Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Lucrarea IPS Andrei ne pune in fata cateva teme de teologie deosebit de interesante si bine tratate. Plecand de la analiza omului primordial, cazut in pacatul stramosesc, vorbind despre Biserica si mantuirea omului ca si madular a acestui Trup, definind fiinta patimilor si remedii pentru tamaduirea lor si incheind cu o parte practica - calitatile duhovnicului crestin si ale fiului duhovnicesc, „Spovedanie si comuniune“ devine o lucrare care „tine in garda“ viata noastra duhovniceasca in lupta ei cu patimile. Fundamentul patristic pe care este cladita lucrarea ii da valoare si putere in lupta cu anti-duhovnicia zilelor de azi.

I.P.S. Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujulaui, Albei Crisanei si Maramuresului, s-a nascut la 24 ianuarie 1949, in satul Oarta de Sus, judetul Maramures, din parintii Andrei si Elena, ca primul dintre cei trei copii. A urmat liceul in Cehul Silvaniei si cursurile Facultatii de Constructii Cai Ferate din Bucuresti (intre anii 1967-1972). Dupa terminarea facultatii a fost repartizat inginer la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate din Cluj-Napoca.

Incepand cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licentiindu- se in vara anului 1978. In august 1978 a fost hirotonit preot de catre Inaltpreasfintitul Dr. h.c. Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activand apoi ca preot paroh timp de sapte ani in orasul Turda (judetul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Prea Sfintitului Episcop Emilian Birdas, la Parohia Ortodoxa Romana Maieri I din Alba Iulia si ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti (incepand cu anul 1985), avandu- l drept indrumator pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza si-a pregatit-o in cadrul aceleiasi sectii – Teologie sistematica – sub indrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obtinand titlul de „Doctor in Teologie” in anul 1998.

Din februarie 1990 a fost ales si hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiasi an a devenit episcop titular. In anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicata la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.

In paralel cu activitatea administrativ-bisericeasca s-a implicat si in plan spiritual si didactic. Astfel, a intemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Stefan” din Alba Iulia si a fost printre fondatorii Universitatii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizand demersurile necesare infiintarii Facultatii de Teologie din Alba Iulia (1991). La aceasta facultate preda (functia didactica: profesor) disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”. In intervalul 2000-2008 a fost decan al Facultatii de Teologie din Alba Iulia. Din 2010 este si indrumator de doctorat la Disciplina „Morala si Spiritualitate Ortodoxa”, la Scoala Doctorala de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, profil „Teologie”.

In 18 martie 2011, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales in scaunul vacant de Arhiepiscop si Mitropolit al Clujului si a fost intronizat, in Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca, de praznicul Bunei Vestiri, cand s-au implinit 5 ani de la infiintarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si de la intronizarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu.

Pentru activitatea depusa in slujba Bisericii si a tarii, la 1 Decembrie 2002, Presedintia Romaniei i-a conferit Ordinul National „Pentru Merit” in gradul de „Mare Ofiter”.

Din februarie 2007 a fost ales membru al Academiei de Stiinte si Arte din Salzburg (Austria).

O carte provocatoare, prin titlul ei, È™i mult lămuritoare, prin conÈ›inutul ei. Lucrarea ne arată că evoluÈ›ia spontană a cultului divin, marcată uneori de evoluÈ›ia intenÈ›ionată, indiferent cum vrem să o numim pe aceasta din urmă, a conservat È™i a aprofundat mereu unul dintre scopurile esenÈ›iale ale cultului divin, acela de a ne oferi experienÈ›a deplină a vieÈ›ii în Hristos. Nădăjduind că toÈ›i aceia care o vor lectura vor dobândi, nu doar mai mai multă cunoÈ™tinÈ›ă, ci È™i mai mult folos duhovnicesc.

Pr. Prof. Viorel Sava

Dacă istoria are un sens, dacă scapă repetiţiei ciclice şi destinului şi dacă este istorie în sensul propriu al cuvantului - adică viaţă, nu doar trecere -, acsestea se întâmplă pentru că Întruparea este un fapt unic, ivit în viaţa oamenilor. Un eveniment care, în mod tainic, restaurează umanitatea. Împărţind timpul şi viaţa credincioşilor, sărbătorile slujirii creştine se situează în acest cadru. Deoarece a sărbători nu înseamnă doar a rememora şi a ne aduce aminte, ci şi a ne deschide unui har mereu actual şi prezent.

"Înflorirea stăreţismului rus începe către ultima treime a secolului al XVIII-lea, îşi atinge apogeul în secolul următor şi continuă, fără a se întrerupe, până la revoluţia din 1917. Astfel, această tradiţie duhovnicească se iveşte odată cu reînnoiorea vieţii monahale din Rusia, din vremea în care arhimandritul Paisie Velicikovski face să renască adevăratul cenobitism în mănăstirile din Moldova, de unde ucenicii lui se răspândesc în ţara sa, mai cu seamă în regiunile Kaluga, Kursk şi Orel. Ea se sfârşeşte - sau cel puţin devine imperceptibilă pentru ochiul din afară - în momentul în care monahismul cenobitic dispare în Rusia, sub revoluţie."

Vladimir Lossky

Mitropolitul Ilarion Alfeyev un prolific teolog și un misionar dinamic al zilelor noastre.Discursul teologic pe marginea temei numelui - asupra cărui mitropolitul Alfeyev se concentrează în cartea Taina Sfântă a Bisericii - a îmbrăcat în decursul istoriei iudeo-creștine ipostaze diverse, de la discursul de teologie biblică, până la discursul de teologie sistematică și mistică. Apreciem cu multă satisfacție rafinamentul ș claritatea cu care mitropolitul Alfeyev creionează discursul scripturistic privitor la Numele lui Dumnezeu și decantează ideile directoare. După cum în vechiul Israel numele lui Dumnezeu era identificat cu Dumnezeu Însuși ți nu l-au despărțit ed Dumnezeu, tot așa - subliniază mitropolitul - și în Biserică, numele lui Iisus nu a fost despărțit nicoadată de Domnul Însuși. A crede în numele Lui înseamnă în chip firesc a crede în El Însuși. La această perspectivă se face adeseori referire în carte și, după cum se poate constata, mitropolitul îi oferă un anume primat, fiindcă îi apreciază mai mult pe Părinții Bisericii care au urmat direcția sripturistică de raportare la nume, decât pe cei care s-au raportat dintr-o perspectivă filosofică. De aceeași considerație se bucură și sinteza patristică pe care distinsul autor al cărții o expune cu multă acuratețe. Această perspectivă are menirea de a-i oferi cititorului o privire de ansamblu asupra modului în care Biserica a receptat învățătura despre nume în dinamica sa. De remarcat este și echilibrul, obiectivitatea și precauția diplomatică cu care mitropolitul prezină atât disputele de pe Athos, cât și pe cele care au urmat îndeosebi în spațiul eclesial rus. Din aceste motive, considerăm că lucrarea de față poate fi lecturată ca un manual de rugăciune, firesc, făcând abstracție de polemica generată de mișcarea imiaslavă. În acest fel, cititorul este invitat să devină teolog care caută să trăiască rugăciunea inimii ce ne dechide odihnirii Treimii în noi și odihnirii noastre în Treime. Iar cheia de acces spre această odihnire în Duh este Cel care poartă slăvitul nume: Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.