Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi. 
Cuvintele Patriarhului Pavle sunt pătrunse de teologia or­­to­­doxă, de înÈ›elepciunea sa, de o mare experienÈ›ă duhovnicească; ele conÈ›in lecţii de folos pentru suflet, lecţii care arată unde duc drumurile cele largi ale vieţii È™i unde duc cărările ei înguste. Cuvântul lui este lapidar È™i clar, bine gândit – cuvânt care ne renaÈ™te. Îl îndeamnă pe om, care adeseori este fermecat de vana şi neîntemeiata sa cunoaştere şi luminare, însă îndepărtat de izvorul adevărului, să se È›ină de rădăcinile sale, de obârşia sa, de cunoaÈ™terea duhovnicească, să nu se abată de la adevărul cel veşnic. 
Statura duhovnicească a Patriarhului Pavle n‑a putut È™i nu poate rămâne ascunsă. Aşa stau lucrurile când e vorba de oamenii mari, înmiresmaÈ›i de sfinÈ›enie, cu plinătate de har, din ale căror cuvinte te poţi adăpa È™i hrăni duhovniceşte, de la care ai ce învăÈ›a, care ar trebui să ne fie cu adevărat pildă. Dintr‑un asemenea om străluceÈ™te sfinÈ›enia, fiindcă sfinÈ›enia nu se poate ascunde. AÈ™a cum nu se poate ascunde cetatea când stă pe un vârf de munte. Ase­menea oameni sunt cu adevărat lumina lumii (Matei 5, 14). 

reÈ™tinismul, după ce a pierdut teren în faţa ­cuceririlor musulmane, a început să‑și croiască drum în pământurile kha­zare încă din veacul al ­VIII‑lea, concurând acolo cu islamismul şi mai ales cu iudaismul. În Apus, păgânii moravi pri­mesc creÈ™tinismul apusean sub dictatul teoriei celor trei ­limbi aşa-zis sacre – greaca, latina È™i ebraica.
Sfântul Constantin Filosoful, născut la Tesalonic, va fi trimis la popoarele È™i seminÈ›iile din jurul Imperiului Bizantin, lămurind pe mai-marii acestora, în aprige dispute, cum poate Dumnezeu să Se pogoare în pântecele unei Fecioare, întrupându‑Se astfel Fiul, ori de ce înscrisul batjocoritor de pe Crucea Mântuitorului nu poate constitui un temei pentru a accepta în cult numai trei limbi, câtă vreme Cincizecimea  –  Pogorârea Duhului Sfânt – e cea care ne arată limpede calea propovăduirii Adevărului.
Arhimandritul Serafim Alexiev prezintă în cartea de faţă disputele dintre marele filosof creÈ™tin de la Bizanţ – care va primi numele monahal de Chiril cu puÈ›in înainte de trecerea sa la cele veÈ™nice – cu păgânii È™i khazarii iudaizanţi, cu musulmanii È™i cu „trilingviÈ™tii” apuseni.
O carte pe cât de profundă teologic, pe atât de folositoare duhovniceÈ™te.

Amestec de inocenÈ›ă È™i iubire dezinteresată, drăgălăÈ™enie È™i afecÈ›iune, copiii reprezintă comoara cea mai de preÈ› a oricărui părinte ori bunic. Ne întrec adeseori în milă È™i bunătate pe noi, cei mari, dându-ne chiar lecÈ›ii de viaÈ›ă cu un farmec copilăresc de care nici măcar nu sunt conÈ™tienÈ›i. ViaÈ›a lor este plină de întâmplări È™i încercări, mai bune sau mai rele.
Povestioarele cuprinse în acest volum sunt despre copii È™i pentru copii. Întâmplări dintre cele mai variate vin să populeze universul celor mici, vorbindu-le despre copii ca È™i ei, de care cu siguranÈ›ă se vor simÈ›i aproape, înduioÈ™aÈ›i de isprăvile lor. Fiecare istorioară are tâlcul ei, È›esut cu meÈ™teÈ™ug de autor, pentru a modela cu delicateÈ›e sufletele micilor iubitori de poveÈ™ti.

Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători în speculaţiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai sensibili faţă de omul concret care suferă şi al cărui drum spre Hristos este atât de adesea obstrucţionat de ansamblul unor speculaţii confuze. Nu repari sistemul de încălzire în timpul incendiului şi nu stai pe gânduri în momentul în care lumea se prăbuşeşte. Toate forţele noastre cre­a­toare trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă generaţie la bucuria nespusă a eliberării – bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără prin­tre prietenii Mirelui. Şi, dacă s‑ar ivi momentul de a ne vedea înlăturaţi din viaţa socială, ar fi bine ca generaţia aceasta să fie suficient de matură pentru a putea fi generaţia „mărturisitorilor”, a celor care – aşa cum prea frumos spunea odinioară Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregătiţi să „stea de vorbă cu Hristos”. Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maran atha – „Vino, Doamne!” – al începutului şi, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă – ceasul care asigură actualitatea tuturor timpurilor, care conferă actualitate mesajului creştin.

Paul Evdokimov

În ultimii ani, interesul oamenilor pentru o ali­men­taÈ›ie cât mai sănătoasă, cu ingrediente naturale È™i variate, este tot mai mare. Foarte multe studii È™tiinÈ›ifice în domeniul nutriÈ›iei confirmă beneficiile aduse de o dietă bogată în legume, fructe, condimente È™i grăsimi vegetale, care nu ar trebui să lipsească din alimentaÈ›ia zilnică.
Întrucât pe piaÈ›a românească sunt astăzi ­disponibile ­numeroase ingrediente necunoscute bucă­tă­riei tra­di­È›io­nale cu care am fost obiÈ™nuiÈ›i, ne‑am gân­dit să venim în întâmpinarea cititorilor alcătuind această carte în care tra­di­È›ionalul È™i modernul să se îmbine, propunând reÈ›ete uÈ™or de preparat, savuroase È™i hrănitoare. De la salate cu ingrediente proaspete È™i combinaÈ›ii ingenioase la feluri principale consistente È™i deserturi, veÈ›i găsi opÈ›iuni care nu numai că hrănesc corpul, dar È™i descoperă plăcerea gătitului sănătos.
Să nu uităm că postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi milostenie. 
Să nu uităm că a lua masa în familie este un moment de întâlnire în care Îi mulÈ›umim lui Dumnezeu pentru cele primite È™i binecuvântate de El, iar printr‑o mâncare gustoasă È™i sănătoasă ne exprimăm dragostea È™i afecÈ›iunea pentru ceilalÈ›i.

Parintele Arsenie Papacioc, traitor al simplitatii Patericului, ne invata cu fiecare gest si cuvant ca orice clipa poate fi un timp si orice suspinare poate fi o rugaciune!

S-a spus ca incapacitatea de a-l recunoaste si de a-l primi pe parintele duhovnicesc provine dintr-o lipsa de sensibilitate duhovniceasca.  Or, parintele Arsenie a fost receptat deplin de catre inimile sensibile.  De aceea sunt fericiti toti cei ce nu s-au indoit de el.  E un apel oarecum discret la generozitatea ucenicilor, generozitate fara de care nu exista o comunicare reala.