De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Tradiţia creştină îi atribuie Sfântului Macarie Egipteanul numeroase scrieri duhovniceşti. O parte dintre acestea, cele 64 de „Cuvinte ascetice şi epistole” sunt cunoscute drept Colecţia I. Volumul de față cuprinde traducerea primelor 20 dintre ele, realizată de Laura Enache, cu un studiu introductiv de pr. Cătălin Pălimaru. Ediţia de faţă, prima traducere integrală în limba română, a fost îngrijită de pr. Dragoş Bahrim şi a fost realizată după ultima ediţie critică, publicată în 2015 la Moscova şi Sfântul Munte Athos de Alexei Dunaev şi Vincent Desprez.

„Prin trei lucruri rodesc folosul și prin trei moduri primesc zidire și câștig cei ce cercetează riguros creștinismul, și se străduiesc să cunoască voia desăvârșită a lui Dumnezeu, și își dau toată silința și osteneala și nevoința pentru desăvârșirea cuvintelor Domnului în credința și nădejdea scopului, năzuind să-l împlinească prin nevoință multă și să ajungă la odihna aceea, iar, prin credință și harul lui Hristos, sârguindu-se să ajungă la împlinirea virtuților, fiindcă cuvintele Domnului și ale Apostolilor îndeamnă în orice chip la desăvârșire.

Cel dintâi: socotesc, ca niște robi credincioși, Sfintele Scripturi și cuvintele Domnului adevărate, ca fiind ale lui Dumnezeu. Al doilea: privind spre scopul desăvârșit al creștinismului se silesc să se facă viteji și curajoși cu fiecare zi pentru înălțimea chemării, având fără preget osteneala, și alergarea, și nevoința neîncetată și neîntreruptă, grăbind spre fericita nădejde a dragostei și desăvârșirii, nedându-și lor odihnă cu lenevire din pricina înălțimii scopului. Al treilea: având înaintea ochilor scopul desăvârșirii, cred cuvintelor Domnului ca adevărate, anume că cel ce vine să slujească Domnului trebuie să ajungă la măsurile nepătimirii și libertății. Fiindcă la acea fericire a vredniciei îndeamnă Domnul și acolo îi cheamă pe cei ce îi urmează Lui, zicând: Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru cel ceresc (Mt. 5, 48), învățând să fie întru noi toată curăția pe care sufletul a dobândit-o prin după chipul și asemănarea (Fc. 1, 26) zidită în noi la început, care și acum se lucrează în sufletul credincios prin energia Duhului, potrivit cu ceea ce s-a spus: Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele (Ps. 50, 12).

Sf. Macarie Egipteanul, Cuvântul 1, 13, 2-3

Ci, tu, stăpâne [Petru], aflat în paza lui Dumnezeu, care deții cunoașterea ce ți-a fost expusă pe scurt a acestor lucruri, ține-te aproape de sfânta și sărbătoreasca adunare a praznicelor celor sfinte ale Mântuitorului nostru ca să ai fără de încetare parte de primirea corului și a sărbătoreștii adunări împreună cu îngerii în ceruri, cu rugăciunile și cererile stăruitoare ale Preaslăvitei și Preacuratei noastre Stăpâne de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria și ale tuturor sfinților. Amin. (I, §30)
*
Susținător neclintit al învățăturilor calcedoniene la sfârșitul disputelor hristologice, Sfântul Maxim Mărturisitorul (c. 580-662) a fost unul dintre cei mai mari teologi bizantini, autor nu numai al profundelor comentarii teologice Ambigua și Răspunsuri către Talasie, sau al unor lucrări ascetico-mistice (Capete despre dragoste, Cuvânt ascetic) ori liturgice (Mystagogia), ci și al unui comput pascal, adică al unui tratat care are ca scop calculul datelor succesive ale sărbătorii mobile a Paștilor, pe care îl oferim aici tradus pentru prima dată în limba română.

Volumul de faÈ›ă reuneÈ™te o selecÈ›ie de douăzeci de predici care tratează tema milosteniei, a nevoinÈ›ei È™i a fricii de Dumnezeu. În cazul fiecărei predici în parte am menÈ›ionat, prin intermediul notelor de subsol, atât textul latinesc-sursă, cât È™i data la care se presupune că a fost rostită. InformaÈ›iile cronologice, de datare a predicilor, au fost preluate din ediÈ›ia electronică integrală a operelor lui Augustin, menÈ›ionată în bibliografie. Fiecare predică este împărÈ›ită în paragrafe, care sunt sintetizate ideatic prin subtitluri. Acestea fie reiau subtitlurile textului-sursă, fie sunt reinterpretate spre facilitarea lecturii, fie sunt extrase din însuÈ™i fragmentul la care fac referire, dacă este vorba despre sintagme cu rol ilustrativ.În privinÈ›a trimiterilor la Sfânta Scriptură, menÈ›ionez că acestea le urmează, în majoritate, pe cele existente în textul-sursă. Ca în cazul volumelor precedente (care conÈ›in predici aparÈ›inând Fericitului Augustin), am recurs la paranteze drepte pentru a veni în sprijinul textului; spre deosebire de alte opere ale autorului, care se înscriu în sfera lucrărilor de factură dogmatică sau morală, în care frazarea elaborată este un construct deopotrivă stilistic È™i argumentativ, aceste predici se adaptează nevoilor pragmatice, de adresare directă a autorului către credincioÈ™ii aflaÈ›i în biserică.
 Anca MeiroÈ™

Scopul Povestirilor este îndoit: pe de-o parte întărirea duhovnicească a monahilor din pustia Sinaiului, pe de cealaltă parte, combaterea Islamului, adus în regiune de invaziile sângeroase ale triburilor arabe convertite la mohamedanism. Anastasie scrie pentru a-i susține pe creștinii prizonieri, evidențiază puterea minunilor (ale sfinților, Sfintei Cruci, Sfintei Euharistii, icoanelor, sfintelor moaște) ca argument al adevărului credinței creștine, căci „nu este altă credință decât numai a creștinilor” (Povestirea II, 10). Credința islamică este în general văzută de Sfântul Anastasie ca fiind inspirată de demoni, o falsă credință/necredință.

„Autorul este interesat de întărirea credinței, pe de o parte a monahilor, motivându-i în susținerea vieții ascetice, aducând înaintea acestora pilda exemplară a contemporanilor care s-au ridicat la măsura Părinților din vechime și pe de altă parte urmărește întărirea credinței mirenilor în vremuri de nesiguranță extremă, persecuții, invazii ale barbarilor și ale musulmanilor. În același timp, scrierea acestor povestiri era o formă de cinstire a memoriei sfinților. Dimensiunea apologetică a acestor povestiri a fost accentuată de autor și datorită faptului că mulți dintre creștinii luați prizonieri erau forțați să treacă la islamism, iar alții o făceau de bună voie de frica torturilor sau pentru a nu mai avea încercări și suferințe din partea demonilor sau ale partenerilor lor umani, ceea ce s-ar fi întâmplat cu siguranță câtă vreme rămâneau creștini. Lor autorul le aduce înainte aceste istorioare pline de credință, mărturii ale singurei credințe revelate și mântuitoare, cea creștină, în varianta sa ortodoxă. Ereziile sunt permanent înfierate, iar islamismul este în mod repetat asociat cu o credință de origine demonică și de aceea orice adeziune a creștinilor la acesta este o apostazie” (Pr. Dragoş Bahrim, Fragment din studiul introductiv).