Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dintre miile de roade bineînmiresmate ale Grădinii Maicii Domnului, Sfântul Iosif Isihastul este una dintre cele mai însemnate pentru veacul de acum. Trăitor în secolul al XX-lea, Bătrânul Iosif a ajuns pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhovniceşti, înger pământesc şi văzător al luminii nezidite, lăsând în urmă o mulţime de ucenici care continuă să răspândească învăţătura – şi, mai presus de toate, duhul vieţuirii lui – nu numai în Sfântul Munte, Grecia şi Cipru, ci şi în însăşi inima Occidentului.
Plină de har, dragoste şi simplitate binecuvântată, personalitatea lui atrage ca un magnet sufletele însetate de lumină şi adevăr – ca un adevărat ucenic al Mântuitorului, cuviosul îi odihneşte pe toţi osteniţii şi împovăraţii care caută scăpare de nesfârşitele poveri ale acestei lumi.

Cartea de faţă, plină de experienţe minunate şi tâlcuiri duhovniceşti, le va deschide tuturor o fereastră spre bunătăţile nădăjduite ale veacului ce va să fie, spre odihna cea nesfârşită şi bucuria necontenită în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia s-au făcut următori toţi sfinţii.

In lumea noastra adeseori insuportabil de cenusie, ne izbaveste lumea de Sus, intrupandu‑se in lumina si frumusete.  In odajdii de poveste, taramul de minuni al sarbatorilor crestinesti isi intinde bratele catre cei mai mici cititori, plin de talc si invataminte, cu ochii limpezi si zambet cald.

Traducere din limba engleza de Gheorghe Fedorovici

Lucrarea Mitropolitului Antonie de Suroj nu se refera la justificarea sau explicarea rugaciunii dintr-o perspectiva speculativa, ci, dimpotriva, isi propune sa prezinte ce anume trebuie sa stie si sa faca cel ce doreste sa se roage. "Scoala rugaciunii" se adreseaza in primul rand incepatorilor, si nu celor care nazuiesc la rugaciunea mistica sau la stari de inalta desavarsire.

Îndatorirea creÈ™tinului faÈ›ă de sine însuÈ™i stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoinÈ›a credinÈ›ei, È™i astfel să primească mântuirea cea veÈ™nică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deÈ™i credincioÈ™ii primesc în dar, numai prin har, viaÈ›a veÈ™nică, după cuvântul Scripturii: „darul lui Dumnezeu este viaÈ›a veÈ™nică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), totuÈ™i se cere nevoinÈ›ă necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creÈ™tinilor È™i nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veÈ™nică.

Cel ce vrea să se mântuiască are nevoie de multă osteneală împotriva acestor vrăjmaÈ™i, de­oarece pe cât este de mare È™i de înalt CreÈ™­ti­nismul, pe atât de multe ispite È™i necazuri are a suferi. Drept aceea, cu ochi neadormit trebuie păzit. 

Sf. Tihon din Zadonsk

O carte despre greutăÈ›ile, lacrimile È™i mângâierile cu care este presărat drumul de întoarcere Acasă, despre strădaniile neobosite ale autoarei de a sfinÈ›i locurile prin care păÈ™eÈ™te – „să las doar flori în urma mea – aici, afară, chiar că răsar cu atâta greutate din asfalt”. O carte-dorinÈ›ă de a aduna cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce ne-ar putea fi pusă cândva de copii: „De ce suntem ortodocÈ™i?”. O carte-luptă, al cărei scop final nu este altul decât cel de „a È›ine aprinsă flacăra lumânării mele, chiar È™i prin furtuni de lacrimi È™i prin pustietăÈ›i de dor, să dau mai departe din comoara ce mi-a fost cu atâtea jertfe lăsată, să mă ghemuiesc cât pot de tare în braÈ›ele părinteÈ™ti cele nepieritoare… Și mai ales, să îmi învăÈ› È™i pruncii să o facă, pentru a le fi cald È™i bine È™i când eu voi fi doar o fotografie”.Și mai presus de toate, Floarea din asfalt, volumul al doilea – Să mă întorc Acasă, este o carte despre o mare dragoste ce se doreÈ™te mărturisită, oricât de riscant este un astfel de demers în aceste zile tulburi pe care le trăim: „Oamenii sunt ca niÈ™te copii. Le dai drumul în viaÈ›ă cum le-ai da drumul într-o încăpere plină de jucării... Și fiecare aleargă în disperare să pună mâna repede, repede, primul, pe ce poate. Unii aleargă după palate, vile, maÈ™ini, alÈ›ii după titluri, funcÈ›ii, putere, după conturi, blănuri, aventuri, pantofi, poÈ™ete, haine, ceasuri, yachturi, restaurante. Și apoi, după ce le-au apucat, trag cu dinÈ›ii de ele. Eu am alergat după dragoste... È™i L-am găsit pe Hristos. Să mă ajute Dumnezeu să nu Îi dau drumul. Și dacă aÈ™ putea să Îl arăt È™i altora, câtor mai mulÈ›i, ce bine ar fi!”.
„Astăzi aÈ™ îmbrăca‑o pe Măriuca în costum popular, i‑aÈ™ pune opincuÈ›e, o broboadă roÈ™ie cu flori, o bundiÈ›ă groasă È™i aÈ™ sui‑o într‑o sanie trasă de doi cai albi. Cu bundiÈ›e È™i ei. I‑aÈ™ mângâia năsucul roÈ™u, m‑aÈ™ bucura să o văd cum râde È™tirbă È™i i‑aÈ™ spune despre neamul meu frumos È™i despre Domnul Iisus. I‑aÈ™ cânta colinde în timp ce sania ne‑ar duce, ne‑ar tot duce... Am lăsa în goana noastră câmpii, dealuri, munÈ›i È™i sate cuminÈ›i, frumos împodobite de sărbătoare, aÈ™teptând cu emoÈ›ie naÈ™terea ce ne‑a dăruit îndumnezeirea. Am ajunge poate acasă chiar în Ajun, să le facem mamei È™i tatei bucurie; parcă îi văd, nu È™i‑ar mai vedea capul de treabă să nu ne lipsească nimic. Ar veni la noi prietenele mele cu copiii, îmbrăcaÈ›i toÈ›i în costumele tradiÈ›ionale, cu pieptarele lor pe care e desenat Raiul, ne‑ar cânta colinde învăÈ›ate din bătrâni È™i am adormi apoi amândouă, învelite în bucuria Crăciunului, acasă.
Sau poate că nu o să ajungem acasă în Ajun. Poate că o să ne cântăm colindele altundeva, în cealaltă Românie risipită prin lume, alături de toÈ›i cei care plâng în pumn pentru că sunt È™i anul acesta departe de casă. Poate că anul acesta vom face Crăciunul în cealaltă Românie, ruptă, tristă, rătăcindă, flămândă, de afară. Afară, românii plâng, râd, cântă colinde, îÈ™i botează copiii, se cunună, mor. Sunt unii, mulÈ›i, care nici măcar morÈ›i nu mai ajung acasă pentru că nu au rudele bani să îi aducă înapoi.
Poate că la ei ne va duce anul acesta sania... Poate că anul acesta trebuie să în­È›e­legem cu adevărat ce înseamnă «dorul» È™i ce înseamnă dragostea de È›ară. Căci parcă niciodată nu mi‑am iubit mai mult È›ara decât atunci când am fost într‑o sanie trasă de doi căluÈ›i albi, care nu mă duce acasă în ajun de Crăciun cu Măriuca.“

Între cei doi fraÈ›i mai mari È™i alÈ›i doi mai mici, Betty este singura care nu îÈ™i găseÈ™te o pereche de joacă... Dar această fetiÈ›ă mi­nunată, neglijată de părinÈ›i È™i neînÈ›eleasă de dădacă È™i de cei de vârsta ei, are preocupări pe care nimeni nu le bănuieÈ™te. Betty doreÈ™te să ajungă în Rai! Căutând calea alături de căÈ›eluÈ™ul care îi aduce iubirea refuzată de cei din familie, cu inocenÈ›a celor È™ase ani ai ei, dar È™i cu o perseverenÈ›ă pe care adulÈ›ii nu o cunosc, reuÈ™eÈ™te să le lumineze vieÈ›ile celor care se opresc să o asculte È™i să-i apropie È™i pe ei de Dumnezeu.
Iată o poveste minunată È™i captivantă, deopotrivă emoÈ›ionantă È™i educativă, care îi va delecta pe cei mici, ca È™i pe cei mari.