De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Nu e prima dată când scrisul Părintelui Ioan-Florin Florescu mă instruieÈ™te, mă consolează, mă bine dispune. Ca cititor, am întotdeauna ceva nou de învăÈ›at, ceva întremător de trăit, ceva de natură să transforme răspunsurile gata-făcute în pasiune interogativă, în căutare răsplătitoare. Ceea ce, din păcate, e o experienÈ›ă rară, când e vorba de alte texte „edificatoare”, în care, de multe ori, cum o spune È™i Părintele Florescu, certitudinile previzibile evacuează „uimirea È™i cutremurul”.

De puÈ›ine ori mi s-a întâmplat să văd împletindu-se, cu atâta naturaleÈ›e, cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experienÈ›a de viaÈ›ă È™i, când e cazul, cu umorul...

Andrei Pleșu

Cele 18 texte din prezentul volum au fost selectate aproape în exclusivitate din manuscrisele Bibliotecii Noul Neamţ (Republica Moldova). După cum mărturiseşte D-na. Valentina Pelin, în efortul traducerii din slavonă s-a căutat să fie redat stilul autorului şi specificul limbii române din acea perioadă, pentru a nu fi în disonanţă cu textele redate după versiunile româneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Materialul este organizat pe criteriul cronologic, fiecare text fiind însoţit de note explicative, referinţe la cele mai vechi copii în slavonă şi română, existenţa unor ciorne ale Sfântului Paisie, ediţii şi alte informaţii lămuritoare. Printre textele primului volum se remarcă Scrisoarea despre pericolul uniaţiei trimisă preotului Ioan, emoţionanta epistolă către ucenicii plecaţi în Rusia, o „Alcătuire despre Semnul Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci”, un „Cuvânt la Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sau despre pacea Lui” dar şi importanta prefaţă la ediţia slavonă din 1812 a traducerii „Cuvintelor către singuratici” a Sfântului Isaac Sirul.

Capitolele cărţii de faţă sunt alcătuite din texte pe care le-am redactat cu felurite prilejuri, la diferite soroace de timp. Considerând că ar putea fi adunate într-un singur volum, le-am ordonat, le-am adăugat alte câteva scrieri şi, astfel, am întocmit cartea ce ne stă înainte. Titlul Vechea şi Noua Romă este un punct de referinţă pentru fiecare capitol în parte. Primele capitole se referă la Vechea Romă a Imperiului Roman, următoarele la Noua Capitală, Noua Romă - Constantinopol, iar celelalte surprind legăturile dintre acestea, conflictele, respectiv întreruperea comuniunii lor. Două cetăţi cu o mare Tradiţie şi cultură, cu o istorie de cuceriri şi lupte pentru eliberare, cu aleşi Părinţi slujitori ai Bisericii şi, deopotrivă, cu rătăciri ale eresurilor, cu mişcări de împotrivire şi de dialog. Nu vorbim despre Prima şi A Doua Romă, în sensul unei înşiruiri ce s-ar putea continua cu o A Treia şi o A Patra, ci despre o singură Romă, cea Veche şi cea Nouă. începând cu veacul al VllI-lea, Vechea Romă va începe, desigur, să păşească pe o cale diferită de Tradiţia şi cultura comună, de isihia şi teologia primelor secole, în vreme ce Noua Romă a continuat, de veacuri, să păstreze însuflarea aceleiaşi Tradiţii. Spunând aceasta avem în vedere adevărul teologic şi viaţa creştină personală. Totuşi, secularismul şi pervertirea credinţei ortodoxe rămân o ispită ce va pândi dintotdeauna Biserica. Avem trebuinţă de o viaţă insuflată de isihasm şi de întreaga Tradiţie isihastă (niptică), adevărata premisă a teologiei ortodoxe. 
 
 
 
Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

Au trecut doua zeci de ani de cand s-a savarsit arhimandritul Moise, reorganizatorul si, se poate spune, intemeietorul Sihastriei Optina, ca importanta duhovniceasca, barbat rar prin inaltele sale calitati si virtuti. Scurtul necrolog rostit la inmormantarea sa a fost tiparit in Buletinul eparhiei de Kaluga, in anul 1821, dar o biografie completa nu a existat pana acum. 
Un observator strain ar putea reprosa aceasta fratilor de la Sihastria Optina, in mijlocul carora au fost si sunt oamnei cu o buna pregatire intelectuala. De ce nu s-a realizat acest lucru mai devreme? De ce s-a taraganat? Nu se poate afirma, insa, ca nimeni nu s-a ocupat de aceasta. De mult timp, cativa dintre frati au tot adunat, putin cate putin, material pentru a scrie viata parintelui arhimandrit Moise, dar nu s-a ajuns la plinatatea dorita.Ultimul dintre cei care au adunat astfel de materiale a fost ieromonahul Clement Zaderholm si care s-a savarsit acum trei ani. Tot materialul adunat de el si de ceilalti monahi a intrat in alcatuirea lucrarii de fata, cu multe completari si corectarea unor inexactitati...