De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

tunci când definim ca imposibil ceea ce depăÈ™eÈ™te puterile È™i posibilităÈ›ile omeneÈ™ti, realizarea imposibilului constituie o contradicÈ›ie în termeni. Iar pe când această contradicÈ›ie este evidentă pentru orice om raÈ›ional, creÈ™tinul este chemat să o urmărească È™i, mai mult, să o transforme în scopul vieÈ›ii sale.

PărtăÈ™ia cu firea divină este noutatea inegalabilă pe care o introduce în istorie Întruparea lui Dumnezeu. Este acel eveniment ontologic care îl înnoieÈ™te deplin pe om; nu priveÈ™te doar anumite faÈ›ete sau funcÈ›ii ale vieÈ›ii sale, ci întreaga fire È™i întregul său ipostas. Această lucrare nu este deloc uÈ™oară; este realizarea imposibilului. Însă devine posibilă prin credinÈ›ă È™i se demonstrează prin iubirea care îi îmbrăÈ›iÈ™ează È™i pe duÈ™mani. Iar iubirea faÈ›ă de duÈ™mani vine în contradicÈ›ie cu obiÈ™nuinÈ›a firii umane. Dar devine posibilă prin iubirea lui Hristos.

În Evanghelie, realizarea imposibilului face trimitere adesea la credinÈ›a omului. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar... nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Mt. 17, 20). Cererii pe care tatăl copilului demonizat o adresează lui Hristos, „de poţi ceva, ajută-ne”, Hristos îi răspunde: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc. 9, 22-23). Este demn de remarcat aici faptul că, precum cu alte ocazii, Hristos nu săvârÈ™eÈ™te imediat vindecarea, ci îi propune omului credinÈ›a, prin care îl face colaborator È™i părtaÈ™ la atotputernicia divină. Astfel omul dobândeÈ™te în viaÈ›a sa o anumită dovadă a realizării irealizabilului; „îÈ™i activează” începutul îndumnezeirii sale.

CreÈ™tinismul, în ansamblul său, îl cheamă pe om la înfăptuirea imposibilului. Și îl invită la înfăptuirea imposibilului, nu fiindcă poate reuÈ™i prin propriile sale puteri, ci È™i deoarece atunci când o urmăreÈ™te, se poate apropia de aceasta. Atunci când omul nu È›inteÈ™te imposibilul, nu realizează satisfăcător nici posibilul. Însă atunci când omul È›inteÈ™te imposibilul, descoperă în interiorul său puteri È™i posibilităÈ›i latente. Devine activ în mod deplin, începe „nevoinÈ›ele cele mai presus de fire” È™i acÈ›ionează ca o făptură care Îl reflectă pe Dumnezeu cel atotputernic.În cele din urmă, înfăptuirea imposibilului se realizează prin participarea la puterea Arhetipului atotputernic È™i se obÈ›ine prin credinÈ›ă.

Georgios I. Mantzaridis

Èšii în mână un document remarcabil: jurnalul Părintelui Afanasi Beliaev, care a fost ales să ofere hrană duhovnicească ultimei Familii Imperiale ruseÈ™ti, în timpul arestului la domiciliu în Palatul Alexandru, în perioada martie-august 1917. 
 
Jurnalul Părintelui este valoros, în primul rând, pentru că descrie modul în care au trăit membrii Familiei Imperiale înainte să fie trimiÈ™i în exil, scoÈ›ând în evidenÈ›ă starea lor duhovnicească remarcabilă. Ei s-au sprijinit pe credinÈ›a în bunăvoinÈ›a lui Dumnezeu, credinÈ›ă care i-a ajutat să îndure toate umilinÈ›ele la care au fost supuÈ™i È™i să se pregătească sufleteÈ™te pentru mucenicia lo

Această carte reprezintă o colecÈ›ie de articole alese ale autorului, prof. dr. Dmitri Avdeev, publicate în mass-media ortodoxă. Articolele sunt destinate lecturii unui cerc larg de cititori, fiind dedicate, deopotrivă, problemelor sufletului sănătos È™i celui bolnav. Autorul desemnează prin „patologia duhului” bolile duhovniceÈ™ti È™i bolile provenite din păcate care îl aduc pe om la situaÈ›ii dificile în viaÈ›ă, iar adesea, È™i la urmări iremediabile.
Autorul vorbeÈ™te despre originea agresivităÈ›ii, mâniei, stresului È™i a altor frici. El scrie despre problemele întâmpinate în calea acordării ajutorului psihiatric, despre psihiatria ortodoxă È™i despre perspectivele ei.
Lucrarea include comentarii pe teme de actualitate, articole legate de istoria psihologiei È™i a psihiatriei, precum È™i alte materiale. Limbajul de care a făcut uz autorul este simplu È™i accesibil. Lucrarea a fost scrisă într-o asemenea manieră, încât chiar È™i o persoană străină de domeniul psihiatriei È™i al psihologiei să nu întâlnească dificultăÈ›i în cursul lecturii textului.

Secvenţele din rândurile acestei cărţi provin din experienţa de zi cu zi, fiind întâmplări de viaţă, mărturisiri din inimă. Taxiul în care s-au urcat clienţii - povestitorul nostru fiind de profesie taximetrist în Tesalonic - devine drumul către Biserică, către Dumnezeu, drum pe care autorul însuşi l-a parcurs. Uşa taxiului este deschisă tuturor, de la femei cu moravuri uşoare la medici, preoţi, martori ai lui Iehova, tineri şi bătrâni, toţi au parte de aceeaşi cursă duhovnicească.

"AÈ™ dori să ofer iubirii voastre această foarte mică experienÈ›ă a mea, È™i anume faptul că tot secretul vieÈ›ii duhovniceÈ™ti se află în tăierea voii. Înaintarea în viaÈ›a duhovnicească constă în tăierea voii. Dacă omul îÈ™i taie voia È™i-I încredinÈ›ează căderile vieÈ›ii lui Mântuitorului Hristos, abandonându-se cu totul pe sine proniei lui Dumnezeu, atunci începe, încet-încet, să se nască în inima lui iubirea...

tiinÈ›a È™i religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât È™i în cea străină. 
Ideea scrierii unui articol dedicat relaÈ›iei dintre È™tiinÈ›ă È™i religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-IaseneÈ›ki (numele de mirean al Sfântului Luca) pe la începutul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea, aproximativ în aceeaÈ™i perioadă când a decis să primească preoÈ›ia. Sfântul Luca a participat la numeroase discuÈ›ii publice È™i dezbateri care includeau diverse atacuri la adresa religiei. Puterea sovietică folosea astfel de dezbateri ca pe un instrument de distrugere a Ortodoxiei. Erau invitaÈ›i să participe oameni de È™tiinÈ›ă materialiÈ™ti, propagandiÈ™ti de partid, foÈ™ti preoÈ›i care rupseseră orice legătură cu Biserica. În mod firesc, ca argumente de bază împotriva existenÈ›ei lui Dumnezeu, în apărarea viziunilor materialiste, erau folosite descoperiri din domeniul fizicii, chimiei, biologiei, fiziologiei È™i din alte È™tiinÈ›e. 
Sfântul Luca (doctor în È™tiinÈ›e medicale, profesor, chirurg) folosea mereu contra-argumente grele È™i puternice È™i astfel aceste dezbateri publice se încheiau, invariabil, prin biruinÈ›a acestui strălucit om de È™tiinÈ›ă, chirurg, propovăduitor, slujitor demn al Bisericii.