Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ce minunat este sa traiesti in Imparatia Iubirii! Totul este frumusete, mireasma si bucurie. Iti amintesti ce cauta in basme Fat-Frumos? Asa este si in aceasta imparatie: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Sfetnicul imparatesei este Intelepciunea. Tot timpul sta pe langa Iubire. Doar alaturi de Intelepciune, Iubirea a putut realiza cele mai frumoase lucruri. Si nicio hotarare nu ia pana nu se consulta cu sfetnicul acesta de seama.

Intelepciunea stie sa ia cele mai bune decizii, gandeste limpede, nu se grabeste cand trebuie sa savarseasca un anumit lucru. Este prietena buna cu Judecatorul virtutilor: Cumpatarea. De altfel orice virtute mai intai trebuie sa treaca pe la Intelepciune, daca doreste sa ajunga la Imparateasa Iubire. Orice fapta buna ai face trebuie sa o treci prin cuptorul intelepciunii.

Tot timpul este alaturi de Credinta. Cand Iubirea sta pe tronul ei maret, langa ea, pe doua tronuri mai mici, au loc de-a stanga si de-a dreapta Credinta si Intelepciunea.

Poate te astepti sa ovezi pe Intelepciune, tanara si frumoasa, cu fata stralucind de fericire. Nu, acest sfetnic este mai degraba batran. Dar in acelasi timp este senin, cu parul alb, ochii albastrii ca cerul senin si vocea… da, o voce cristalina, ce parca picura miere. Si da, chiar daca e batrana, este neasemuit de frumoasa: „Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece”. Batrana de ani, dar vesnic frumoasa! Atat de drag imi este sa o privesc si sa o ascult! Parca nu m-as desparti niciodata de ea. Simti ca traiesti in paradis cand te afli in preajma ei!

„Cine nu are batran, sa-si cumpere!” Cine nu are intelepciune, sa o caute, ca fara ea nu poate intra in Imparatie. Nu desteptaciunea si multa cunostinta te duc la intelepciune. Intelepciunea fara Iubire este nebunie! Intelepciunea departe de Dumnezeu te poate distruge. O viata traita in „frica de Dumnezeu”, adica in staruirea cu credinta, in iubirea fata de Dumnezeu, revarsata cu milostivire si fata de semeni, poate sa te faca sa dobandesti adevarata intelepciune!

Iti voi prezenta acum o fata extrem de inteleapta! Esti curios sa afli cine este? Sa cunoastem impreuna viata frumoasei si inteleptei Sfinte Ecaterina.

Iisus Şi-a ridicat ochii în sus, acolo unde îi era întotdeauna inima, şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).După ce a rostit aceste cuvinte, Iisus a strigat cu glas tare: Lazăre, ieÈ™i afară! În urma acestui strigăt, mortul, care zăcea de patru zile, s-a ridicat imediat È™i a ieÈ™it din mormânt, aÈ™a cum fusese aÈ™ezat acolo, cu faÈ›a înfăÈ™uratăîntr-o mahramă È™i cu braÈ›ele È™i picioarele legate în giulgiuri.Puterea care a sfărâmat lanÈ›urile morÈ›ii a rupt È™i aceste bariere. Domnul a poruncit ca vălurile È™i fâÈ™iile de pânză care-l legau să fie îndepărtate. O minune atât de neaÈ™teptatăÈ™i extraordinară nu putea să provoace doar uimire, ci È™i frică. Se afla în faÈ›a tuturor, un om care cu o clipă înainte fusese în cealaltă lume È™i pe care semenii lui nu se aÈ™teptau să-l revadă pânăîn ziua de apoi! Era oare posibil să priveÈ™ti la Lazăr È™i să nu crezi în Iisus? MulÈ›i dintre evreii prezenÈ›i acolo au ajuns, într-adevăr, să creadă în El.

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim duhovniceşte.
Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

 De multe ori ne dorim şi noi un „mare filosof” să ne spună ce să facem în viaţă. Dar, în acele momente, bine ar fi să te opreşti şi să te uiţi în oglindă. Nu, stai puţin, nu în cea de pe perete! Ci în alta! Să priveşti
adânc în oglinda sufletului tău. Când  ai privit cel mai recent in tine? Când te-ai văzut ultima dată aşa cum eşti, cu bune şi cu rele? Nu cum te descriu alţii, prieteni linguşitori sau cum ai vrea tu să fii, ci în modul cel mai real, cum te afli tu la acel moment.
Îţi recomand câteva oglinzi grozave care te vor ajuta foarte mult. Una este Taina Spovedaniei. Îţi va spune mereu cine eşti. Alta este Sfânta Scriptură. Această oglindă îţi va arăta mereu cum să te comporţi cu tine şi cu cei din jurul tău! Iar dacă vrei cel mai bun povăţuitor, ridică-ţi ochii către cer şi roagă-te lui Dumnezeu. Vei primi în suflet, prin rugăciune şi prin Taina Spovedaniei cele mai bune sfaturi de viaţă. 

In cuprinsul lor, Proloagele nu sunt altceva decat o largire si o talcuire a Calendarului, care el insusi este numai o parte din Cartea cea tainica a Vietii (Apocalipsa 3:5).  Spun numai o parte, pentru ca nu sunt pomenite toate, ci numai o mica parte din multimea fara de numar a fericitelor suflete ce au urmat cu ravna lui Hristos, au implinit Legea Lui si au mostenit Imparatia Sa cea vesnics.  Toate numele lor, stiute si nestiute de noi, sunt scrise in Cartea cereasca a Vietii, iar Calendarul nostru este doar o mica parte din acea necuprinsa Carte a Vietii, cunoscuta intru totul numai de Judecatorul cel Vesnic si Atoatestiutor.

Biserica noastra cinsteste si promoveaza evenimentul sfinteniei.  Sfantul este un eveniment istoric, este darul si rodul Sfantului Duh, este acela care-si ridica de buna voie crucea sa umplandu-se de harul Preasfantului Dumnezeu.

In Biserica noastra sfant nu este socotit cel nepacatos sau cel desavarsit moral, ci acela care a dobandit o legatura cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, si Dumnezeu a devenit centrul vietii lui.

Biserica nu exista ca sa-l mangaie pe om pentru problemele lui cotidiene.  Biserica nu exista ca spatiu al certificarii virtutii noastre.  Biserica nu exista ca sa satisfaca promovarea si recunoasterea noastra sociala, ci exista ca spatiu al vietii, ca spatiu al libertatii, ca spatiu al dragostei, ca spatiu al relatiei cu Dumnezeu, si prin Dumnezeu cu fiecare om.