Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Ne putem ruga stând, È™ezând, umblând, odihnindu‑ne, lucrând ceva cu mâinile, în singurătate È™i în adunare, fiindcă întotdeauna, în tot locul È™i în toate lucrările noastre, È™i când mâncăm È™i bem, È™i în împreu­nă‑vor­birile cele plăcute lui Dumnezeu ne putem înălÈ›a mintea È™i inima către Dumnezeu, Îi putem înfăÈ›iÈ™a cu sme­renie È™i credinÈ›ă nevoile noastre È™i putem cere milă de la El, grăind: Doamne miluieÈ™te!... 
Asta fiindcă Dumnezeu nu caută la în­fă­È›iÈ™are È™i la felul cum arată trupul, ci la inimă, la smerenie È™i credinÈ›ă È™i la dorirea inimii. 
Sfântul Tihon din Zadonsk

Păcatul este un rău de negrăit, căci prin el este jignit È™i mâniat NesfârÈ™itul È™i Preabunul Dumnezeu! NeruÈ™inată trădare este păcatul, prin care trădăm pe Dumnezeu Cel Nemuritor È™i Drept! Nevindecată rană este păcatul, rană pe care nimeni nu o poate vindeca, afară de Fiul Cel Unul‑Născut al lui Dumnezeu! Păcatul e izvorul nenorocirilor vremelnice È™i veÈ™nice, rădăcina osân­dirii È™i a morÈ›ii, schimonosirea firii, întunecarea înÈ›elegerii, sluÈ›irea frumuseÈ›ii sufleteÈ™ti È™i răul mai rău decât toate re­lele!
***
Să cugetăm că scurtă este dulceaÈ›a păcatului, dar îi ur­mează veÈ™nică amărăciune. Păcatul, atunci când este săvâr­È™it, aduce oarecare desfătare, dar după aceea pricinuieÈ™te amărăciune, răneÈ™te conÈ™tiinÈ›a, spur­că sufletul È™i duce la osân­da veÈ™nică.
Sf. Tihon din Zadonsk

Cartea Sfântului Tihon din Zadonsk (sec. XVIII) ne vorbeÈ™te despre cum se cuvine să ne comportăm faÈ›ă de aproapele nostru. Motivele pentru care trebuie să ne iubim aproapele È™i care sunt păcatele împotriva acestuia, ce înseamnă iubirea de sine È™i de ce este nevoie să facem loc în viaÈ›a noastră milei È™i milosteniei sunt câteva dintre temele de reflecÈ›ie pe care ni le propune volumul de faÈ›ă. Mărturiile scripturistice întăresc în permanenÈ›ă cuvintele Sfântului Tihon, Dragostea È™i mila faÈ›ă de aproapele aducând răspunsuri È™i, totodată, întrebări pe care nu trebuie să le ignorăm în calea noastră spre mântuire.
Dragostea faÈ›ă de aproapele este rădăcina È™i elementul de legătură al multor virtuÈ›i. Dragostea adevărată È›i-l arată pe aproapele ca pe tine însuÈ›i. Ea te învaÈ›ă să te bucuri pentru bunăstarea lui nu mai puÈ›in decât pentru a ta È™i să-È›i pară rău pentru nefericirea lui ca pentru a ta proprie. Dragostea îi face pe mulÈ›i un singur trup, iar sufletele lor le face lăcaÈ™uri ale Sfântului Duh, pentru că Duhul Păcii odihneÈ™te mereu peste cei uniÈ›i prin dragoste. Dragostea îl face pe fiecare om părtaÈ™ al binelui ceresc.

„Abate‑te de la rău È™i fă binele. 
Vremelnică e desfătarea, dar veÈ™nice sunt chinurile; 
vremelnice sunt crucea È™i suferinÈ›a, dar veÈ™nică este odihna. 
Omule, alege ceea ce voieÈ™ti!” 
*** 
Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate ­celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci. 
Sf. Ignatie Briancianinov