familiei din narcisism È™i laÈ™itate, dar È™i despre extraordinara forÈ›ă regeneratoare a pocăinÈ›ei.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esenÈ›iale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea faÈ›ă de cei care ne-au rănit È™i sinceritatea faÈ›ă de noi înÈ™ine.
Urmărind viaÈ›a personajelor cărÈ›ii, cititorul este provocat la o meditaÈ›ie serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameÈ™ului È™i a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniÈ›i de o parte È™i de alta a lui Iisus, ce ne învaÈ›ă că fără Cruce nu există Înviere.

EdiÈ›ia integrală

Alcătuit ca un manual de viaÈ›ă mistică È™i duhovnicească, Războiul nevăzut se adresează atât începătorilor în viaÈ›a duhovnicească, cât È™i celor sporiÈ›i, punând la îndemână, într-o manie­ră metodică È™i sistematică, îndemnuri pentru toate treptele vieÈ›ii spiritual-morale în duh isihast. Lucrarea de faÈ›ă – un adevărat ghid practic de spiri­tualitate ortodoxă necesar a fi studiat zilnic – îmbină foarte armonios temele practice È™i teoretice ale vieÈ›uirii creÈ™tine în acord cu exigenÈ›ele Evangheliei, determinând cititorul să se ridice de la problemele È™i confruntările de fiecare zi la analiza experienÈ›elor duhovniceÈ™ti, în scopul călăuzirii pe calea desăvârÈ™irii, adică al curăÈ›irii de patimi È™i al luminării minÈ›ii, al rugăciunii inimii È™i al îndumnezeirii, în vederea dobândirii mântuirii – rostul vieÈ›ii noastre pe pământ.

***

„Neîndoielnic, Războiul nevăzut rămâne cea mai citită È™i universal difuzată È™i chiar cea mai iubită carte a lui Nicodim, celebrată drept un «adevărat imn al duhului mistic al PărinÈ›ilor ortodocÈ™i È™i oglinda cea mai curată a inimii È™i sufletului preaortodoxului Sfânt Nicodim», după cum subliniază È™i părintele Teoclit Dionisiatul.” (Elia Citterio)

***

Această carte pe care, copilul meu, È›i‑o dau spre a o citi stăruitor, din care poÈ›i afla adevărata icoană a fiecărei virtuÈ›i, este ÎnsuÈ™i Stăpânul Hristos. Fiindcă El, ca Cel Ce este Cartea VieÈ›ii, nu doar dă luminare minÈ›ii prin cuvinte, ci È™i prin pilda Sa vie ne umple de înflăcărare voinÈ›a. Căci nimeni È™i nimic nu vor putea să‑ți lămurească desăvârÈ™it chipul dobândirii tuturor virtuÈ›ilor aÈ™a cum È›i‑l va tâlcui aici Iisus Cel Răstignit È™i Înviat.

Întru cetele cele prea minunate ale SfinÈ›ilor, care se află de‑a pururi văzători È™i rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte È™i nenumărate minuni. ViaÈ›a È™i lucrarea sa plină de harul È™i dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioÈ™ii mult îndrăgiÈ›i de români: cuvintele È™i stihurile sale grăiesc simplităÈ›ii, dar deopotrivă È™i adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaÈ™tele È™i minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieÈ™tii tale bunătăÈ›i, ca È™i suspinul meu cel îndelungat să se sfârÈ™ească prin îmbrăÈ›iÈ™area Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. LimpezeÈ™te-mi È™i înnoieÈ™te-mi mintea, inima È™i simÈ›irile, Cuvioase Ioane, ca, uÈ™urându-se È™i primenindu-se toate prin blândeÈ›ea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrăÈ›iÈ™ându-L pe Cel Care m-a îmbrăÈ›iÈ™at prin Cruce, să mă las în braÈ›ele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic È™i m-au adus la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, È™i să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este È™i Care cunoaÈ™te pe de-a întregul trecutul, prezentul È™i veÈ™nicia mea.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

Nădejdile omeneşti de bunăstare pământească sunt puse acum sub semnul întrebării de către noile probleme, crize, tulburări sociale È™i economice, care ne restrâng posibilităţile lumeşti. Spectrul sărăciei şi al lipsei de perspective ne corectează forţat miopia duhovnicească, aducând în actualitate învăţătura ortodoxă de­spre viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, despre Împărăţia cerurilor, care a fost dintotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricărei propovăduiri a Bisericii cu privire la rostul omului.
Bazându-se pe scrierile Sfinţilor Părinţi, arhimandritul Spiridonos Logothetis răspunde la întrebarea ce răsare de la sine în sufletul oricărui om lucid: ”Dar apoi ce va fi?”, încercând să satisfacă, pe cât se poate, legitima sete de adevăr cu privire la rosturile ultime ale lumii.
Scopul cărţii de faţă este cel de a ne aminti, pe de o parte, că adevărata şi singura noastră finalitate e intrarea în Împărăţia cerurilor, şi, pe de alta, că menirea noastră pe pământ constă în pregătirea pentru primirea acestei Împărăţii.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului: "Împărăţia ceru­rilor şi semnele vremurilor din urmă", apărută la Editura Sophia în 2011.

In osteneala vremurilor pe care le traim, cand este atat de greu sa auzi vreun cuvant care sa fie intru totul acoperit de lucrare, cei care isi cauta cu adevarat izbavirea din aceasta vale a plangerii, stiu ca traim vremuri de cumplita seceta si foame launtrica.  Asadar unde altundeva sa alergam dupa ajutor si hrana launtrica daca nu la  Sfintii lui Dumnezeu?  De vom cerceta scrierile lor, vom intelege mai bine vremurile in care ne aflam si vom pricepe ca Domnul este in neincetata lucrare, chiar daca lumea de azi e covarsita de noianul rautatilor si nelegiuirilor.