(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

CredinÈ›a deÈ™artă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu È™i Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărÈ›ile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
SuperstiÈ›ia numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiÈ›ii strecurate în cultul È™i ceremoniile religioase

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

„În viaÈ›ă, omul să culeagă precum
albina din flori: ceea ce este bun!”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Acum, în prag de nou secol È™i mileniu, lucrarea îÈ™i păstrează actualitatea prin faptul că abordează problemele generale ale omenirii: caracterul, soarta, voinÈ›a, morala, profesia, relaÈ›iile cu oamenii. Cartea ne ia prin surprindere prin frumuseÈ›ea argumentării ideilor dezbătute, prin delicateÈ›ea cu care se adresează cititorilor, prin parfumul È™i culoarea uÈ™or arhaică a limbii traducătorului, care reuÈ™eÈ™te, printr- o fericită aÈ™ezare în context, să ofere cititorilor o bogăÈ›ie inestimabilă de idei, de o adâncă È™i penetrantă putere de sugestie. Nu putem trece cu vederea în această pledoarie pentru
actualitatea lucrării, punctele de vedere originale È™i incitante, afirmate în comentariul unor personaje È™i situaÈ›ii literare, mitice, religioase, filosofice, cu care este impregnat textul.
Îndemnul acestei cărÈ›i este: „Să fii OM! Să te ridici la statutul de OM!” Un om demn de numele său este rezultatul unei voinÈ›e disciplinate, a unui efort personal de autodepăÈ™ire, de cumpătare È™i înfrânare a gândurilor, a faptelor È™i a instinctelor sale.
Avem în firea noastră instincte egoiste È™i răutăcioase, dar suntem străbătuÈ›i È™i de sentimente înălÈ›ătoare, nobile, adevărate. Din aceste două feluri de porniri se naÈ™te lupta între bine
È™i rău.
Oricât de grea ar părea lupta, trebuie să învingem, dacă dorim să demonstrăm măreÈ›ia È™i nobleÈ›ea sufletească. „Câtă vreme este între voi pizmă, È™i ceartă, È™i dezbinări, nu sunteÈ›i oare, trupeÈ™ti È™i nu după firea omenească umblaÈ›i?”, ne întreabă retoric Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 3,3). „Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus È™i-au răstignit trupul împreună cu patimile È™i cu poftele” (Galateni 5,24). Tot el ne îndeamnă să luptăm cu patimile È™i pornirile fireÈ™ti, căci „oricine se luptă se înfrânează de la toate”, iar cel ce se înfrânează primeÈ™te „cunună nestricăcioasă” (I Corinteni 9,
24-25). Cununile se dau pe măsura luptei!

Indrumarea vietii

Lumea È™i sufletul sunt două creaturi ale Dumnezeirii, pe care cei vii nu le cunosc È™i nu le preÈ›uiesc precum se cuvine. RepauzaÈ›ii însă cunosc adevăratul lor preÈ›. Să întrebăm pe împăraÈ›ii pământului, pe tiranii cetăÈ›ilor, pe filozofii neamurilor È™i bogaÈ›ii care s-au bucurat o clipă de frumuseÈ›ile, plăcerile, slava È™i ademenirile lumii acesteia, să ne spună ei ce au dobândit din toate deÈ™ertăciunile lumii? Ce au luat din lumea aceasta cu ei în mormânt? Ei tac. Nu ne spun nimic. De ce? Pentru că chiar de ne-ar vorbi ei adevărul, oamenii cufundaÈ›i în felurite deÈ™ertăciuni È™i griji lumeÈ™ti, n-ar crede. Oamenii cred numai în ceea ce văd, adică, în cele materiale, dar ei nu cred È™i în ceea ce ne spune Dumnezeu, în lumea spirituală, creată de El, în care ne este pregătită nouă adevărata, desăvârÈ™ita È™i eterna fericire.

Existenţa celor 24 de Vămi ale Văzduhului reiese destul de clar şi limpede şi din: Cuvântul de învăţătură, foarte folositor, al Sfântului Macarie Egipteanul. Acolo el arată că un Înger în chip călugăresc descoperindu-i printre altele, despre ieşirea sufletelor din trupurile lor, întâlnirea şi recunoaşterea dintre ele în viaţa viitoare, şi despre cele 24 de Vămi, unde îngerii se ceartă cu diavolii pentru fiecare suflet „Şi dacă vor fi – zice îngerul – mai frumoase si mai multe bunătăţile omului, sufletul aceluia îl iau îngerii şi-l suie din Vamă în Vamă, până îl trec cele 24 de Vămi…”. îngerul vorbind cu Sfântul Macarie mai departe, despre gâlcevile ce se fac între îngeri şi diavolii sălbatici, adaugă: „Şi tot aşa merge sufletul prin cele 24 de vămi, până la poarta cerului’. Apoi vorbind despre cei ce zavistuiesc, că se aseamănă cu luda Iscariotul care a vândut pe Hristos, adevereşte a treia oară existenţa celor 24 de Vămi, zicând.-„Şi aşa merge sufletul la cer, prin cele 24 locuri (vămi) tot intrebându-se, pentru ca nimic necurat să nu intre în împărăţia Cerurilor…

"Evanghelia Divina si toate Epistolele din Dumnezeiasca Scriptura a Noului Testament ne arata clar ca Mantuitorul si Sfintii Apostoli, reintregesc si reimputernicesc in Biserica Crestina, porunca a V-a a Decalogului, zicand: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant(Mt. 19,19).  La aceasta porunca gresesc copiii care nu cinstesc pe parintii lor cu acestea patru: cu cinste, cu dragoste, cu ascultare si cu multumire, precum si ei trebuie sa ia de la parinti alte patru: hrana, ajutor, invatatura si pilda buna; cei care nu cinstesc pe duhovnicestii lor parinÈ›i: pe Arhierei, pe Preoti, pe invatatori, pe cei care s-au facut lor stareti prin cinul calugaresc, slugile care nu cinstesc pe stapani, cei supusi pe imparatii si domnii lor si in scurt, cati li s-au facut bine si nu cinstesc pe facatorii lor de bine.  La aceasta porunca inca gresesc cei care au insurat sau au facut calugari pe copiii lor cu de-a sila, sau i-au pus pe alta treapta fara de voia lor sau nu i-au trimis la Sfanta Biserica, sau nu s-au ingrijit de ei sa aiba calitati bune, ori nu i-au pedepsit cand au gresit, sau nu i-au invatat carte, sau vreun mestesug.  Asijderea si copiii care nu ingrijesc de parinti la batranetile lor, sau nu i-au ingrijit in boala lor".

Protos. Nicodim Mandita

Dumnezeu prin porunca a VIII-a a Decalogului, a hotarat fiecarui om a nu rapi nimic din avutul aproapelui sau, zicand:  Sa nu furi.  La aceasta porunca gresesc:  Toti cati sunt furi aratati precum sunt talharii, rapitorii si cei ce iau cu sila; cati sunt furi amagitori, precum sunt negutatorii si toti cei ce se silesc sa amageasca pe altul, vanzand cu masuri viclene si facand alte mii de mestesuguri si de minciuni, pentru aceasta Domnul, furi si talhari a numit pe negutatori, zicand:  Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut o pestera de talhari(Mt. 21, 18), precum sunt cei ce iau dobanda.  Aceasta porunca se calca prin iubirea de argint, impreuna cu patimile si pacatele care se nasc din iubirea de argint.  Inca greseste la aceasta si de va cumpara cineva lucru de furat, stiindu-l, ca sa-l ia mai cu putin decat se plateste de drept; de a dat bani falsi in loc de buni, sau pe cei ce sunt cu lipsa in loc de plini; de nu a lucrat lucratorul precum se cuvenea, sau a lucrat rau si totusi si-a luat plata sa; de nu a platit cineva celor ce i-ai slujit; de a gasit ceva si a ascuns, fara de a cerceta cine a pierdut; de nu a respectat invoiala ce a facut; de s-a lenevit de lucrurile peste care a fost mai mare si administrator; al sarmanilor, al vaduvelor, al Bisericilor, al scolilor sau al tovarasilor; de a dat lucruri judecatorului ca sa judece nedrept, sau el a luat ca sa judece etc.

Protos. Nicodim Mandita

Insusi Dumnezeu in porunca a VI-a a Decalogului, porunceste tuturor zicand:  Sa nu ucizi (Ies. 20,13).  Imnpotriva poruncii acesteia gresesc: cei ce omoara pe cineva trupeste, sau cu mana lor, sau prin altii, sau cu sfat, sau cu ajutorul si indemanarea lor; cei ce omoara pe cineva sufleteste, precum sunt ereticii, invatatorii cei mincinosi, care dau in lume invataturi potrivnice Ortodoxiei si toti crestinii aceia care pricinuiesc sminteala altora cu pilda vietii lor stricate si rele, cei care in vremea ciumei si a altor boli molipsitoare stiindu-se ca sunt molipsiti se amesteca cu ceilalti si ii molipsesc; cei ce se omoara singuri si in scurt: toti cei care se arunca pe sinesi in primejdii.  La acesta porunca se incadreaza si mania, zavistia si celelalte patimi care sunt pricinuitoare de ucidere.  Inca greseste si daca cineva a poftit raul aproapelui, s-a bucurat de ticalosiile lui; de l-a zavistuit si s-a mahnit de binele lui; de are vrajba cu altul si pofteste sa-i faca rasplatire; de nu a iertat pe vrajmasul sau, sau nu a cerut iertare de la el; de a izgonit pe saraci cu cuvinte ocaratoare; de a dat buruieni ca sa lepede femeia copilul; de a tinut parte celor rai; de a pus sminteala si a pricinuit vrajbe de a batut pe cineva, sau a ranit; de a mustrat pe cineva, fara dreptate, din manie si nu din dragoste; de a luat stapanire de dascal, sau de judecator, sau de doctor, sau de Preot, sau de Duhovnic, sau de Arhiereu, sau de boier, nefiind vrednic, sau a facut pe altii nevrednici de au luat; de s-au vatamat din multa mancare si betie, sau din pofte trupesti si alte necuviinte.

Protos. Nicodim Mandita