Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim duhovniceşte.
Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

pspanClopotele pline de veselie incepeau sa bata, trimitand mesajul armonic. Bateau, bateau agale. Trezeau zidirea adormita si chemau pe cele ceresti si pe cele pamantesti sa se uneasca in sfintitul si luminosul locas al bisericii ca sa asculte si sa vada unde S-a nascut Hristos. Bateau clopotele in Lefkohori, iar sunetele alergau repede, in valuri, sa cheme si celelalte sate din imprejurimi, care si ele la randul lor binevoiau a raspunde cu aceleasi dangate de sarbatoare./span/p pspanEra mare sarbatoare in noaptea aceasta pe pamant. De aceea si cerul, vrand sa ia parte la bucuria lui, a dat tot ce a fost mai bun. Mii de stele lucitoare licareau pe bolta cu mandrie, odata o stea a fost cea /spanspancare le-a aratat calea magilor intelepti. Oare ai mai indrazni sa stai intr-o noapte ca aceasta in pat si sa nu zbori ca o pasare usoara, sa alergi precum pastorii cei simpli, sa vezi si sa te inchini dumnezeiescului prunc infasat, culcat in iesle?/span/p

Mii de creÈ™tini au murit fără nicio grijă în arena circurilor păgâne, mii au murit È™i în Colosseum, proslăvindu-L pe Dumnezeu. BărbaÈ›i È™i femei de toate vârstele, din toate statele È™i din toate categoriile sociale au pătimit cu acelaÈ™i curaj pentru Hristos È™i pentru credinÈ›ă.

BărbaÈ›i È™i femei, tineri È™i fecioare, episcopi, prinÈ›i de sânge regal, oameni de rând, servitori, bogaÈ›i È™i săraci, bătrâni È™i copii mici au murit împreună, fără să renunÈ›e la credinÈ›a lor în Dumnezeu. Curajul lor, înălÈ›imea duhului lor, nerăutatea È™i iertarea duÈ™manilor lor în mijlocul celor mai crude chinuri, i-au uimit È™i i-au copleÈ™it pe torÈ›ionarii lor. Marile lor virtuÈ›i au întors spre ei inimile multor păgâni È™i, în cele din urmă, lumea, câÈ™tigată de înălÈ›imea lor spirituală, a căzut la picioarele Crucii, recunoscând învăÈ›ătura Evangheliei ca fiind RevelaÈ›ia.

Sfântul Vasile cel Mare, descriind persecuÈ›ia creÈ™tinilor de către DiocleÈ›ian, scrie următoarele rânduri, care pot fi aplicate în egală măsură persecuÈ›iei creÈ™tinilor de către Nero: „LocuinÈ›ele creÈ™tinilor au fost distruse È™i zăceau în ruine, bunurile lor au fost jefuite, ei înÈ™iÈ™i au fost daÈ›i pe mâna lictorilor, care, furioÈ™i, trăgeau femeile de păr pe străzi È™i nu cruÈ›au nici bătrânii, nici copiii. TemniÈ›ele erau pline de prizonieri, unde erau torturaÈ›i cu brutalitate. MulÈ›i creÈ™tini au fugit È™i s-au ascuns în deÈ™erturi È™i în pădurile sălbatice de torÈ›ionarii lor violenÈ›i.

În acele vremuri înfricoÈ™ătoare, fiul îÈ™i trăda tatăl, iar tatăl îÈ™i denunÈ›a fiul; slujitorii, dorind să dobândească bunurile stăpânilor lor, i-au stigmatizat pe aceÈ™tia, iar fraÈ›ii, uitând de rudenie, au dorit să se distrugă unul pe altul. Cele mai strânse È™i mai sfinte legături de rudenie au fost încălcate, iar duÈ™mănia È™i ura oarbă au umplut inimile oamenilor. Bisericile au fost profanate, altarele răsturnate, sinoadele bisericeÈ™ti dispersate, slujbele È™i Tainele creÈ™tine batjocorite”.

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înÈ›elepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor È™i adolescenÈ›ilor din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de faÈ›ă continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii È™i tinerii participanÈ›i la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenÈ›ii vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenÈ›ilor se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale poveÈ™ti minunate de viaÈ›ă, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva măreÈ›în viaÈ›a noastrăÈ™i fiecare vede minunile diferit aÈ™a că m-am hotărât să vă spun È™i eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viaÈ›ă până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri măreÈ›e, că am trecut prin unele situaÈ›ii dificile sunt o parte din minunea vieÈ›ii mele. Minune este È™i faptul că mă miÈ™c liber, sunt conÈ™tient, mă bucur de viaÈ›ăÈ™i poate cel mai important lucru este că sunt creÈ™tin È™i am simÈ›it deplin în sufletul meu iubirea, puterea È™i purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            ViaÈ›a mea este însăÈ™i minunea vieÈ›ii mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieÈ›ii mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viaÈ›a propria-mi minune È™i pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău 

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, Biserica Rusă din afara Rusiei nu numai că a avut mari realizări spirituale şi culturale, ci a dat şi multe pilde de sfinţenie şi har. Spaţiul nu ne permite să dăm decât şase exemple, deşi au fost mulţi nevoitori duhovniceşti.

...Al treilea dintre ei a fost Arhiepiscopul Ioan Maximovici, care, în timpul vieţii lui, a fost considerat de mulţi un nebun; numai după moartea sa a fost apreciat pentru înaltele lui virtuţi creştine. A salvat mii de oameni din turma sa din China şi a fost un remarcabil ascet şi om de rugăciune.

"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: "Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.